“Mi-ai dat una, ți-am dat două!” | Mic tratat despre REACTIVITATE (2)

Transcrieri din seria Seminariilor ‘Măiastra’

Repoziționarea înseamnă ca eu să îmi prelucrez suferința, să mi-o asum ca fiind a mea și să o trăiesc până la capăt, să mă pot raporta la celălalt de pe o poziție de înțelegere. Iar asta nu o pot obține fără compasiune, fără să înțeleg comportamentul celuilalt din perspectiva unei drame. El se comportă așa datorită unei răni, a unei suferințe, altfel nu am cum să spun „Iartă-l, Doamne!”, nu am cum. Dacă el este fundamental rău intenționat, nu am de unde ierta.

O atitudine fundamental rea nu poate fi iertată, doar în măsura în care găsești acolo măcar o circumstanță atenuantă. Domnule, se comportă așa deoarece… Și ați văzut că de foarte multe ori când stai să analizezi motivațiile celuilalt sau când celălalt îți împărtășește motivația, chiar și un gest negativ al lui capătă sens din perspectiva acelei motivații. Chiar dacă este una falsă. Dar așa a văzut lucrurile și în mod fundamental omul se apără.

Nu există cineva care să nu caute să se simtă în siguranță și tot ceea ce facem, facem în sensul ăsta în primul rând. De abia după aceea manifestăm nevoi mai elevate, cum ar fi cele de apropiere, de intimitate, de iubire. Primul lucru este baza noastră de siguranță și problema este că de foarte multe ori oamenii nu ajung să experieze la nivel subiectiv siguranța, și atunci sunt permanent în căutarea ei. O formă de a avea-o cât de cât este să lupte împotriva celorlalți care, într-un fel sau altul, sunt percepuți  ca având rele intenții. Și oamenii stau așa, cu garda pusă chiar și în cuplu, chiar și cei căsătoriți. (…) Sunt într-o luptă legată de ego și care se manifestă pe palierul ”cine are dreptate”.

Apărarea poate să însemne atac sau contraactac. Dacă nu mă doare, adică în forul meu interior sunt bine, sunt liniștit, reactivitatea ta nu mă sperie pentru că nu anticipez durerea. Dacă anticipez durerea, te-am mâncat de beregată. Tu reacționezi pentru că ai o durere și la un anumit nivel e de înțeles că te doare, iar dacă te doare spui „au”, e firea lucrurilor.
Problema este că omul nu vrea să își asume durerea și atunci pervertește mesajul, nu spune domnule, mă doare – atunci ar avea șansa să lucreze durerea. El vrea să se disocieze de durere și reacționează. Din această cauză, de cele mai multe ori, ne aflam în situația unui schimb de reacții.

În fapt, nimeni nu poate să ne facă rău, în afară de noi înșine. Este foarte important să înțelegem asta. Primul care a spus-o a fost Epictet, precursorul terapiilor cognitive și al doilea care a spus este unul dintre stâlpii Bisericii – Ioan Gură de Aur: “nimeni nu poate să-ți facă rău în afară de tine însuți”.

Participă la Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, 3 și 10 noiembrie 2018!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *