Duşmanul interior

Este uşor de observat că în fiecare dintre noi există un duşman interior, cel puţin potenţial şi am ajuns la concluzia că cel mai bun lucru este să mi-l fac prieten, nu să încerc să îl elimin, pentru că asta înseamnă să mă distrug pe mine însumi. Dacă stomacul meu devine duşmanul meu, spre exemplu, şi eu mă hotărăsc să îl termin, atunci mă voi îmbolnăvi sau chiar voi muri; oricum gastrita sau ulcerul sunt garantate.

Dacă eu am o anumită identitate, spre exemplu identitatea de român sau de bărbat şi nu îmi pot asuma aceste dimensiuni ale fiinţei mele, disociindu-mă de ele ca de un duşman, atunci risc să mă alienez şi să mă pervertesc.

Există uneori o anumită ură de sine şi de aceea oamenii ajung să se întoarcă împotriva lor într-un mod iraţional, absurd. Îşi fac rău atât la nivel personal, sabotându-se în fel şi chip, cât şi la nivel comunitar, la nivelul societăţii în ansamblu. Până nu vom ajunge să ne împăcăm cu părţile respinse din fiinţa noastră şi să le dăm dreptul la existenţă, vom continua să trăim în conflict şi să ne lamentăm că viaţa noastră este grea şi urâtă. Altfel spus, vrem ca viaţa să fie bună, dar nu facem ce este esenţial pentru a împlini această dorinţă.

Vrem ca vecinul să ne salute, dar noi pe dinăuntru îi purtăm sâmbetele şi atunci de ce ne-ar saluta? Vrem să ne asculte copiii, dar noi nu le-am arătat că îi valorizăm şi îi iubim aşa cum sunt  şi atunci de ce ne-ar asculta? Am nevoie de simpatia şi aprecierea voastră, dar eu faţă de mine nu am apreciere şi simpatie şi atunci cum să primesc ce-mi oferiţi? Este o logică simplă în spatele acestor lucruri şi nu foarte greu de înţeles.

Avem o anumită rezistenţă de a sta la masă cu acest duşman interior, cu aceste părţi respinse din fiinţa noastră, iar pentru a face acest lucru, avem nevoie de curaj, bună-credinţă şi evident de un efort pe măsura pentru a intra în contact cu acele condiţii lăuntrice care ne împiedică să trăim în pace şi bunăvoinţă. Altfel, cum să te iubeşti cu o inimă plină de ură? Nu poţi să te iubeşti nici pe tine şi nici pe altcineva. De fapt, iubirea vine de la Izvorul  Iubirii şi se revarsă în inima noastră. Dacă inima este plină de ură, acest Izvor al Iubirii nu poate să ne umple. Omul nu este sursă a iubirii, el este doar un vehicul, un vas al iubirii, dar are libertatea să primească, să se deschidă sau să rămână închis. Este nevoie de curăţire, cum se spune în tradiţie, pentru ca ceea ce suntem noi să devină un vas cuviincios care să primească iubirea. Dacă vasul este plin de murdărie, de ură, nu are cum să primească iubirea.

Dar ura nu este o fatalitate, ci este o alegere, mai mult; omul poate să urască şi într-un sens pozitiv, să urască păcatul, patima. Acesta este singurul motiv bun pentru a urî, pentru că ne ajută să ne mobilizăm în procesul de curăţire, deci să nu se înţeleagă că este vorba despre ura de sine, care înseamnă să urăşti creaţia lui Dumnezeu.

Procesul curăţirii inimii, înseamnă în mod esenţial, să trecem de la o atitudine de ostilitate şi chiar de ură faţă de noi înşine şi faţă de semeni, la o atitudine de compasiune şi iubire, atât faţă de noi cât şi faţă de aproapele. Să ne iubim aproapele ca pe noi înşine şi mai mult decât atât, să-L iubim pe cel care este Sursa Iubirii, în acest mod paradoxal specific relaţiei sinergice pe care o putem avea cu El. Ale Tale dintru ale Tale, Tie Îţi aducem de toate şi pentru toate.

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, 23 și 30 martie

Seminarul “Comunicare şi dezvoltare personală”, București, din 14 ianuarie

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza