Gânduri pentru înnoirea vieții (16)

Cei care trăim certitudinea că suntem iubiți avem un sentiment de siguranță care nu se poate compara cu nimic altceva. Iubirea ne transformă, ne face mai buni.

Ne căutăm stima de sine în bunuri materiale, titluri, putere, prestigiu, dar ea se află în iubire. În iubire viața devine primăvară.

Încrederea unul în celălalt, iubirea reciprocă, atașamentul durabil, iată condițiile împlinirii vieții afective și ale celei mai profunde umanități. Consecința ultimă a ființei izolate, a omului autonom, deconectat de la relația cu aproapele nu poate fi decât disperarea și moartea. Frumusețea vieții și împlinirea sufletească se reflectă deplin doar în ochii celui de lângă tine. Singurul indicator cu adevărat relevant al împlinirii vieții este starea inimii.

Putem înțelege egoismul ca fiind o expresie a lipsei iubirii de sine, ca expresie a unui deficit și a unei neacceptări de sine. Acolo unde este din abundență apare și generozitatea. Pot oferi, pentru că am din plin. Pot iubi, pentru că într-adevăr mă iubesc pe mine însumi. Nu le pot avea pe toate, dar pot avea din plin și, prin urmare, pot oferi din toată inima. Dacă sunt în deficit devin egoist și nu ofer, pentru că, de fapt, nu am.

Realitatea este că în egoism nu există iubire de sine, dimpotrivă persoana trăiește o stare de deficit. Mă iubesc, prin urmare te pot iubi. Mă accept, prin urmare te pot accepta. “Eu sunt OK” – “tu ești OK”.

Timpul vieții noastre aici pe pământ este timpul în care putem face ceva pentru eternitatea noastră. Anii vin și trec. Este necesară o hotărâre pe măsura mizei.