Postura de salvator îi propune celuilalt o poziție de victimă. Altfel spus, într-un mod mai dur, îi propui celuilalt o invalidare. Protejezi un om care într-o anumită măsură, suferă de o neputință.
Totul ar fi în regulă cu disponibilitatea de a oferi ajutor a salvatorului, dacă acesta nu ar suferi de compulsia de a oferi ajutor cu orice preț. Acesta are nevoie de cineva care să fie stăpânit de o inferioritate sau de o slăbiciune. Dacă celălalt este în regulă, nu prezintă un interes deosebit.
De ce face salvatorul asta? Evident este întotdeauna vorba de un ego care se validează în felul acesta, un ego care salvează, care este, într-un fel mai bun, iar acesta este un mod de a-și confirma superioritatea.
Astfel, când salvatorul dă peste un năpăstuit, egoul lui înflorește. A fost găsită o victimă care se recunoaște ca atare, iar salvatorul își poate prelua în felul acesta rolul său nevrotic.
Frecvent, alcoolicii își găsesc câte o consoartă care se sacrifică și care de multe ori merge până la martiriu, nevrotic, bineînțeles. De ce se ajunge până aici? Pentru că disponibilitatea unui alcoolic să renunțe la băutură este relativ redusă. Astfel, maladia salvatorului se asortează de minune cu maladia celui aflat în rolul victimei.
Sigur, idealul ar fi ca cei doi să facă un efort să se vindece împreună… și de aici ar urma să înceapă o altă poveste, una cu adevărat exemplară.
Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, Bucureşti, 14 şi 21 martie
Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, din 6 aprilie
Ateliere de dezvoltare personală
Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)
