Perspective asupra umbrei. Condiţia eului nevrotic

Transcrieri din conferinţa ‘Personalitatea – lumini și umbre’
Astăzi ne vom ocupa ceva mai mult de nivelul psihologic al umbrei și anume ce se întâmplă din punct de vedere psihologic cu umbra. Şi sigur că din punctul ăsta de vedere, Jung, cel care a propus conceptul de umbră, a spus lucruri pertinente, fără discuţie. Nu putem însă, sau eu nu pot să merg prea departe cu Jung, pentru că mă desparte de el viziunea fundamentală asupra vieţii.

Jung a rămas într-o perspectivă psihocentrică, dar în ceea ce mă priveşte, nu împărtăşesc această viziune. Viziunea pe care o împărtăşesc este viziunea hristocentrică şi asta creează o diferenţă insurmontabilă între perspectiva lui Jung şi perspectiva mea. Prin urmare nu pot fi un fan al lui şi nu pot vorbi aici despre teoria lui în ce priveşte umbra, n-am cum.

Vom vorbi astăzi despre umbră într-un sens mai general. Îi recunoaştem această prioritate privind conceptul, dar dincolo de asta există o accepţiune universală în ce priveşte umbra, se referă în mod fundamental la acele condiţii psihice: gânduri, credinţe, trăiri, impulsuri, evenimente, împrejurări de viaţă care sunt, din punctul nostru de vedere actual, inacceptabile.

Toate aceste condiţii ajung să fie alungate, persoana consideră că alungându-le va scăpa de ele definitiv. În realitate,însă, totul se conservă, totul se păstrează într-o anumită zonă a psihicului nostru, într-un anumit compartiment, într-o magazie a psihicului sau într-o „pivniţă” a psihicului unde depozităm acele lucruri care nu ne mai trebuie sau unde ascundem acele lucruri de care nu mai vrem să ştim.

Vă propun să plecăm de la condiţia noastră actuală pe care o vom decripta cu ajutorul unui model pe care l-am intitulat „modelul celor două Euri”.

Putem vorbi despre două modalităţi de a ne exprima identitatea: la nivelul unui „eu condiţionat conflictual” (nevrotic) şi la nivelul unui „eu liber congruent” (sănătos). „Eul condiţionat nevrotic” este acea condiţie a identităţii noastre care conservă umbra, este acea condiţie în care persoana se acceptă pe sine „doar dacă… eşti ok dacă”. Este o situaţie conflictuală în care persoana doar supravieţuieşte, în mare măsură incongruentă cu propriile nevoi în care resursele persoanei sunt blocate, iar stările de rău şi de stres apar frecvent.

Ce constituie acest „eu nevrotic”?  Persoana pleacă de la atitudini destructive de genul „ceva nu e în regulă cu mine, pentru că”. În baza acestei credinţe fundamentale persoana îşi elaborează percepţii inadecvate despre viaţă şi dezvoltă comportamente neadaptate cum ar fi cele despre care v-am vorbit mai devreme: pierde alegerile. Evident că rezultatele sunt nesatisfăcătoare.

Este un model simplu care oferă o înțelegere clară a felului în care se elaborează umbra. Credinţa pe care o am mă împiedică să intru în contact cu propria mea umbră, pentru că dacă aş face asta aş deveni inadecvat, starea pe care aş trăi-o ar fi insuportabilă.

Cu alte cuvinte trebuie să investesc energie, trebuie să rămân într-o stare de luptă, trebuie să rămân într-o atitudine de control, astfel încât toate aceste lucruri de neacceptat să rămână în afara conştiinţei mele şi atunci viaţa mea este o viaţă care se desfăşoară în baza unor scenarii. „Eu nu îmi exprim liber fiinţa, eu fac ceea ce trebuie”, spunea un amic de-al meu, vrând să-mi sugereze oarecum că eu nu fac întotdeauna ce trebuie, da, şi că îmi permit luxul de a face ce-mi place. N-am comentat. N-am comentat, pentru că avea dreptate.

Este un sentiment de nemulţumire pe care îl trăieşti chiar dacă, sigur anumite lucruri sunt ok în viaţa ta, dar ai întotdeauna ceva de comentat cu ele. Ai o casă ok, dar ţi-ar mai fi trebuit o cameră, ai un serviciu bun, dar salariul nu este totuşi pe măsură, trăieşti într-un oraş mare, o metropolă ca Bucureştiul, totuşi ți-ar plăcea mai mult la Paris, nevasta ta este o femeie cumsecade, o iubeşti, dar parcă ceva nu merge.

E o stare permanentă de incompletitudine, persoana nu se simte în interiorul ei întreagă, are nemulţumiri, ştiţi, asta nu înseamnă că ea nu are dreptate de multe ori, nu despre asta vorbim, ci vorbim despre condiţia lăuntrică a persoanei, pentru că la nivel fundamental îţi faci singur viaţa, starea de bine interior nu depinde de lucruri din afară decât într-o mică măsură.

Prin urmare este o viaţă pe care o elaborezi în interiorul propriului tău eu. Aici împărtăşeşti şi anumite valori, ai anumite credinţe, ce e rău şi ce e bine. E bine să fii altruist, nu e bine să fii egoist, e bine să te abţii, nu e bine să-ţi permiţi, aşa, nişte lucruri. Totul este în termeni de zero-unu: asta da, asta nu, asta da, asta nu. Persoana trăieşte o permanentă stare de conflict. De cele mai multe ori nu este vorba de lucruri din exterior, ci este vorba de lucrul din interior şi dacă cioara de pe gard mai poţi să o alungi dând cu pietre după ea, cioara din interior nu poţi s-o alungi.

Cu alte cuvinte nu poţi să-ți alungi propria condiţie lăuntrică. Şi deşi lucrul ăsta este imposibil, tu te ocupi de dimineaţa până seara cu asta. Încerci să alungi din tine o anumită realitate de care nu vrei să ştii şi care până la urmă te împiedică să trăieşti, pentru că lucrul pe care nu-l poţi asuma, nu-ţi dă voie să trăieşti.

Aceasta este paradigma sau tiparul în care funcţionează eul condiţionat (nevrotic) pe care-l mai putem numi şi eu conflictual, pentru că percepţia lui este prin prisma conflictului. Lucrurile polare nu pot să stea împreună, ele trebuie să se excludă, este o diviziune, este ceea ce propune diavolul, această despărţire, această sfâşiere şi de multe ori viaţa noastră chiar asta este, o sfâşiere, o suferinţă pe care încercăm s-o reglăm. Cum? Devenind „cum trebuie”, devenind „conformi cu”. Este o luptă permanentă.

Se întâmplă uneori să trăim evenimente dureroase, evenimente dificile care ne obligă să ne repoziţionăm şi chiar ne repoziţionăm şi atunci orizontul nostru se lărgeşte și deşi ceea ce ni s-a întâmplat, la prima vedere a fost ceva rău, ulterior am avut un beneficiu.Sunt și evenimente cu o intensitate mai slabă, de genul „dă-te un pic mai încolo”, şi asta te deranjează un pic. De ce te deranjează? Pentru că, de fapt, te simţi umilit, te simţi exclus, chiar la nivelul ăsta a lui „dă-te mai încolo”.

Şi în autobuze sunt persoane din astea foarte sensibile care se simt vexate că le iei din spaţiu.

Sau ţi-a spus soţia ceva sau soţul. Te-ai supărat. „Te-ai supărat? Păi sigur că m-am…pentru că m-am simţit jignit. Cum eu? Eu care aşa şi pe dincolo, care muncesc de dimineaţa şi până seara pentru voi? Mie să-mi spui aşa ceva? M-am simţit rănit, m-a durut”. Şi-atunci, sigur că ai ceva de reproşat. Aceasta este condiţia eului nevrotic…

Va urma…

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, luna mai

Seminarul “Comunicare şi dezvoltare personală”, București, din 14 ianuarie

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *