Scurtă alocuțiune depre Ego. Cine este, ce vrea, de ce pleacă ultimul și se întoarce primul…

Transcrieri din seria Seminariilor ‘Măiastra’

Am zis la un moment dat că ego-ul pleacă ultimul şi se întoarce primul. Ştiţi? Adică ăsta nu moare niciodată. De aceea cred că e foarte important să avem grijă de el, să-l avem în vedere, dar să-l şi considerăm în anumite limite; nu este chiar întâmplător acolo. La nivel de proces, sigur că este important să ne mişcăm din registrul lui trebuie sau nu sunt suficient de bun către registrul lui sunt OK aşa cum sunt. Dar asta este o simplă propoziţie. Ca să treci prin frica de a fi judecat, prin ruşinea de a-ţi devoala inferiorităţile nu e chiar atât de simplu.

Cei care aţi trecut o vreme prin procesul integrării umbrei stiţi cât de greu este să prelucrezi această ruşine. Însă nu poţi fi liber dacă nu treci prin asta, nu te poţi deschide, pentru că ego-ul este ceva care este închis, condiţionat, care funcţionează mai degrabă automat. Şi în acelaşi timp, limitativ.

Ego-ul este mereu însoţit de frustrare. Pentru că el împiedică conexiunea; legătura cu celălalt şi cu sine. În ego nu este pur şi simplu OK să fiu aşa cum sunt, ci ar trebui să… Şi cam asta facem de dimineaţa şi până seara: executăm aceste comenzi ale ego-ului, comezi de care, chipurile, ar depinde supravieţuirea.

Ego-ul se hrăneşte cu patimi, de aceea trebuie tot timpul alimentat. Este nesăţios, e ca un sac fără fund, nu se satură niciodată. Iar soluţia viabilă nu este să-l alimentezi, ci să-l pui la postit.

Ego-ul, în momentul abdicării, trăiește o stare de sfâșiere. Este foarte greu să acceptăm o punere în discuție a ego-ului, de aceea se zice că cea mai mare patimă nu e desfrânarea sau lăcomia, ci mândria.

Logica ego-ului este o logică de mândrie. Chiar şi modestia etalată ca imagine la nivelul ego-ului este tot o mândrie, o falsă modestie, o făţărnicie.

Eu sunt puternic, eu sunt drept, eu sunt corect, o persoană iubitoare, de succes, o persoană deosebită, eu ştiu. …Expresii ale ego-ului, ale identităţii pervertite a persoanei. Prin punerea în discuţie, persoana va avea disponibilitatea să iasă din această logică a ego-ului.

De cele mai multe ori ego-ul nu cedează de bună voie, de aceea viaţa ne dă uneori nişte lovituri, astfel încât ego-ul să intre într-o stare de colaps sau să fie periclitat. Şi, sigur, persoana poate să intre într-o amplificare a ego-ului ca să reziste pe poziţii sau să intre într-o altă logică, a smereniei. Să accepte să se frângă; inima frântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi.

Aceasta este logica unei schimbări autentice. În schimb, un ego ţeapăn va fi urgisit. Este vital ca omul să se smerească şi să se pocăiască, ori ego-ul nu regretă, are întotdeauna dreptate. Atâta timp cât persoana rămâne pe poziţiile ego-ului, schimbarea nu este posibilă.