Oferim iubire din prea plinul inimii noastre, de aceea pot să iert cu adevărat doar în momentul în care sufletul meu a ajuns la pace și iubire. Altfel ne pierdem în teorii despre etapele iertării sau nu știu ce programe despre iertare, generoase în felul lor, și cu siguranță bine intenționate, dar sterile în fond sau chiar amăgitoare. Realitatea este că ne putem păcăli singuri.
De fapt, marele nostru conflict este cu noi înșine. Urând pe cineva, în realitate te urăști pe tine însuți. Nu ne asumăm cu adevărat propriile umbre și astfel, ajungem să ne torturăm nu doar propria viață, dar și viața celorlalți. Proiectăm foarte mult și astfel devenim mai mult decât răutăcioși, devenim de-a dreptul răi. Când infernul este celălalt, a pune mâna pe bătă sau piatră și a lovi, devine întru totul îndreptățit. Nu se ascunde, oare, în mulți dintre noi un potențial torționar, care, din fericire, nu a avut ocazia să iasă la suprafață? Ce s-a întâmplat în anii ’50 în închisorile comuniste reprezintă pentru noi, cei de azi, o posibilitate să ne smerim, să ne cutremurăm, dar mai ales să mulțumim pentru șansa de a avea o viață normală. Slavă Domnului!
Sigur că de cele mai multe ori, în spatele urii este o frică imensă și o durere de nedescris, pe care încercăm să o ținem în frâu cu mândrie, cu exigențe exagerate față de ceialalți sau pur și simplu abdicând de la conduita firească, așa cum s-a întâmplat și se poate întâmpla cu mulți dintre noi, în condiții limită. Ce ne poate salva? SINGUR SMERENIA! Astfel, va veni și iertarea.
Program de coaching pentru dezvoltarea rezilientei, din 17 ianuarie
Ateliere de dezvoltare personală