Frica noastră cea de toate zilele – partea 4

Să cultivăm încrederea fundamentală în bine

Existența răului nu exclude posibilitatea de a recunoaște, de a alege și de a trăi binele. Liber arbitru înseamnă posibilitatrea de alege. Când răspunsul pe care îl dau vieții este o construcție a egoului, încrederea pe care o experimentez mă pune în opoziție cu celălalt iar asta mă conduce către separație și izolare. Nesiguranța se menține și astfel apar frica și tensiunea. Suntem în logica unui eu condiționat conflictual care ne împiedică să intrăm în contact cu ființa noastră profundă, acolo unde putem cunoaște sentimentul libertății. Într-o asemenea situație rămânem în atitudini de evitare, iar frica poate țâșni oricând. La acest nivel purtăm permanent o mască și plătim prețul lipsei de autenticitate și spontaneitate. Persoana nu poate cunoaște empatia și compasiunea nici pentru sine, nici pentru ceilalți; este prin excelență egoistă și egocentrică în pofida oricăror aparențe de înțelegere și generozitate față de sine și față de ceilalți. Motivațiile sale sunt legate întotdeauna de propria supremație. Centrată asupra sa, nu poate cunoaște iubirea și conexiunea cu celălalt. Din fericire, există și soluția salutară a încrederii fundamentale în bine, soluția credinței pe care ne putem construi “casa vieții”. Dar pentru a ajunge aici, va trebui să trecem de fricile egoului nostru, care implică schimbarea convingerilor limitative, intergrarea umbrelor personalității și depășirea compulsiilor pătimașe. Astfel, ne vom pune în legătură cu adâncul ființei noastre, care este de ordin spiritual. Credința fundamentală în bine aduce lumina în necunoscut, iar incertitudinea care însoțește experiența noului devine tolerabilă, chiar incitantă. Cu ajutorul ei putem integra mai ușor ambiguitățile, părăsind atitudinea evitanta și asumându-ne acțiunea. Credința ne vindecă pentru că este dincolo de condiționare și de control; avem posibilitatea de a trăi libertatea, care este un sentiment înălțător. Avem, însă, nevoie de smerenie, de o înnoire a minții, în fond, pentru a lăsa frica în urmă și pentru a trăi, asfel, o transformare. Este important să cultivăm atitudini congruente cu sensul profund al vieții, cu menirea pe care o avem de a ne împlini vocația existențială. Când mintea și inima sunt luminate de har, întunericul din lume nu ne mai afectează. Suntem călăuziți de lumina din interior. Este esențial să ne întărim încrederea în sensul bun al devenirii lucrurilor. Astfel, vom putea să acționăm în pofida îndoielilor și a fricii de eșec; ne vom putea mișca înainte, ieșind din limitări și neputință, înțelegând că sentimentul nostru de siguranță nu se întemeiază pe certitudini absolute, ci pe credință. Fundamentul acestei încrederi este dat de faptul că ne simțim protejați de o putere mai mare decât noi, care ne cuprinde și care este și sursa vieții noastre. Este un loc în care vom experimenta comuniunea cu sine și cu lumea. Este o forță de ordin spiritual care pentru un creștin al tradiției înseamnă Hristos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *