Transcrieri din seria Seminariilor “Măiastra”
Ce e de făcut? Să înţelegem că psihoterapia implică o decizie lăuntrică foarte fermă legată de schimbare. Asta implicând o serie de aspecte care ţin de gânduri, emoţii, comportamente, certitudini care ţin de un mod particular de a ne orienta atenţia spre noi şi ceilalţi, implică, deasemenea, eforturi speciale. Situaţia aceea despre care se vorbeşte în mod obişnuit de a ieşi din zona de confort, a face un efort şi de a răbda stări neplăcute, stări de disconfort.
Când suntem contrariaţi de viaţa, adică când viaţa ni se arată altfel decât vrem noi, când viaţa ne oferă altceva, când viaţa nu se mulează, aşa, la rigoare, pe aşteptările noastre, noi ne putem înfuria, speria, întrista şi chiar deprima şi îmbolnăvi – sufleteşte vorbind şi, într-un sens mai larg, şi somatic – pentru că nu alegem să rămânem în contact cu realitatea.
Vorbeam data trecută despre dependenţa de confort: a fi uneori în inconfort nu e o problemă, dar a fi cu orice preţ în confort înseamnă implicit să pierzi contactul cu realitatea. Pentru că realitatea nu îţi oferă numai situaţii confortabile; în momentul în care ai pierdut contactul cu realitatea începi să te alienezi mai mult sau mai puţin, uneori într-un registru nevrotic cum este cazul majorităţii, alteori într-un registru psihotic, cum este cazul mai rar, dar există şi asemenea disocieri de realitate.
Tiparele sunt moduri de a răspunde acestei realităţi, moduri stereotipe. Adică moduri lipsite de flexibilitate. Uneori tiparele noastre se potrivesc realităţii, răspund realităţi într-un mod adaptativ, alteori însă nu, pentru că realitatea se schimbă, este dinamică – aşa cum ar trebui sa fie şi universul nostru interior – dinamic, astfel încât să putem oferi răspunsuri pe măsură; răspunsuri adecvate cu situaţia în care ne aflăm.
Aceste tipare conţin întotdeauna nişte condiţionări şi, implicit, conţin nişte credinţe, adică nişte adevăruri despre lume şi viaţă, nişte adevăruri despre realitate. Aceste condiţionări sunt atât de puternic investite încât, chiar dacă conştiinţa noastră, intenţia noastră sesizează că răspunsul nu este potrivit (adică nu are o funcţie adaptativă) noi continuăm să le practicăm!
Adică dacă realitatea ne solicită un pic mai mult şi ne obligă să ieşim din zona de confort ca să-i răspundem, ca să-i facem faţă, pentru a ne menţine în zona de confort, alegem soluţia de a ne îmbolnăvi. Când realitatea mă obligă la un anumit efort, atunci îmi iau concediu medical, mă îmbolnăvesc şi stau acasă! Dar la serviciu am de rezolvat nişte probleme sau nişte angajamente, nu contează dacă realitatea mă solicită, eu aleg să mă îmbolnăvesc. Boala este soluţia, boala îţi permite să rămâi în zona de confort. Ţi se aduce la pat, nu trebuie să te mai scoli la 7 sau la 6, să mergi la serviciu, nu mai trebuie să faci dări de seamă către şefi etc.