Câteva beneficii globale pe care le am de pe urma lucrului cu PIM sunt:
• diminuarea semnificativă a fricii de expunere (dat fiind că am lucrat la flipchart),
• o asumare și o acceptare mai mare a propriei persoane și a greșelilor pe care le-am făcut în viață și care au avut un impact negativ semnificativ asupra vieții mele,
• faptul că le las în urmă și că viața se înnoiește, că intru în contact mai frecvent cu o perspectivă realistă și pozitivă asupra vieții mele,
• am o minte mai flexibilă, am ieșit din depresie și aleg, când îmi dă târcoale, să nu-i fac jocul,
• emoțiile cronice și paralizante (frica, rușinea) s-au estompat,
• am o încredere mai mare în bine și în capacitatea mea de a face față,
• stima de sine a crescut semnificativ și am evoluat în toate planurile existenței,
• profesional am trecut de la a nu avea de lucru la libertatea de a-mi da demisia din locuri nepotrivite pentru evoluția mea profesională și de a fi considerată un expert în domeniul meu de activitate,
• de la a lucra 10-12 ore pe zi pentru a nu-mi supăra angajatorii până la a nu mai fi contactată în afara orelor de program.
Personal am parcurs drumul de la o persoană abandonată, care se simțea nedemnă de a fi iubită și care cerșea atenția celor din jur, trăind momente de disperare atunci când era singură, la o femeie căsătorită, care își susține valorile și drepturile și care are o perspectivă optimistă asupra viitoarei vieți de familie.
Spiritual am dobândit mai multă încredere în faptul că Dumnezeu vrea să fiu aici, așa cum sunt, cu toate durerile și bucuriile mele, cu toate rănile mele, că am un sens bun în această lume și că sunt în siguranță.
Anterior PIM mă percepeam ca pe o persoană greșită, murdară și nedemnă, urmărită permanent de un Dumnezeu pedepsitor. Per total am devenit o persoană mai rațională și acest lucru mă ajută să las binele să intre mai frecvent în viața mea.
Iată câteva dintre convingerile iraționale pe care le-am restructurat cu ajutorul PIM:
1. Am avut mai multe relații cu bărbați care nu aveau o orientare profesională clară în viață, mai precis nu aveau studii sau își tratau profesia ca pe un automatism zilnic. Dat fiind că am studii superioare și o cultură generală bună, mereu îmi era rușine de această situație și trăiam un conflict interior puternic. Mi-am dat seama că convingerea care mă ghida era că „Dacă soțul meu are o profesie nu-mi va acorda atenție.”
„Povestea” din spatele convingerii se baza pe implicarea excesivă a tatălui meu în activitatea sa profesională (mai ales în perioada copilăriei și adolescenței mele, când era un adevărat workaholic), nerămânându-i timp nici energie pentru copilul lui. Combinată „letal” cu această convingere, nevoia mea acută de atenție, care se cerea satisfăcută, mă ducea către persoane care aveau timp berechet la dispoziție, neavând o profesie sau un interes ridicat față de profesia respectivă. Mi-a luat 9 ani să mă vindec după o astfel de relație (în care au fost implicate și alte convingeri ale mele), timp în care sfera „sentimentală” a vieții mele a fost paralizată și m-am hrănit cu substitute. Această convingere este falsă, pentru că nu mi-a adus bine și nu m-a susținut în împlinirea nevoilor îndreptățite – atenție, siguranță materială și împlinire în planul cuplului. Am înlocuit-o cu credința rațională „Am dreptul să primesc atenție. Am dreptul la siguranță materială.”
Legată de această primă convingere falsă am mai descoperit una, și anume că: „Prosperitatea materială este ceva imoral, deci voi fi pedepsită.”
Aceasta a fost o convingere din cauza căreia m-am condamnat singură la sărăcie, frică și rușine. De multe ori îmi era rușine să intru în magazine, simțindu-mă ca o impostoare. La polul opus, cheltuiam mult pe obiecte de care nu aveam nevoie, pe haine care nu mi se potriveau și care nu-mi veneau bine, de frică să nu refuz ce mi se propunea de către vânzători și de a nu fi respinsă. Această convingere mi-a blocat dezvoltarea și m-a înstrăinat de mine însămi, deci este falsă. Am înlocuit-o cu următoarele convingeri „Am dreptul la prosperitate și asta mă ajută să-mi împlinesc viața. Am dreptul să refuz ceea ce nu este bun pentru mine.”
De-a lungul acestui proces a mai apărut o convingere neadaptativă „Nu sunt demnă să primesc lucruri bune.”, pe care am înlocuit-o cu convingerea rațională și folositoare „Sunt demnă să primesc lucruri bune.”
A trecut mai bine de jumătate de an de când am restructurat aceste convingeri. Soțul meu – anterior prietenul meu – a absolvit un curs de nutriționist și faptul că începe să își construiască o afacere nu mă mai sperie, nici nu mai sunt revendicativă, cerând atenție în timpul în care el lucrează. Am ales o formulă profesională ce a echivalat, în prima etapă, cu creșterea salariului meu cu 30% și cu 3 ore mai puțin de lucru pe zi. Mă pot odihni și apoi ocupa de treburile casei după ce vin de la serviciu. Deși momentan venitul meu a scăzut ușor, am o zi liberă pe săptămână în care îmi pot construi propriul proiect de coaching. În toată această perioadă am avut curajul să refuz ofertele dezavantajoase, inclusiv cele de stres și cele conform cărora trebuia să muncesc nerezonabil de mult, în detrimentul vieții private. În ultimele 4 luni mi-am organizat nunta și am primit multe lucruri bune, s-au implicat persoane sufletiste cu care m-am conectat și am comunicat ușor. Așadar, în ultima perioadă, convingerile noi au fost confirmate de realitate.
2. O altă convingere esențială pentru viața mea a fost că „Trebuie să ajut ca să supraviețuiesc.”
Este o convingere care mi-a guvernat viața, fiind definitorie pentru tipul meu de personalitate. Mi-a condiționat viața ducându-mă în relații inutile, care nu erau bazate pe afinitate, și de foarte multe ori la epuizare. De asemenea, mi-a alimentat patima – mândria – de persoană cu resurse nelimitate, care nu are nevoie de nimic. A stat la baza înstrăinării mele de mine însămi, și a condus la relații superficiale și la o lipsă cronică de autenticitate. Această convingere nu mi-a folosit, mi-a blocat dezvoltarea, mi-a alimentat patima deci nu este în acord cu poruncile lui Dumnezeu. Dat fiind că este falsă, am ales să o înlocuiesc cu una de bun-simț și potrivită, care să mă ajute să mă exprim și să fiu eu însămi, să mă simt mai liberă: „Am dreptul să trăiesc și fără să ajut.”
După ce am formulat-o am descoperit o nouă convingere pozitivă, adevărată și adaptativă, care mi-a adus speranță și bucurie: „Am dreptul să trăiesc și să-mi împlinesc viața.”
De când am folosit PIM pentru a restructura această convingere, dorm mai bine, am mai mult timp pentru mine și pentru ceea ce mă preocupă, mă detașez mai ușor și mă bucur mai mult de clipa prezentă. Am fost în concediu și nu am regretat deloc că am plecat de acasă sau că am cheltuit bani, am simțit că am dreptul la o pauză și la odihnă. Mă simt mai focusată pe mine însămi și mai solidă, de unde anterior eram foarte împrăștiată în exterior și volatilă. Fac mai ușor alegeri și sunt mai sigură pe mine, mă frământ mai puțin și merg mai ușor mai departe. Într-un cuvânt, sunt mai mult eu însămi, mă exprim mai ușor și pun bazele împlinirii vieții mele.
3. Sunt o persoană relațională, relațiile și oamenii fiind extrem de importanți pentru mine. Am fost foarte surprinsă când, făcând o retrospectivă a relațiilor în care am intrat și a modului meu de a relaționa, am descoperit următoarea convingere: „Relațiile sunt ceva chinuitor.”
Consecințele acestei credințe au fost că am intrat în relații nepotrivite, m-am lăsat abuzată și am tolerat abuzul, am fugit prea devreme din relații, nu am acordat încredere oamenilor de teamă că mă voi chinui și mi-am făcut o viață grea. Legat de această ultimă consecință, am descoperit convingerea conform căreia: „Trebuie să fac ceva foarte greu ca să merit să trăiesc.”
Ambele convingeri de mai sus sunt false, deoarece mi-au adus doar rău. Am făcut eforturi mari și inutile, menținându-mă permanent într-o stare de agitație, doar ca să am dreptul să trăiesc. Atunci când m-am mutat singură făceam curățenie generală de câteva ori pe săptămână doar ca să-mi justific prezența în casă (deși nimeni nu îmi contesta dreptul de a locui acolo). De asemenea, respingeam subconștient oamenii potriviți pentru mine, cu care aș fi trăit relații împlinitoare. Am ales să înlocuiesc ultima convingere cu alta corectă: „Am dreptul să mă bucur de viață.”
La acest moment al procesului nu am reușit să formulez o convingere rațională în locul celei de la care am pornit, aceasta „apărând” abia la finalul procesului. Între timp a ieșit la suprafață o altă convingere irațională legată de nevoile fundamentale – iubire și grijă – pe care le-am ignorat în timpul eforturilor de a dovedi că am dreptul să trăiesc: „Este ridicol să am nevoie de iubire și de grijă.”
Această convingere mi-a alimentat mult timp mândria și am dus o viață rece, lipsită de apropiere sufletească. Deși am avut mulți amici, nu aveam persoane apropiate, cu care să-mi împărtășesc frământările. La un moment dat cineva mi-a spus că nu știe de unde să mă ia. Această convingere m-a împiedicat să îmi satisfac nevoile fundamentale, așadar este falsă. Am înlocuit-o cu una pe care am considerat-o instantaneu adevărată: „Să fiu în contact cu nevoile mele îmi permite să fiu în siguranță.”
După ce am formulat-o am reușit să formulez și convingerea adaptativă ce contrazice afirmația de la care am pornit: „Relațiile îmi pot aduce bucurie.”
Această convingere a venit cu speranță și lumină, cu sentimentul că fac parte dintr-o lume binecuvântată, alături de regretul de a fi trăit așa până atunci. Mă bucur mai mult de oamenii din jurul meu, am mai multă încredere în ei și în sensul bun al relației noastre și mai mult curaj să îmi recunosc nevoile de față cu ei, alături de limitele mele. Acest comportament mi-a adus liniște și o calibrare corectă a capacităților mele. Și, nu în ultimul rând, oamenii din viața mea mă surprind pozitiv mai des.
4. O afirmație pe care am auzit-o frecvent la părinții mei și care mi-a intrat bine în cap a fost: „Oamenii sunt răi și lumea e un loc periculos.”
Deși intenția părinților mei a fost probabil bună – să fiu atentă și precaută – această afirmație a avut consecințe nefaste asupra vieții mele: m-am izolat, nu m-am dezvoltat profesional, am avut momente de anxietate în care îmi era frică să ies din casă, nu mi-am cerut drepturile și, nu în ultimul rând, nu mi-am întemeiat o familie. Practic, a fost o convingere care mi-a făcut mult rău pe toate planurile existenței și nu mi-a permis să îmi ating potențialul și să mă bucur de viață. Drept urmare, este o convingere falsă, care nu mă ajută să îmi satisfac nevoile îndreptățite, deci am ales să o înlocuiesc cu convingeri utile și în concordanță cu realitatea: „Lumea e un loc în care mă pot dezvolta. Am dreptul să mă dezvolt. Am dreptul să mă bucur de viață.”
După prelucrarea acestei convingeri am mai mult curaj să fiu eu însămi. Mă consider mai acceptabilă și sunt mai spontană. Pe parcursul organizării nunții am avut curajul să îmi susțin preferințele și rezultatul m-a bucurat. M-am simțit bine și nu mi-am făcut prea multe griji referitor la cum se simțeau invitații, m-am bucurat de eveniment. De asemenea, am avut încredere că persoanele cu care am ales să colaborez își vor îndeplini sarcinile, iar acum mă gândesc că lumea și viața sunt pline de posibilități nebănuite pe care îmi doresc să le explorez. Fac mai ușor lucruri pentru prima oară, pe care apropiații mei nu le-au făcut, și nu mai sunt atât de resentimentară atunci când văd că ei aleg diferit. Diferențele nu înseamnă bun sau rău, alb sau negru, ci fac parte din paleta largă de nuanțe ale vieții. De asemenea, nu mă mai cramponez atât de un refuz sau de o greșeală, ci simt în mine puterea de a merge mai departe, împreună cu creativitatea de a găsi soluții pentru a-mi atinge obiectivele.
5. O convingere pe care am adus-o cu mine din copilăria mică și am păstrat-o bine a fost aceea că: „Siguranța și starea mea de bine depind de dispoziția celor din jurul meu.”
Anxietatea puternică, o viață instabilă, permanent influențată de dispoziția celorlalți, alături de un comportament specific mie, și anume efortul de a face mereu pe plac tuturor, renunțarea la planurile și dorințele proprii, și preluarea rolului de victimă, au fost câteva consecințe majore ale acestei convingeri. Am decis să o înlocuiesc cu una care mă ajută să îmi păstrez starea de bine, și anume: „Siguranța și starea mea de bine depind de mine.”
Această convingere mi-a dat stabilitate, anduranță în procese de durată medie și dificultate ridicată, un focus mai puternic și sentimentul de putere. După ce am formulat această convingere adevărată, au apărut trei gânduri concurente (convingeri false la rândul lor): „N-o să fac față vieții. Nu sunt suficient de bună. Pentru mine nu există o viață bună.”
Atunci când am formulat convingerea în replică la „N-o să fac față vieții.” și anume „Pot să fac față vieții.”, am simțit că e adevărată în proporție de 95% și am simțit mai mult curaj.
Convingerea „Nu sunt suficient de bună.” a avut drept consecință depresia și m-a împiedicat să mă dezvolt, m-am devalorizat și am căutat situații sub nivelul meu, m-am mulțumit cu substitute și m-am ascuns, mergând pe stradă fără să mă uit în jur, cu capul aplecat, ani de zile. De asemenea am acumulat mult gunoi interior și mult dispreț față de mine și mi-a afectat credința în Dumnezeu, nădejdea în bine și convingerea că pot avea o viață bună.
De îndată ce am pus pe hârtie aceste consecințe am formulat două convingeri adevărate și folositoare, și anume: „Sunt suficient de bună. Pot să am o viață bună.”
Adoptarea acestor convingeri aduce cu sine mai multă demnitate și speranță, o viață firească și normală și certitudinea că am dreptul să îmi satisfac nevoile.
Atunci când am spus că „Pot să am o viață bună.”, în mintea mea a răsărit afirmația că „Pentru mine nu există o viață bună.”, neconformă cu realitatea pentru că în viața mea au existat momente bune, de care m-am bucurat. Această convingere se află în dezacord cu planul spiritual, pentru că Dumnezeu nu m-a adus pe lume ca să am o viață rea, ci ca să mă mântuiesc. Am simțit că mă împac cu ce a fost, că pot să merg mai departe și astfel am formulat următoarele afirmații corecte, adevărate și dătătoare de speranță: „Lucrurile se pot schimba în bine. Pot să fac față.”
Aceste două afirmații au adus cu ele un sentiment de liniște,dar și de regret pe de altă parte. Astfel am parcurs, în timpul acestui proces de restructurare, drumul de la anxietate puternică la liniște. Această liniște a rămas cu mine și încrederea că pot face față mă ajută să respir și să îmi fac un plan când întâmpin situații dificile, trec mai ușor peste episoadele nu tocmai plăcute, concentrându-mă mai mult pe prezent decât pe trecut. Iar viața mea devine bună în prezent. De asemenea, sunt mai orientată către soluții și perspective noi și am mai multă încredere în inteligența și capacitatea mea de a găsi soluții. Am început să îmi recunosc puterea, preluând atâtea sarcini câte pot duce la bun sfârșit, spunând stop atunci când este cazul, și consider că mă aflu în locul potrivit pentru a mă dezvolta.
6. O convingere pe care am detectat-o atunci când am acceptat să mă căsătoresc a fost: „Nu pot avea o familie.”
După ce am hotărât să mă căsătoresc îmi imaginam des că nu se va concretiza, că pregătirile vor ieși foarte bine, dar că soțul meu nu va veni la cununie. Printre consecințele convingerii că nu pot avea o familie s-au numărat următoarele: mi-am ales parteneri nepotriviți sau m-am orientat către persoane care nu erau disponibile, am trăit multă rușine și vinovăție, mi-am denaturat menirea, nu mi-am întemeiat o familie, deși aveam toate datele, am invidiat oamenii cu familii, iar cuplurile cu care am fost prietenă s-au distanțat de mine; am trăit deznădejde, blocaje majore și un deficit considerabil, m-am însingurat și am vrut să distrug familiile fericite din jurul meu. Această convingere este falsă, nefiind conformă cu realitatea, cu nevoile mele, nici cu planul spiritual. Am decis să o înlocuiesc cu una care să mă ajute, și anume „Am dreptul la o familie.”
Această convingere am investit-o cu valoare de adevăr în proporție de 97%. După ce am formulat-o, am considerat că familia este un lucru posibil, normal și bun, că va juca în rol în împlinirea mea și mă voi simți mai în siguranță. Am simțit bucurie la gândul că vom fi doi, că nu voi mai fi așa limitată, nici atât de singură. Am simțit putere, că îmi iau în stăpânire propria viață, și că se ridica un zid, dat fiind că nu mai eram condamnată la cantitatea de vinovăție și rușine pe care le trăisem. De-a lungul acestui proces am parcurs un drum de la rușine și frică la libertate. O consecință evidentă a prelucrării acestei convingeri este faptul că m-am căsătorit și am o familie în prezent.
În urma lucrului cu PIM – un proces simplu de schimbare a vieții – personalitatea mea s-a dezvoltat și cantitatea de speranță și de bine din existența mea a crescut considerabil. Am ieșit dintr-o depresie de ani de zile și am curajul să fac în fiecare zi pași mici, dar semnificativi către o viață în acord cu realitatea, cu nevoile și sensul meu și cu poruncile lui Dumnezeu.
Seminar “Procesul Înnoirii Minţii”, Bucureşti, 31 octombrie şi 7 noiembrie
Ateliere de dezvoltare personală