Frica noastra cea de toate zilele – partea 7

Să dezvoltăm o atitudine rațională

Povestea vieții noastre este în mare măsură povestea convingerilor noastre. Acestea sunt baza noastră de înțelegere și de decizie în raport cu acțiunile noastre.
Modurile în care experimentăm lumea se află în gândurile pe care le avem. Ele sunt ochelarii prin care privim lumea iar lumea ni se arată așa cum o privim. Împrejurările de viață, evenimentele, capătă culoarea percepțiilor noastre întemeiate pe convingeri.
A dori să-ți schimbi viața și să atingi obiective congruente cu nevoile tale fără să-ți schimbi convingerile limitative și iraționale actuale este ca și cum ai încerca să conduci mașina cu frână de mână trasă.
Secretul schimbării noastre se află în disponibilitatea de a ne înnoi mintea prin schimbarea atitudinilor care ne limitează. Da, pentru că atitudinea pe care o am îmi indică parcursul. Mă deplasez pe o traiectorie prestabilită și indiferent dacă este convenabilă sau nu, voi rămâne pe acea rută atâta timp cât respectiva convingere este prezentă în mintea mea.
Am auzit de multe ori în copilăria noastră că nu suntem ceea ce ar trebui să fim și am tras concluzia că “nu suntem suficient de buni” și că “ceva nu e în regulă cu noi”.
Astfel, multe dintre convingerile noastre apar în împrejurări în care ni se sugerează o insuficiență și ne percepem ca insuficienți.
Ori de câte ori o convingere ni se fixează în minte, viața noastră începe să se supună acelei convingeri , mișcându-ne în direcția stabilită de aceasta: “Nu sunt suficient de bun, ceva nu e în regulă cu mine.” Prin urmare, “ca să fiu ok trebuie să…” și “ sunt ok doar dacă…”
De aici începe o cursă a “recuperării” și a compensării care nu se oprește niciodată: la școală, în profesie, în viață, iar stresul ajunge o constantă a vieții noastre.
Atunci când nu reușim să recuperăm și să compensăm, când nu ne ridicăm la exigența lui “trebuie”, intervine autocritica, judecata, devalorizarea și pedeapsa.
De asemenea, în relația cu ceilalți există riscul să fim invalidați și astfel se instalează evitările și anxietatea. “Dacă nu mă voi ridica la nivelul așteptărilor?”. Alteori chiar ajungem la concluzia că nu suntem suficient de buni și astfel devenim lipsiți de perspectivă și apare depresia.
“Nu mai am nici un orizont, sunt lipsit de valoare. Parcă nimic nu mai are sens.”
Ce se află în spatele acestor drame, în spatele acestor suferințe? Evident, niște nevoi care așteaptă să fie satisfăcute: o nevoie de acceptare, o nevoie de validare, de a fi pur și simplu ok.
Dar viața ni se arată pe măsura convingerilor noastre, iar acestea se autoîntrețin, devenind programele noastre de funcționare.
Este esențial să înțelegem că aceste convingeri care ne sabotează viața și ne fac să ne fie teamă și să renunțăm la visele și dorințele noastre îndreptățite, care ne împiedică să ne dezvoltăm și să facem ceea ce este cu adevărat bun pentru noi, sunt convingeri false, mincinoase.
Să nu le dăm crezare și să le înlocuim cu altele noi, congruente cu nevoile noastre îndreptățite cu aspirațiile noastre firești care susțin binele și dezvoltarea și sunt deasemenea în acord cu dimensiunea spirituală a vieții.
Prin urmare ce pot să fac “aici și acum” cu acele convingeri limitative care mă însoțesc din copilărie și până în prezent devine o întrebare esențială în raport cu posibilitatea schimbării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *