Gânduri pentru înnoirea vieţii (38)

…aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii.
Romani 6:4
  • Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi o vocaţie care este în inima noastră, nu avem nevoie să căutăm prin alte locuri. Sigur că putem să mergem în excursie, dar ne întoarcem acasă, la inima noastră. Şi acolo putem să găsim această vocaţie, adică putem să găsim aceşti talanţi personali care să ne împlinească viaţa, care să ne împlinească vocaţia. Şi Dumnezeu se mâhneşte când anumiţi oameni îşi îngroapă talantul, adica vocaţia.

 

  • Lucrarea personală este o lucrare foarte asemănătoare cu ce face gospodina în bucătărie. Ea nu poate să facă o mâncare sau o prajitură, la modul general, ci trebuie să ia fiecare ingredient în parte, să-l cântărească, să-l amestece cu alte ingrediente în nişte proporţii adecvate. Şi atunci, sigur că apelezi uneori la o reţetă, dar reţeta care e pentru toată lumea nu e cea mai bună reţetă.

 

  • De aceea în procesul nostru personal intervine o notă de individualitate, intervine o notă de creativitate care relativizează conceptualul, tehnicul, proceduralul. Adică este un pretext, este un cadru la care te raportezi dar, nu este ceva cu valoare absolută, este ceva cu valoare relativă. Şi atunci sigur că un praf de sare, pe care-l mai arunci la un moment dat, poate să facă diferenţa. Pentru că, de fapt, ingredientul secret al oricărei reţete de succes, al oricărei reuşite depline, este acea sare în bucate pe care numai vocaţia ţi-o poate da.

 

Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, un program original de coaching şi dezvoltare personală, București, din 16 septembrie

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *