Carieră sau vocaţie?

Transcrieri din seria Seminariilor “Măiastra”

Un fenomen foarte răspândit în ziua de astăzi este legat de carieră, să faci o carieră. Eu îi garantez celui care vrea să facă o carieră că nu va scăpa de frustrare. Atâta timp cât va vrea să facă o carieră, va fi frustrat. Pentru că a face carieră este ceva fără un punct terminus în raport cu care eşti tot timpul într-un decalaj, şi vei fi frustrat.

Altceva este să-ţi urmezi vocaţia, pentru că nu trebuie să cauţi nu ştiu unde, nu trebuie să cauţi ceva pe Wall Street sau la Londra sau nu ştiu în ce universitate unde vrei neapărat să ajungi. Vocaţia o poţi găsi în inima ta. Apropo de această metaforă perenă a comorii care este căutată în depărtări şi după ce te întorci o găseşti în propria ta casă, în propria ta inimă.

Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi o vocaţie care este în inima noastră, nu avem nevoie să căutăm prin alte locuri. Sigur că putem să mergem în excursie, dar ne întoarcem acasă, la inima noastră. Şi acolo putem să găsim această vocaţie, adică putem să găsim aceşti talanţi personali care să ne împlinească viaţa, care să ne împlinească vocaţia. Şi Dumnezeu se mâhneşte când anumiţi oameni îşi îngroapă talantul, adica vocaţia.

Aş zice că vocaţia este un termen care poate să cuprindă această sferă a nevoilor ca un soi de încununare. Şi este important să învăţăm să ne satisfacem nevoile ca să putem să ne împlinim vocaţia.

Cred că oamenii de carieră traiesc o stare de conflict în raport cu unele nevoi, altfel nu ar avea nevoie să compenseze. Carierea este o compensaţie. Eu nu spun că este ceva negativ fundamental, pentru că un om care-şi urmează cariera poate să facă multe lucruri bune, dar el personal nu trăieşte o stare de împlinire. Şi asta este o problemă.

Lucrarea personală este o lucrare foarte asemănătoare cu ce face gospodina în bucătărie. Ea nu poate să facă o mâncare sau o prajitură, la modul general, ci trebuie să ia fiecare ingredient în parte, să-l cântărească, să-l amestece cu alte ingrediente în nişte proporţii adecvate. Şi atunci, sigur că apelezi uneori la o reţetă, dar reţeta care e pentru toată lumea nu e cea mai bună reţetă.

De aceea în procesul nostru personal intervine o notă de individualitate, intervine o notă de creativitate care relativizează conceptualul, tehnicul, proceduralul. Adică este un pretext, este un cadru la care te raportezi dar, nu este ceva cu valoare absolută, este ceva cu valoare relativă. Şi atunci sigur că un praf de sare, pe care-l mai arunci la un moment dat, poate să facă diferenţa. Pentru că, de fapt, ingredientul secret al oricărei reţete de succes, al oricărei reuşite depline, este acea sare în bucate pe care numai vocaţia ţi-o poate da.

Participă la Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, 3 și 10 noiembrie 2018!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *