Angoasa şi dezvoltarea personală

A rămâne în zona de confort înseamnă să-ți acorzi permisiunea de a stagna, să renunți să devii mai bun. Este ca și cum ai spune: Bazează-te pe ceea ce ești, asta este tot ceea ce poți spera!
A dori să cartografiezi un teritoriu nou înainte de a-l străbate înseamnă practic să rămâi pe loc în punctul de siguranță actual, implicit al frustrării de a-ți refuza reînnoirea.
Căutarea cu orice preț a confortului ne ține departe de o autentică stare de bine și cu atât mai mult de fericire. Fericirea implică efort, mult efort.

Continuând să evităm confruntarea cu problemele, putem să rămânem în zona de confort, dar aici nu există dezvoltare. Mai mult decât atât, problemele se vor întoarce asupra noastră și noi vom fi obligați astfel să ne restrângem și mai mult. Confortul cu orice preț ne limitează și ne scoate în afara unei traiectorii evolutive.

Cum pot să intru în zona de dezvoltare fără să derapez în zona de panică devine un aspect esențial al procesului de înnoire. Ne vom asuma să părăsim zona de siguranță și vom experimenta condiția unei provocări benefice pentru dezvoltarea noastră. Nu stres, ci eustres. Nivelul de energie va crește și vom cunoaște reușita, reper pe drumul împlinirii vieții.

Angoasă și dezvoltare personală În zona de confort conservăm multă angoasă. Ieșirea din acest spațiu este prețul inevitabil pentru dezvoltare. Angoasa ne marchează limitele Eului. De aceea expansiunea ființei înseamnă trecerea prin angoasă și prelucrarea ei.
Înlănțuiți în propriile compulsii și automatisme mentale, jinduim după o libertate pe care tot noi ne-o refuzăm. Suntem liberi chiar să ne refuzăm propria libertate. Nevrozele noastre ne oferă însă și un beneficiu: o anumită formă de siguranță. Ajungem să fim atât de preocupați de acest lucru, încât uităm de calitatea vieții și de dezvoltarea personală.
De cele mai multe ori batem pasul pe loc, nu pentru că ne lipsesc resursele și oportunitățile, ci pentru simplul fapt că ne este frică. Atunci prioritară pentru noi devine siguranța, iar energia este investită în apărări.

Efort și dezvoltare. Dacă mintea mea a creat un zid pe direcția în care vreau să mișc lucrurile acum, doar voința nu-mi va fi de ajutor. Mai întâi trebuie să dau zidul la o parte din minte și doar așa voința își va relua funcția ei în schimbarea lucrurilor.

De ce amânăm lucrurile bune din viața noastră, deși am devenit conștienți de importanța lor? Le amânăm pentru că asimilarea acestora presupune renunțare și exercițiu. Schimbarea în bine ne scoate din zona de confort și ne obligă la efort. De fapt, noi amânăm efortul în speranța unor soluții facile care se dovedesc întotdeauna iluzorii. Schimbările profunde implică un efort pe măsură, aceasta este o legitate. Iată și contextul în care se face diferența dintre oameni, diferența dintre mediocritate și excelență.

Schimbarea vine din interior. Atâta timp cât aștepți ceva din afară în legătură cu schimbarea ta și schimbarea ta va aștepta, se va amâna. Schimbarea este un proces care se produce în interior și se proiectează apoi în mod firesc în afară. Pentru a aspira la excelență este esențial să îmi asum ceea ce nu este excelent la mine. Punctele slabe neasumate rămân o potențială cauză de derapaj.

Schimbarea implică o experiență a intensității. Dacă frica ne structurează firea, atunci intensitatea – chiar pe măsura angoaselor inițiale care ne-au influențat profilul actual – este un ingredient esențial în procesul schimbării. În zona de confort nu există schimbare. Aceasta este posibilă, dar cu un efort considerabil, cu atenție concentrată, cu persistență și intensitate.

Oamenii așteaptă frecvent schimbări din afară, dar ele nu sunt cu adevărat posibile decât din interior. Prin urmare responsabilitatea personală devine un lucru esențial. Rareori pot influența evenimentele, dar întotdeauna am libertatea să-mi aleg răspunsul față de ele. Sunt responsabil pentru ceea ce gândesc, spun și fac cu gândul, cu cuvântul, cu fapta.
Schimbarea vieții este un lucru remarcabil. De aceea are nevoie de o motivație pe măsură.