Eul condiționat conflictual

Transcrieri din conferinţa ‘Personalitatea – lumini și umbre’
Acum vom pune în discuție reprezentarea negativă despre sine. Aici relaţiile sunt negative, pentru că sunt anticipări negative, pentru că persoana proiectează eşecul şi proiectează respingerea. Se simte singură şi experiază mai mult sau mai puţin o stare de abandon, de aceea orice mic conflict cu celălalt, orice mic conflict cu lumea, orice conflict cu sine tinde să genereze o ruptură, un clivaj, o separaţie, o dezbinare în sine.

Evident că persoana experiază stagnarea, nu are cum să se simtă cu adevărat bine, e mai degrabă o stare de rău, nu o stare de bine. Răul acesta nu poate să fie tolerat prea mult şi atunci persoana caută soluţii, spre exemplu încearcă să acopere acest rău, spunea cineva în pauză:„Bine, dar dacă ţi-e rău în continuu ce să faci?Te duci şi iei medicamente că n-ai încotro”.

Da, persoana în cauză n-are încotro şi ia medicamente, adică încearcă să acopere această stare de rău. De ce nu este viabilă soluţia? Simplu. Dacă nu mai ia medicamentele starea de rău revine. E o soluţie viabilă? Nu, e un compromis. De asemeni poate să opteze pentru soluţii cum ar fi plăcerile substitutive. Ciocolata este un produs care se vinde foarte bine. Este unul dintre cele mai la îndemână substitute pentru starea de rău, ai mâncat 25 de bănuţi de ciocolată și te simţi bine [râsete] o oră, două, trei, da, pentru că pe urmă, mă rog, după o săptămână, o lună, un an începi să nu te mai simţi bine pentru că te uiţi în oglindă şi nu mai intri în tiparul acela ideal care ar trebui să fie.

Evident că persoana trăieşte o stare de frustrare, compensează, se află în conflict. La nivel fundamental trăiește momente de disperare, neîncrederea este fondul emoţional, fondul afectiv pe care-l trăieşte şi de multe ori trăiește resentimentul. De fapt acolo sunt resentimente vechi, pentru că:

„-Pe ăla nu o să-l iert niciodată pentru ce mi-a făcut.

-De ce n-o să-l ierţi?

-Nu merită! Nu merită!

-Şi-atunci ce faci?

-Port în mine acest resentiment. Nu-l iert, dom’le, nu-l iert!”

Este o condiţie definitorie pentru eul nevrotic. Se vorbeşte astăzi mult despre iertare, ştiu că sunt şi nişte seminarii despre iertare. Este foarte bine. Întrebarea însă este: am iertat? Am iertat sau doar ne-am informat despre iertare? În inima noastră mai este vreun resentiment? Sau avem aşa doar o bună teorie despre procesul iertării? Cum ar fi etapele iertării, da, nu că etapele alea n-ar fi adevărate, n-ar fi reale, întrebarea e dacă am trecut prin ele, ştiţi? Pentru că iertarea nu este atât o condiţie a minţii, cât una a inimii. Amin!

Procesul iertării este unul dintre procesele înnoirii vieţii. Astăzi vorbim despre procesul integrării umbrei, dar să ştiţi că aceste procese sunt intercorelate şi experienţa pe care o trăieşti aici și anume aceea de a te elibera de resentiment este de fapt echivalentă cu iertarea.

Acest proces se asociază cu o catastrofă a egoului, prin urmare iertarea este un proces dificil, pentru că ea în esenţă este expresia unei condiţii pe care o obţii trecând prin durere, frică, umilinţă, regret până în pragul disperării. Persoana trăieşte un adevărat colaps. Iertarea este în fond expresia unei noi identităţi, iar această nouă identitate are preţul ei. Iertarea este o experienţă care nu poate fi trăită din vârful buzelor, ci doar din adâncul inimii. O inimă capabilă să vadă drama celuilalt şi să exprime compasiune şi iubire. Este condiţia care împlineşte îndemnul: iubeşte-ţi duşmanul. Duşmanul ai putea fi tu.
Va urma…

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, luna mai

Seminarul “Comunicare şi dezvoltare personală”, București, din 14 ianuarie

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *