Omul poate acționa plecând de la două motivații principale: motivații legate de frică sau supraviețuire și motivații legate de creștere sau dezvoltare. Această orientare depinde în mare măsură de felul în care răspund la întrebarea: sunt sau nu sunt în siguranță? Sentimentul de siguranță este temeiul alegerilor și mișcărilor pe care înțelegem să le facem.
Motivațiile legate de dezvoltare implică să-ți urmărești obiectivele congruente cu nevoile tale profunde și să simți pe fond că ai dreptul să ți le împlinești. Acesta este un registru de creștere și vindecare. Când ne simțim în siguranță și îndreptățiți să ne răspundem pe măsura nevoilor, ființa noastră se poate implica în procesele de recuperare și vindecare până la nivel celular și astfel ne putem elibera de reziduurile toxice, atât în plan fizic, cât și emoțional.
Dar dacă nu ne simțim în siguranță și motivația noastră este legată de frică, astfel încât ea ajunge să facă jocurile în viața noastră, tot ceea ce putem să obținem este supraviețuirea. În felul acesta conflictele și frustrările se păstrează, iar noi ajungem să funcționăm mai mult într-un registru de stres. Stresul ne lasă oarecum descoperiți și astfel devenim vulnerabili și ne putem îmbolnăvi. Întreaga lume științifică împărtășește faptul că stresul pe termen lung poate să conducă la îmbolnăviri, atât în plan somatic cât și emoțional.
Frica, stresul și conflictele pe care le trăim în contextul unui sentiment de nesiguranță sunt în antiteză cu sentimentul de mulțumire și recunoștință. Mulțumirea vine din conștientizarea faptului că evoluezi, că te dezvolți și că viața ta se mișcă pe o traiectorie cu sens. Putem spune că fundamentul terapiei se află într-o așezare corectă a vieții, pe un temei de siguranță și încredere fundamentală în bine, care să permită și o reparație profundă acolo unde este cazul, dar să creeze și premisele pentru o creștere sănătoasă prin punerea în valoare și înmulțirea talanților care ne-au fost dăruiți.
Omul poate să facă tot felul de lucruri din motivații legate de frică, el poate să facă școală, să obțină diplome și să presteze diverse activități utile și într-un anumit sens, la un nivel predominant cantitativ, poate acumula succese și realizari materiale. Dar aceste lucruri nu prea îi aduc mulțumire și bucurie, și deși ajunge la anumite realizări, omul se poate simți epuizat și golit pe dinăuntru; în interior pur și simplu lipsește sentimentul de împlinire. Pentru o vreme, reușitele materiale și sociale îi pot crea un sentiment de satisfacție și o iluzie a succesului, pe care este foarte tentat să-l confunde cu fericirea. Excitația simțurilor poate captiva un timp atenția și interesul.
Spre exemplu, animalelor din grădinile zoologice mai bogate li se creează o iluzie de libertate prin reproducerea artificială a unor condiții din mediul lor natural. Vopsesc ăia o pădure pe un panou și ursul își imaginează ca este în pădure, dar când se apropie mai mult, își julește nasul și trebuie să se retragă.
Și noi ne creăm un spațiu de confort și aparentă siguranță, dar spațiul acesta devine încet-încet limitativ și sufocant. Și atunci nemulțumirea iese la suprafață, iar persoana devine din ce în ce mai conștientă că este nemulțumită, chiar dacă în jurul ei e doar puf.
Deși un moment de criză poate fi dificil pentru mulți dintre noi, el este și salutar în perspectiva unei schimbări. Va fi foarte important să înțelegem, însă, că orice tentativă de schimbare, orice punere în discuție a unei vechi paradigme se poate asocia cu o stare de angoasă. Înțelegerea corectă a felului în care funcționează viața ne va ajuta însă, să trecem prin frică și să urcăm la următorul nivel al existenței noastre.
Procesul înnoirii minții
Am creat un instrument simplu de lucru cu sine pe care am ales să îl numesc Procesul înnoirii minții. Acesta propune un model simplu de înțelegere a umanului privind problemele care apar în viața noastră datorită convingerilor iraționale pe care ni le-am format.
Aceste convingeri au implicații majore asupra deciziilor și comportamentelor noastre și implicit asupra felului în care înțelegem să ne satisfacem nevoile.
De asemenea, emoțiile noastre sunt influențate direct de aceste convingeri.
Noi putem exercita un control ridicat asupra gândurilor și sistemului nostru de convingeri și, prin urmare, și asupra celorlalte condiții semnificative menționate mai sus: nevoi, comportamente, emoții.
Modelul are în vedere raporturile care se stabilesc între aceste dimensiuni esențiale ale umanului și implicațiile care apar în ceea ce privește funcționarea persoanei.
Calitatea vieții se reflectă în mod fundamental în calitatea trăirii care implică relațiile dintre convingeri, nevoi și comportamente și felul în care sunt acestea reflectate la nivel emoțional.
Aceste elemente formează practic un sistem, fiecare componentă fiind în raporturi de influență cu toate celelalte.
Înțelegerea modului în care acestea interacționează unele cu altele ne va ajuta să punem bazele unei schimbări benefice în viața noastră.
Diagrama CNCE
Tot acest sistem de relații îl putem reprezenta cu ajutorul unei diagrame – diagrama CNCE.
Această diagramă ne permite să ne reprezentăm raporturile care se stabilesc între:
- convingeri și comportamente/acțiuni
- convingeri și nevoi
- nevoi și comportamente/acțiuni
De asemenea, luăm în considerare raporturile care se stabilesc între emoții, pe de-o parte și convingeri, comportamente/acțiuni și nevoi, pe de altă parte.
Comportamente C
Nevoi N
Convingeri C
Emoții E
Procesul central pe care îl avem în vedere în gestionarea acestui adevărat sistem, priveşte gândirea, convingerile noastre, iar calitatea trăirii, emoţiile, afectivitatea în general, reprezintă un răspuns care indică în mare măsură calitatea acestei gestiuni, calitatea adaptării personale la evenimente, la realitatea înconjurătoare şi la cerinţele lăuntrice.
Emoţia, trăirea afectivă, este conectată cu gândurile, imaginaţia, nevoile şi comportamentele noastre, creând un adevărat sistem.
Toate aceste elemente se află într-o influenţă reciprocă permanentă.
Putem spune că emoţiile, stările noatre afective, se află undeva la intersecţia nevoilor cu interacţiunile sociale/mediul şi de asemenea cu atitudinile şi convingerile pe care le avem despre propria persoană, ceilalţi, lume şi viaţă în general.
Gândirea, convingerile, la rândul lor, ne influenţează deciziile, emoţiile, acţiunile şi modul în care ne raportăm la nevoi.
Comportamentele, activitatea reprezintă un punct de întâlnire între convingerile şi motivaţia care impulsionează acţiunea. Ele sunt un răspuns pe care îl dăm cerinţelor vieţii, nevoilor noastre. De asemenea, regăsim aici diverse stări emoţionale.
Putem vorbi de acţiuni adaptative în măsura în care între gândire, convingeri, nevoi şi emoţii există congruență prin raportarea la exigenţele mediului şi la specificul situaţiilor în care ne aflăm. Miza cea mai importantă a acestei gestiuni este legată de satisfacerea trebuinţelor noastre, de împlinirea aspiraţiilor şi potenţialului pe care îl avem.
De la conflict la congruență
Procesul înnoirii minții are în vedere trecerea de la starea de conflict și incongruență, la o stare de acord și congruență între diversele planuri și condiții ale ființei.
Incongruența se reflectă în diverse stări conflictuale pe care persoana le trăiește atât în plan intern, subiectiv, cât și în raporturile sale cu mediul.
Această condiție se întemeiază pe starea de dezacord care există între nevoile noastre îndreptățite și credințele pe care le avem. Incongruența generează suferințe și comportamente de autosabotaj, periclitând astfel punerea în valoare a potențialului și împlinirea personală.
Deși persoana dorește să realizeze lucruri care i-ar aduce satisfacție și împlinire, face contrariul sau pur și simplu neglijează acele atitudini care i-ar permite să se apropie de atingerea obiectivelor.
Este o situație în care ne regăsim mulți dintre noi. Am trăit datorită ei experiența neputinței și a suferinței. Unii chiar s-au resemnat să mai facă ceva pentru că de fiecare dată au ajuns în același punct.33
Pare să fie o fatalitate, dar nu este. Schimbarea, înnoirea minții și înnoirea vieții sunt posibile.
Iată câteva conflicte fundamentale în raport cu cele câteva nevoi prezentate mai sus:
- dorința de a acorda încredere și de a avea o relație de atașament în opoziție cu frica de a acorda încredere și de a crea o relație de atașament;
- dorința de a fi autonom, independent în opoziție cu frica de a fi abandonat, părăsit;
- dorința de a fi recunoscut, iubit și valorizat prin opoziție cu frica de respingere, de a nu avea valoare, dar și cu incapacitatea de a primi și de a accepta aprecierea sau respectul;
- dorința de afirmare și de a avea o identitate proprie, de a fi tu însuți și de a avea un mod unic de a fi în lume prin opoziție cu teama de a fi tu însuți și de exprimare a propriei identități în mod liber;
- dorința de a duce o viață semnificativă pentru a da un înțeles vieții prin opoziție cu frica de sens și de a promova valori spirituale angajante.
Principiul congruenței se referă la o stare de acord, de conlucrare între planurile ființei, respectiv convingerile, nevoile și comportamentele noastre și care se reflectă, bineînțeles, și în dispoziția noastră de fond ca stare de bine, bună dispoziție, mulțumire, sănătate, nivel energetic ridicat, bucurie.
Prin urmare buna funcționare a persoanei, starea de bine și dezvoltarea personală implică:
- o bună înțelegere și asumare a nevoilor îndreptățite;
- comportamente adecvate, adaptative în raport cu nevoile și cu realitatea;
- buna înțelegere a propriei persoane și a raporturilor cu lumea, fundamentată pe convingeri raționale despre sine, despre ceilalți și despre viață.
Astfel, buna conlucrare între diversele planuri și condiții ale ființei permite:
- punerea în valoare a resurselor personale;
- dezvoltarea și împlinirea vocațională;
- o autentică stare de bine.
Reamintim faptul că o convingere rațională se dovedește congruentă cu o nevoie îndreptățită, este în acord cu realitatea și se aliniază valorilor fundamentale care susțin binele și viața.
Îi putem testa validitatea cu ajutorul câtorva întrebări esențiale.
- Este adevărată, este conformă cu realitatea?
- Este congruentă cu nevoile îndreptățite?
- Susține binele și viața?
Un comportament adecvat, adaptativ este acel comportament care conduce la satisfacerea adecvată a unei nevoi îndreptățite personale sau a celorlalți, fără să încalce drepturile cuiva.
O nevoie îndreptățită este acea nevoie înscrisă ontologic în ființa noastră de către Creator și care reprezintă astfel un drept inalienabil, ținând în mod fundamental de condiția libertății care ne definește ca oameni.
Avem în vedere un continuum motivațional, plecând de la nevoia de a avea o bază de siguranță și un atașament sigur, premisă a încrederii fundamentale în bine, până la experiența sensului și a spiritualității, înțelegând prin aceasta împlinirea vocației personale, înmulțirea talanților, a darurilor naturale și exercițiul faptelor bune. În ultimă instanță este vizată perspectiva transcendenței și a eternității prin unirea omului cu Hristos.
Înțelegerea principiului congruenței și mai ales exersarea lui nu este un lucru ușor. Apostolul Pavel spunea la un moment dat al devenirii sale: Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc pe acela îl săvârșesc. Și noi plecăm de la aceeași stare conflictuală de cele mai multe ori, sau altfel spus, de la măsura unui Eu Condiționat Conflictual.
Integrarea principiului congruenței implică un efort considerabil de schimbare a minții printr-un travaliu cu propriile credințe limitative.
Este vorba despre un proces de restructurare cognitivă care parcurge mai multe etape: identificarea, disputarea și schimbarea acestora cu alte convingeri și atitudini mai adaptative, permițându-ne astfel să trăim mai mult la nivelul Eului Liber Congruent.
Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, 2 şi 9 noiembrie
Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, București, din 16 septembrie
Ateliere de dezvoltare personală