Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.
Matei 11, 28
Iertați-mă, viața îmi este insuportabilă. Acestea au fost ultimele cuvinte ale artistei franceze Dalida, scrise pe o bucată de hârtie înainte de tragicul său sfârșit. Cuvinte de o nemărginită tristețe ale unei femei care aparent a avut totul pentru a fi fericită: glorie, bani, frumusețe, admirație…
Un alt cadru al vieții care vine și cu o aromă aparte, cel puțin la început, motiv pentru care este căutat cu asiduitate de mulți dintre noi, este viața în doi. Vorbim în acest context de iubirea erotică. O expresie minunată a iubirii erotice am găsit în cartea Cântarea Cântărilor atribuită unui rege al Ierusalimului, trecut în rândul înțelepților dintotdeauna, pe numele lui, Solomon. Am selectat și aranjat un număr de versete din această carte care exprimă sublim esența iubirii erotice.
Cântarea Cântărilor
Iarna a trecut, ploaia a încetat.
Flori de câmp s-au arătat și a sosit vremea cântării… glas de turturea se aude.
Smochinii își dezvelesc mugurii și florile de vie văzduhul parfumează. Scoală, draga mea, și vino!
Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine. Degrabă coboară… din culcușul leilor și din munții cu leoparzi.
Cât de frumoasă ești tu, draga mea! Cât de frumoasă ești. Ochi de porumbiță sunt ochii tăi.
Frumoși se văd obrajii tăi, așezați între cercei și gâtul tău împodobit cu șire de mărgăritare.
Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău.
Buzele tale miere izvorăsc, iubito; miere curge și lapte curge de sub limba ta.
Sânul tău e cupă rotunjită, pururea de vin tămâios plină; trupul tău e snop de grâu, încins frumos cu crini din câmp.
Cât de frumoase sunt, domniță, picioarele tale în sandale! Rotundă-i coapsa ta, ca un colan de meșter iscusit lucrată.
Cât de frumoasă ești și atrăgătoare, iubito.
Venit-am în grădina mea, sora mea, mireasa mea! Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin și lapte am băut.
Cât de frumoasă ești tu, draga mea, și fără nici o pată.
Cât de frumos ești, dragul meu, cât de frumos!
Ca o gazelă e iubitul meu sau ca un pui de urs.
Periniță de mirt este iubitul meu care se ascunde între sânii mei.
Iubitul meu e ca ciorchinele de ienupăr de la vii cules.
Miresmele sale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele său.
Capul lui, aur curat, părul lui, păr ondulat, negru-închis, pană de corb.
Ochii lui sunt porumbei ce în lapte trupu-și scaldă, la izvor stând mulțumiți.
Gura lui e negrăit de dulce și totul este în el fermecător; iată cum este al meu iubit, fiice din Ierusalim, iată cum este al meu mire.
Iubitul meu este al meu și eu sunt a lui.
Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu îl poartă.
Pajiște de iarbă verde este al nostru pat.
Cedrii ne sunt acoperiș și adăpost ne sunt chiparoșii.
Scoală vânt de miazănoapte, vino vânt de miazăzi, suflați prin grădina mea și miresmele-i stârniți; iar iubitul meu să vină, în grădina sa să intre și din roadele ei scumpe să culeagă, să mănânce.
Zid sunt eu acum și sânii mei sunt turnuri; drept aceea în ochii lui eu pacea am aflat.
Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreț ar fi respins acela.
Au trecut veacurile, au trecut mileniile și acest Cântec minunat a ajuns până la noi. Iubirea erotică este expresia unei nevoi de fuziune totală cu celălalt, dar în același timp, paradoxal cu o păstrare deplină a propriei identități. Suntem una și în același timp fiecare dintre noi își păstrează identitatea, femeia rămâne femeie, iar bărbatul rămâne bărbat și în această dinamică extraordinară a polarităților cei doi pot crea și astfel doi se transformă în trei.
Suntem într-un loc extraordinar, într-un loc minunat, acela al iubirii erotice, dar, cum spuneam, orice iubire se întemeiază pe iubirea de frate. Nu poți să iubești o femeie dacă acea femeie nu este și sora ta. Solomon înțelesese, nu era degeaba înțelept, și spune la un moment dat mireasa mea, sora mea. Da, pentru că iubești în această femeie umanitatea însăși. Nu o poți iubi pe ea și pe celelalte femei să le urăști, nu o poți considera pe ea și pe celelalte femei să le desconsideri, atunci n-ar mai fi iubire pentru că iubirea este una, iubirea nu este divizată, nu este fragmentată, numai nevroza este așa, nu și iubirea.
În același timp există aici, în cadrul vieții de cuplu, și un anumit risc de confuzie, iar dacă persistăm în confuzie putem să ajungem până la alienare, așa cum și în social există acest risc.
Probabil cea mai frecventă confuzie pe care o facem este legată de îndrăgostire. Iubirea este un act de voință, este o cuprindere a celuilalt. Sentimentul de îndrăgostire este mai mult o experiență senzorială, ceva intens care începe într-un anumit moment și se sfârșește în alt moment, iar acest moment din urmă nu e departe de început.
Iubirea este fără de sfârșit, îndrăgostirea este finită. Iubirea este generoasă, îndrăgostirea este revendicativă. Iubirea este peste tot, îndrăgostirea este doar aici: Stai aici, unde te duci? Iubirea este cunoaștere, îndrăgostirea este de cele mai multe ori fantasmă, pentru că de fapt nu-l vezi pe celălalt, la un anumit nivel este o construcție a minții.
Bine, dar este atât de plăcut să te îndrăgostești, de aceea uneori devenim dependenți de îndrăgostire, mai ales la tinerețe, când nu știm prea bine cum stau lucrurile. Ne spunem că de data asta o să fie altfel, pentru că ne place atât de mult starea aceea, încât suntem dispuși să ne mințim, nu ne mai aducem aminte deloc că am spus același lucru și data trecută, nu contează. Să trăim acum, carpe diem, această senzație minunată a îndrăgostirii.
Să fie oare îndrăgostirea un lucru rău? Cum să fie ceva rău în scânteie? Un singur lucru poate să fie rău, că se stinge și rămâne doar un punct de cenușă fără niciun fel de farmec. Nu mă mai atragi, nu știu ce am găsit la tine. Însă dacă scânteia aprinde o flacără, dacă scânteia aprinde iubirea și persoana are potențialul lăuntric de a experia iubirea, da, atunci îndrăgostirea este salutară. Să o trăim și să ne bucurăm de ea!Un alt aspect care poate genera confuzie este sexualitatea. Sexualitatea nu este iubire. Iubirea este iubire și sexualitatea este sexualitate. Bine, dar cum rămâne cu sexualitatea, este ceva rău? Evident nu, este ceva fundamental bun. Atunci când sexualitatea devine ceva rău și noi devenim nevrotici, ne luptăm cu ea, o refulăm în inconștient, ea urlă de acolo și noi nu știm exact de unde vine acest urlet. Trăim un timp în care oamenii au eliberat sexualitatea, aceasta nu mai este de cele mai multe ori sub interdicție.
Suntem liberi să trăim, vai, chiar și promiscuitatea. Spunea foarte sugestiv o domniță într-un film: Eu nu am probleme cu sexualitatea, am avut 70 de parteneri. Însă asta subliniază o dată în plus că sexualitatea este altceva decât iubirea, pentru că dacă ar fi fost și iubire, nu ar mai fi ajuns la o asemenea cifră.
Se face confuzie între iubire și atracție și da, această atracție apare frecvent, iar uneori poate să îmbrace forme pasionale în care persoana să se simtă copleșită de atracție sexuală și atunci nu mai contează nici mintea, nici etica, s-au dus pe apa sâmbetei și omul se pune pe fapte, se aruncă cu capul înainte și trăiește marea iubire. Frecvent această poveste sfârșește cu un război groaznic, ceea ce arată o dată în plus că sexualitatea nu este iubire.
Sexualitatea are nevoie, într-adevăr, de o trăire intensă pentru a se putea exprima, și iubirea poate să fie o astfel de trăire. Și atunci sigur că sexualitatea devine o parte integrantă a iubirii erotice și a creativității erotice care îi permite celui de-al treilea să apară în această relație de iubire. Această unire între ovul și spermatozoid este un mod de a simboliza iubirea, creativitatea. Viața este promovată și înmulțită în interiorul iubirii erotice.
Va urma…
Ateliere de dezvoltare personală
Coaching individual
Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii” – un program de coaching şi dezvoltare personală
Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)
