Gânduri pentru înnoirea vieţii (26)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii.
Romani 6:4
  • Alcoolicul care alege astăzi să meargă la cârciumă să se îmbete, în mod evident, nu este dispus să se vindece. Dacă vrea să se vindece, trebuie ca astăzi să nu bea. Dacă vrea să se vindece, trebuie să fie dispus ca mâine să nu bea şi tot aşa, până ajunge la ce îl doare în interior, iar când ajunge acolo să fie dispus să se tăvălească pe jos de durere decât să bea. Când ne asumăm un proces de integrare profundă, putem trece prin astfel de momente, indiferent că este vorba despre dependenţă de alcool, sau despre alte probleme. Fiecare dintre noi are rănile, dar şi drogurile sale, chiar dacă aparent nu manifestăm problemele unui alcoolic sau narcodependent.

 

  • De aceea, o înnoire autentică a vieţii necesită o reaşezare a temeiurilor. Să înţelegem, printre altele, că viaţa nu e o chestiune de merit, ci este în mod fundamental un dar. Scăderile noastre cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta pot fi recuperate şi, într-un anumit sens, depăşite printr-un proces de asumare care implică punerea lor în lumina conştiinţei, pentru a fi exprimate. Cu cât ne asumăm mai onest acest proces de exprimare, cu atât noi conţinuturi vor ieşi la lumina conştiinţei şi vor deveni oportunităţi de mărturisire, asumare şi integrare. Nu putem cunoaşte iubirea şi fericirea atâta timp cât nu ne considerăm demni de a fi iubiţi şi fericiţi. Această demnitate o câştigăm, într-un mod paradoxal, printr-o asumare integrală a tot ceea ce suntem.

 

  • Felul „neadaptat” după care răspunzi realităţii: „nu trebuie să faci aşa” ,”aici ai greşit” ,”eşti o fetiţă rea, pentru că ai mâncat mai multe prăjituri decât trebuia”, „eşti o fetiţă rea pentru că ai cerut mai multe fresh-uri decât trebuia” şamd. Acesta este contextul în care se creează credinţa iraţională. Nu sunt suficient de bun, ceva nu este în regulă cu mine, pentru că am vrut mai multe fresh-uri. Era suficient un fresh. Deci dacă tu ai vrut două fresh-uri, dacă ţi-a fost sete şi după al doilea, ceva nu este în regulă cu tine. Şi ăsta e temeiul de la care pleci în viaţă: că ceva nu este în regulă cu tine. Şi dacă mai iei şi vreo două zeci de mii de caiete în cap, este „clar” că ceva nu e în regulă cu tine.

Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, un program original de coaching şi dezvoltare personală, București, din 16 septembrie

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *