Importanţa corpului în dezvoltarea personală (1)

Transcrieri din seria Seminariilor ‘Măiastra’

Pe Diagrama Umanului, în modelul ”Procesul înnoirii vieții”, pe lângă dimensiunea psihologică, pe care o reprezint la nivel conceptual prin Eu și funcțiile personalității, iau în considerare, în extenso, dimensiunea relațională, dar și planul fizic și planul spiritual.

Planul fizic înseamnă corp și, sigur că, într-un sens un pic mai elevat, creier. Corpul este conectat, în mod fundamental, la această condiție a eu-lui și se poate exprima, la nivel funcțional, în două mari registre: tensiune-acțiune, pe de o parte, și destindere detentă sau relaxare pe de altă parte.

În momentul în care tu ieși din focusul acesta pe acțiune și te liniștești, adică pur și simplu experiezi starea de postură, se developează un anumit nivel al tensiunii corporale care este acolo. Este acolo și când acționezi, dar este acoperit de acțiune sau el merge pe trendul acțiunii. Când, însă, te-ai oprit din acțiune, poți experia starea de tensiune. Adică îți dai seama: ”Dom’le, cum sunt eu? Relaxat sau tensionat?”

Sunt oameni care stau în tensiune fără să fie cazul, pentru că nu sunt la volan. Nici la volan nu e neapărat să stai așa, încruntat. Deci te poți relaxa, pur și simplu, funcțional, fiziologic, natural. Dar starea de crispare nu dispare, pur și simplu, prin faptul că omul nu mai acționează. Ea ajunge să se exprime ca ceea ce terapia corporală clasică numește ”cuirasă musculară”. Persoana este, pur și simplu, într-un reflex tensional care este autonom, adică nu mai are legătură cu circumstanța, când a fi în tensiune-acțiune este adaptativ și congruent cu obiectivul.

Nu este congruent cu obiectivul de a mă odihni să stau cu capul ridicat, ca și cum aș avea o perna. (…) Deci este o tensiune care ține, deja, de o structură, adică de o cuirasă musculară care are în spate un istoric. Istoricul acesta poate să fie decriptat, într-un sens generic, ca emoție reprimată. Adică pentru ca acea emoție să rămână reprimată, eu trebuie s-o îmbrac într-o tensiune. Dacă dau drumul la tensiune, iese și emoția. De aceea, în terapia corporală, când tensiunea ajunge la un anumit grad de rigiditate, când introduc corpul într-un demers de terapie și de dezvoltare personală, operez asupra acestui corp, în mod conștient, prin anumite exerciții posturale, prin anumite manevre ale segmentelor corporale și, efectiv, atunci când este cazul, chiar prin anumite manevre la nivelul musculaturii.

Scopul nu este o relaxare ca în masajul acesta obișnuit. Ce se întâmplă după un masaj? Persoana se relaxează. Dar, dacă există un nucleu psihic de tensiune datorită emoțiilor încapsulate, această tensiune psihică va antrena din nou tensiunea somatică și o va aduce iarăși într-o stare de tensiune irațională, adică persoana e tensionată, nu se poate destinde, nu se poate relaxa. Aceasta este o explicație cu caracter general, generic. Tensiunea, însă, poate să fie și localizată.

Aceste stări de tensiune au și un soi de funcție anestezică, pentru că, dacă în spate e ceva care doare, e o rană, o traumă și, deci, o durere, această tensiune anesteziază. Așa cum anesteziază și alcoolul, și zahărul etc. Ca să mă eliberez de această tensiune cu consecințe limitative și care, în sine, este generatoare de disconfort, va fi esențial să operez asupra acestui corp. Miza nu este numaidecât legată de corp, ci de funcția de mediator terapeutic al corpului în raport cu anumite conținuturi emoționale refulate, în raport cu anumite conținuturi cognitive și umbre care sunt, încă, inconștiente și pe care detensionarea sau postura ghidată le poate scoate la suprafață și ele pot intra în câmpul conștiinței și pot fi lucrate într-un sens verbal, cognitiv, rațional, conștient.

Dar, până nu destindem acest corp, aceste conținuturi rămân sub pragul conștiinței. Și este nevoie, uneori, să mediem aceste procese terapeutice prin intermediul corpului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *