Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.
Matei 11, 28
Iertați-mă, viața îmi este insuportabilă. Acestea au fost ultimele cuvinte ale artistei franceze Dalida, scrise pe o bucată de hârtie înainte de tragicul său sfârșit. Cuvinte de o nemărginită tristețe ale unei femei care aparent a avut totul pentru a fi fericită: glorie, bani, frumusețe, admirație…
Ieșirea din acest marasm existențial implică o artă în sensul cel mai profund. O artă de a iubi care este de asemenea și o artă de a trăi, pentru că iubirea este pur și simplu viață. Da, pentru că Cel care mi-a dat viață este Iubire. Suntem în situația de a ne confrunta cu drama singurătății, a izolării generatoare de angoase, de suferință, dar pe de altă parte avem și soluția izbăvitoare, reconfortantă a iubirii.
Este greu să vorbești despre iubire. Ne asumăm totuși acest risc.
Iubirea este o dimensiune a personalității, o trăsătură centrală a umanului în pofida faptului că frecvent este percepută ca sentiment. Iubirea nu exclude sentimentul, nu exclude nici măcar emoția. Tandrețea este o emoție și o poți trăi față de o persoană, față de o floare… Iubirea este însă mai mult decât atât, este o capacitate, este un mod fundamental de raportare la lume.
Iubirea este de asemenea una singură, este o experiență unitară. Nu te poți iubi cu adevărat pe tine și să-l urăști pe celălalt. Nu poți să-l iubești pe celălalt și să te urăști pe tine. Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.
Iubirea este o disponibilitate continuă de a dărui. Altceva decât să fiu corect, altceva decât să dau și să primesc în mod echitabil, este dincolo de această logică. Iubirea este o experiență a comuniunii cu aproapele, cu fratele meu, cu sora mea. Iubirea nu este o tranzacție, ea nu te lipsește. În experiența dăruirii nu riști să pierzi nimic. În iubire nu poți să fii înșelat, doar în tranzacții te poți simți înșelat în logica lui îți dau, îmi dai, ți-am dat și nu mi-ai dat, prin urmare m-ai înșelat. Este evident că nu pot dărui atâta timp cât inima mea rămâne închisă. Iubirea este expresia unei persoane care deja are cam tot ce-i trebuie și, evident, nu-i mai rămâne decât să dăruiască.
De asemenea, nu poți să fii o persoană iubitoare căreia să nu-i pese: e problema ta, descurcă-te. Sigur că într-un anumit context putem să spunem și asta, dar la nivel fundamental iubirea se implică, este preocupată de bunăstarea celuilalt. Nu este ceva care doar aprobă viața, este mai mult decât atât, iubirea promovează viața și are grijă ca ea să fie promovată, se implică efectiv în acest proces de promovare. Ea nu lasă lucrurile la voia întâmplării, este responsabilă, este prezentă, iese dintr-ale ei pentru a intra în cele ale aproapelui atunci când este nevoie de asta. Iubirea nu pregetă, ea se lasă până la un punct pe sine, în sensul de prioritate a mea, făcând din celălalt o prioritate. Iubirea se decentrează, iubirea se deschide, iubirea cuprinde.
Iată, iubirea nu este doar un sentiment sau doar o emoție, este mai mult voință, atitudine, conștiință, stare permanentă de prezență și întotdeauna comuniune. Iubirea nu separă, iubirea nu desparte, iubirea nu selectează, dimpotrivă, iubirea reunește, pune laolaltă, întregește. Și toate aceste dimensiuni ale iubirii se regăsesc în calitatea de a fi a persoanei, care a învățat câte ceva din arta de a iubi.
Ca orice artist, cel care iubește își cultivă arta, i se dăruiește, iar la un anumit nivel artistul devine expresia propriei lui arte, devine el însuși instrumentul esențial al artei sale. Avem aici, în mod evident, condiția sfântului. Ce este sfântul? Un instrument al iubirii, care răspândește în jur muzica iubirii, arta iubirii și reușește să trezească în celălalt un fior pentru arta sa, iar în cazul iubirii acest fior este însăși iubirea.
Iubirea este o experiență de cunoaștere interpersonală, pentru că nu te-aș putea iubi dacă nu te-aș cunoaște și nu te-aș cunoaște dacă nu te-aș iubi. Da, iubirea este cunoaștere, dar mai mult decât cunoaștere în sensul convențional, este chiar o artă și de aceea cele mai frumoase expresii ale iubirii le-am găsit, știm bine, la artiști, la poeți și la mistici, pentru că iubirea este în mod fundamental o expresie a comuniunii.
Iubirea este o experiență a libertății și a coerenței interioare. O personalitate coerentă trăiește o stare de acord între gândirea, sentimentele și faptele sale. Din această congruență se naște încet-încet li-bertatea de a iubi. O persoană condiționată care funcționează în logica lui trebuie se apropie mai mult de măsura celui care pedepsește dacă nu ești conform cu… Nu te mai iubesc dacă… Ai greșit, trebuie să fii pedepsit.
Iubirea funcționează, însă, în logica iertării, a milostivirii. Trăim într-un timp al harului. Creștinii cunosc bine această realitate, atunci când o cunosc. Lucrurile nu au nicio șansă să se schimbe în bine în afara acestei disponibilități fundamentale de a ierta. Avem cu toții nevoie de iertare.
De asemenea iubirea este smerită. Ea nu se poate exprima într-un decalaj relațional, nu poate fi o experiență a superiorității personale, dimpotrivă. Smerenia nu este o experiență ușoară pentru că ea vine cu o frângere, iar această frângere aduce cu sine durerea, o durere pe care o trăim în condiția pocăinței, altfel iubirea nu are cum să-i ia locul.
Dacă sunt egosintonic cu trecutul meu, dacă este bun tot ce-am făcut eu, pocăința și smerenia nu sunt posibile. Prin urmare este important să accept că la un anumit nivel am ratat, că sunt un ratat. Și atunci unde mă duc? În jos mă duc, bineînțeles, adică mă prăbușesc, egoul meu grandios se rostogolește în țărână. Dacă nu este nădejde, dacă nu văd dincolo de acest moment al prăbușirii, nu-mi vine să mă pocăiesc și să mă smeresc cu adevărat, chiar dacă ajung la disperare. Dacă însă îmi voi asuma această experiență, voi putea să ajung la inima mea și voi putea să încep un proces de înnoire a vieții în iubire.
Va urma…
Ateliere de dezvoltare personală
Coaching individual
Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii” – un program de coaching şi dezvoltare personală
Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)
