Ajungă-i zilei fericirea ei (3) – O inimă disponibilă pentru recunoştinţă

Recunoştinţa este una dintre expresiile fundamentale ale inimii. Ea face loc pentru lumină şi ne umple viaţa de culori vii. Acolo unde inima este prezentă, egoul nu mai poate fi stăpân şi astfel putem cunoaşte bucuria, generozitatea, compasiunea, grija şi disponibilitatea de a sluji. Acceptarea şi împăcarea cu viaţa şi cu lumea se face aici, la nivelul inimii. Inima este singurul lucru pe care Dumnezeu îl cere de la noi: Fiule, dă-mi inima ta! O inimă deschisă pentru Adevăr nu poate fi decât o inimă plină de recunoştinţă, iar recunoştinţa schimbă perspectiva. O inimă plină de recunoştinţă este capabilă să vadă binele, oricât de mic ar fi acesta şi este mereu dispusă să dăruiască, pentru că logica ei este logica darului.

Dăruind vei dobândi și Poartă-te cu ceilalți așa cum vrei să se poarte ei cu tine sunt repere clare privind modul în care ne putem construi relațiile.

Relațiile sunt locul în care ne satisfacem majoritatea nevoilor. De felul în care înțelegem să ne raportăm la aceste relații depinde în foarte mare măsură calitatea vieții noastre și starea de bine.

Există o nevoie fundamentală de a fi înțeleși, acceptați și apreciați. Prin urmare să oferim înțelegere, acceptare și apreciere, atât față de noi înșine, cât și față de ceilalți.

Venind în întâmpinarea nevoilor celorlalți așa cum venim în întâmpinarea propriilor nevoi și arătând interes pentru toate planurile vieții – fizic, psihologic, relațional, spiritual – putem experia: siguranța, acceptarea, afecțiunea, aprecierea, încurajarea, susținerea, consolarea, sensul, grija, înțelegerea, disponibilitatea, angajamentul, regretul, iertarea.

Astfel, putem considera condiția darului ca o parte a Eului Liber, un Eu care poate trăi bucuria, iubirea și fericirea.

Așadar mă pot întreba ce pot să fac pentru a deveni o persoană de atașament în relația cu celălalt, astfel încât acesta să-și construiască o bază de siguranță și să-și poată vindeca rănile trecutului, respectiv să-și dezvolte motivații superioare prin stabilirea și atingerea unor obiective congruente cu nevoile și care să-i valorifice potențialul aptitudinal și resursele.

Plecând de la starea de congruență interioară, de la valori și realism în acțiune pot să-mi pun o serie de întrebări.

Cum pot aprecia o persoană?

Cum pot transmite încredere și siguranță interlocutorului pentru a consolida relația și pentru a o așeza pe o bază de siguranță?

Cum pot să arăt afecțiune și acceptare?

Cum pot să consolez și să arăt compasiune unei persoane aflate într-o situație dificilă?

Ce pot să spun și să fac pentru a veni în întâmpinarea nevoii de încurajare și susținere a celuilalt? Cum pot să propun o perspectivă care să aducă sens într-o situație greu de înțeles și de integrat?

De asemenea, este important să îmi clarific și alte aspecte.

De ce este important să ofer încredere, susținere, afecțiune, apreciere, acceptare, compasiune, consiliere, încurajare în relația cu celălalt?

Care sunt condițiile interioare care mă pot susține în acest proces?

Ce am de făcut pentru a dezvolta și consolida aceste condiții?

Aici, în condiția darului se află șansa noastră de a dobândi puritatea. Răsplata darului este o inimă deschisă care poate cunoaște iubirea lui Dumnezeu, pentru că darul este expresia iubirii. Cel care dăruiește din inimă cunoaște iubirea și astfel este vindecat. Darul ne conduce dincolo de conflict, dincolo de resentiment, dincolo de nevroză. El este o punte către Viață.

Exercițiul darului atrage virtuțile și omul se poate astfel îmbunătăți; dobândim certitudinea binelui, dar și eliberarea de consecințele răului.

În inima omului darnic coboară veselia și buna dispoziție pentru că darul, milostenia exprimă iubirea de Dumnezeu și de aproapele.

Milostenia devine comoara noastră perenă. Cerul se deschide și dobândim Lumina. Devenim astfel fii ai lui Dumnezeu, Care este milostiv.

Pentru o inimă recunoscătoare nu este loc de lipsă, pentru că ce trăieşte ea este un prea plin şi o continuă revărsare. Găsim în această stare un sens adânc al vieţii, iar în acest sens o binefacere care ne face buni. Experimentăm viaţa ca pe un dar şi ne eliberăm de limitările unui ego preocupat exclusiv de sine.

Exerciţiul recunoştinţei configurează matricea care ne va permite să fim apropiaţi şi deschişi. Internalizarea acestor trăiri ne va oferi un sistem de protecţie şi siguranţă, a unei baze de siguranţă şi a unei încrederi fundamentale în bine, care constituie temeiul bunăstării noastre sufleteşti, al satisfacerii adecvate a nevoilor şi al dezvoltării personale continue.

Pe acest temei, corpul nostru se poate însănătoşi printr-o reconfigurare a structurilor sale biologice cele mai profunde, de la nivel celular.

Iată, recunoştinţa ne permite o purificare adâncă şi astfel să ne eliberăm de multe frustrari şi conflicte, dobândind, în consecinţă, o viaţă mai bună şi mai împlinită. Recunoştinţa ne permite să mergem dincolo de necazuri şi astfel viaţa noastră să devină o biruinţă pentru că, da, în lumea asta necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.