PIM: De la discursurile motivaționale la posibilitatea schimbării (1)

Discursurile motivaționale nu schimbă oamenii. Ele pot fi în cel mai bun caz începutul unei lucrări personale, care necesită ani de muncă sistematică cu sine. 
Daniel Fusărea 


Există astăzi un curent foarte puternic, cel puțin în SUA, acela al comunicării motivaționale. Sunt comunicatori motivaționali celebri, capabili să umple săli imense. De asemenea, au apărut filme cu tematică motivațională sau inspirațională (vezi seria “Rocky” și altele). M-am întrebat care ar putea fi esența oricărui discurs motivațional, la ce poate fi redus acesta, fie că este un discurs al lui Tony Robbins fie că este încercarea unui părinte de a-și convinge copilul să învețe mai bine la matematică.

• Esența unui discurs motivațional
1. Fii tu însuți! Ești extraordinar așa cum ești, cu punctele tale forte și cu limitele tale. Ești pur și simplu ok.
2. Ai valoare, ai daruri și talente de care societatea poate beneficia și care îți permit să-ți îndeplinești vocația.
3. Ești capabil să-ți depășești obstacolele, atât pe cele interne, cât și pe cele externe.
4. Privește înainte și treci la acțiune! Nu renunța, chiar dacă este greu, vei reuși să-ți atingi obiectivele!
Un alt element pe care l-am întâlnit frecvent este legat de persoana comunicatorului. Iată ce spune acesta despre sine: „Am fost foarte jos și m-am ridicat. Iată povestea mea… Te pot învăța și pe tine cum să faci. Succesul este garantat dacă mă urmezi.”
Acest ultim element poate fi un cârlig pentru public, de fapt suișurile și coborâșurile vieții sunt un tipar universal, pur și simplu așa este viața. Orice parcurs existențial este format din capitole strucurate de viață și din tranziții. Cu o asemenea poveste, comunicatorul se poate vinde mai bine, pentru că este ușor să te regăsești în ea.

Fiecare comunicator are, evident, particularitățile, talentele și experiența lui, dar de regulă, fie că este vorba de un discurs, fie că este vorba de un film motivațional, veți regăsi în substrat elementele de care am vorbit: să te accepți așa cum ești, să te iubești pe tine însuți, să privești către obiective, să te mobilizezi, să treci prin frică și să acționezi.
Simplu de zis, dar greu de făcut. Adevărul este că discursurile motivaționale, indiferent de persoana care ține acest discurs, nu schimbă oameni.
Am cunoscut persoane care au citit sau urmărit sute de ore de discursuri motivaționale și au rămas la fel. Este o realitate.

Bun, asta înseamnă că discursurile nu au fost juste? Nu, dimpotrivă. Ceea ce spune un comunicator motivațional este de cele mai multe ori adevărat. Astăzi, majoritatea acestor discursuri seamănă între ele, până la a fi adevărate platitudini și totuși oamenii nu se schimbă. Da, pentru că simpla informație nu depășește nivelul declarativ. Nu trecem automat la un nivel operațional, la fapte congruente cu ceea ce se declară. Există în popor o vorbă celebră: „Fă ce zice popa, nu ce face popa.” Ce înțelegem din asta?

• Impactul evenimentelor:
În SUA s-a făcut o cercetare la nivelul psihologiei academice în legătură cu impactul evenimentelor asupra vieții oamenilor: evenimente pozitive și evenimente negative. Evenimentele pozitive modifică în bine starea persoanei, dispoziția se îmbunătățește, iar evenimentele negative îi marchează pe oameni, îi afectează în mod negativ. Până aici lucrurile sunt simple. S-a observat, însă, că după un interval relativ scurt de timp-câteva luni – oamenii revin la banda lor obișnuită de funcționare, la dispoziția anterioară evenimentelor.

Prin urmare, dacă nici evenimentele semnificative nu reușesc să schimbe oamenii, la ce ne-am putea aștepta de la un discurs, fie el și motivațional? Și atunci să renunțăm la gândul de a ne schimba, de a îndrepta și îmbunătăți lucrurile acolo unde este cazul. Eu afirm cu toată convingerea: Schimbarea este posibilă, dar în anumite condiții. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, schimbarea nu se realizeaza, chiar dacă citești toată ziua articole motivaționale.

Chiar dacă ajungem să fim buni cunoscători ai discursurilor motivaționale, vom rămâne cam la fel, cu tabieturile și obiceiurile noastre, visând la o viață mai bună. Sigur că un discurs bine alcătuit poate să ne dea chiar o stare de euforie. De multe ori, după un discurs reușit, oamenii pleacă acasă energizați, euforizați și hotărâți să se schimbe…până mâine. Mâine se pot întâmplă câteva lucruri: să fi uitat (între timp), da pentru că mâine este o nouă zi, omul trebuie să meargă la serviciu, are o întâlnire stresantă cu șeful, niște restanțe, dosare urgente de rezolvat. „Lasa-mă domnule, a fost ieri.” A fost frumos, dar revenim la probleme concrete și uităm de posibilitatea schimbării; ne întoarcem la urgențele și exigențele vieții noastre de zi cu zi.

Un alt lucru care se poate întâmpla este legat de ceea ce am putea numi „îndoială” sau confruntarea cu criticul interior.
Criticul interior intervine după ce se termină evenimentul și trece entuziasmul și pune la îndoială posibilitatea schimbării. Unde s-a aflat el în timpul evenimentului? Acolo unde este dintotdeauna, doar că a fost mascat de euforia și energia momentului. Acum, după ce s-a tras cortina, iar euforia s-a consumat, își reia locul.

Acest critic este gestionarul gândurilor și convingerilor pe care le avem despre noi înșine. Sigur că există în noi dorința de mai bine și nevoi care așteaptă demult să fie împlinite. Discursul motivațional ne-a făcut să sperăm, ne-a dat energie! Pentru o clipă am trăit cu sentimentul că este posibil, că „iată, acele cuvinte înflăcărate ne-au dat aripi și cu ele vom zbura. În sfârșit, aproape că ne-am luat zborul, dar până mâine. De ce? Pentru că vechile noastre convingeri își reiau locul – funcționarea lor obișnuită – și după acel moment euforic revin la cârmă. Vechile convingeri sunt tot acolo, n-au dispărut și continuă să ne ghideze și să ne impună modelul de viețuire. Percepțiile noastre, deciziile și comportamentele, sunt în mod fundamental congruente cu convingerile noastre. Ele sunt adevărul nostru. Schimbarea nu este posibilă pentru tine sau este prea grea sau prea costisitoare sau „vai, prea înspăimântătoare!”

Euforia de ieri s-a născut din dorința ta adâncă pentru o viață împlinită, pentru o viață mai bună, dar astăzi redescoperi că, de fapt, nu crezi cu adevărat într-o astfel de viață. („Iluzii, taică, iluzii…”)

• Schimbarea nu se face în zona de confort: 
Oare ce riști dacă te schimbi? Întotdeauna, lucrul la care ții cel mai mult, chiar dacă nu recunoști, și anume confortul tău. Dar schimbarea și dezvoltarea nu se pot realiza în zona de confort. Este foarte important să facem un pas înainte și să intrăm în ceea ce se numește „zona de efort”. Acest lucru trebuie făcut cu o anumită atenție astfel încât să nu intrăm în zona de panică, pentru că putem fi aruncați înapoi în vechea zonă de siguranță. Altfel, schimbarea poate fi amânată încă o dată, de regulă pentru mult timp.

O persoană care a ajuns la 40-50 ani știe că un deceniu trece foarte repede și până te dumirești, până te pregătești să-ți iei din nou elan, de foarte multe ori, mai trece un deceniu. Dar cum se spune, „Niciodată nu e prea târziu.” Da, schimbarea este posibilă, iar ceea ce vă propun în continuare, poate răspunde cu precizie unei stări de nedumerire, uneori marcată de anxietate și de îndoială, pe care nu știm să o abordăm și să o depășim.

• Despre posibilitatea schimbării. Cum să facem: 
Primul pas pe care îl avem de făcut este să înțelegem bine cum funcționează mintea noastră. Apoi – pasul 2 – să începem lucrarea propriu-zisă, bazată pe o înțelegere corectă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *