Să dezvoltăm relații cu oameni pozitivi și suportivi

Am dezvoltat enorm posibilitățile de comunicare, dar am diminuat pe măsură apropierea dintre noi. Prețul dezvoltării comunicării prin intermediul tehnologiei informatice este singurătatea. Comunicăm, dar nu ne mai întâlnim. Relaționăm, dar nu mai cunoaștem intimitatea. Într-o lume plină de incertitudini, lipsită de o direcție clară, fiecare dintre noi caută oaze de siguranță în care să se simtă protejat. Da, pentru că nimeni nu este perfect și nu poate fi autosuficient. Prin urmare, relația cu celălalt și, implicit, apartenența la un grup sunt esențiale pentru siguranța și evoluția noastră.

Nu ne putem construi o bază de siguranță într-un context de izolare față de semeni. Avem nevoie de comunitate și comuniune. Mântuitorul însuși ne îndeamnă: “Sa vă iubiți unii pe alții.” Prietenia , colegialitatea autentică, se pot construi în jurul unor afinități care devin numitorul comun al unei apropieri bazate pe împărtășire și susținere reciprocă. Avem nevoie de oameni pe care să-i simțim alături și pe care să-i putem valoriza în mod profund. Astfel, vom căuta relații semnificative cu persoane de încredere, relații în care să ne simțim acceptați și apreciați.

Un om apropiat în fața căruia ne putem deschide fără teamă ne ajută să ne vindecăm de dureri vechi, de neîncredere și îndoială. Un astfel de om este alături de noi atunci când simțim că nu mai putem, când frica și durerea pot fi copleșitoare; când totul pare să se prăbușească, el este prezent cu acceptare, susținere și compasiune. În fața unei persoane care ascultă fără să judece putem fi noi înșine fără măști și fără cenzuri. Ne putem arăta cu slăbiciunile, cu rănile și cu neputințele noastre. Ne putem deschide cu toate acele secrete care ne-au împiedicat să trăim și să fim noi înșine. Un om suportiv mă poate ajuta să intru în contact cu acele părți înghețate din ființa mea, astfel încât să le pot asuma și îmbrățișa fără să fiu copleșit de frică, rușine și inferioritate; mă însoțește prin propriul meu deșert până la limanul unei vieți înnoite, putând intra astfel în legătură cu eul meu profund.

Dar relațiile sunt și locul dramelor noastre, locul în care am cunoscut suferința și ne-am pierdut încrederea. Astfel apropierea dintre noi a devenit dificilă, aproape imposibilă. Paradoxul este că în relații omul a trăit respingerea și neînțelegerea, dar tot aici este și șansa recuperării, a vindecării și a împlinirii. Într-o asemenea condiție mă pot deschide cu adevărat doar atunci când accept că încrederea poate fi trădată, că pot fi oricând rănit. Nu avem garanții, dar ne rămâne șansa unei întâlniri autentice și profunde pentru care merită să ne asumăm riscul. În fond, nu mă pot simți protejat în izolare. Mă simt în siguranță în propria viață pentru că sunt în conexiune cu cineva. A fi (a mă simți) singur înseamnă a nu fi în siguranță. A fi (a mă simți) în siguranță înseamnă a experia o stare continuă de conexiune.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *