Retragerea proiecției

Dar proiecția înseamnă la început tu, nu înseamnă eu. Acest tu devine eu, pe parcursul proceselor de integrare. Acest tu, care îi făcuse pe moraliști să pună mâna pe piatră și să se pregătească să o lapideze pe desfrânata. Slavă Domnului că era Hristos acolo și a spus: Cine este fără de pată să dea primul cu piatra. 

Și atunci s-a produs un fenomen foarte interesant, adică și-au retras proiecția. S-au uitat la ei și au spus: Și eu sunt păcătos. În momentul în care puseseră mâna pe piatră numai desfrânata era păcătoasă, ei nu erau, ei erau virtuoși!

Retragerea proiecției nu înseamnă că celălalt nu ar mai putea să fie într-un anumit fel (deși de multe ori nu mai e, dar uneori e). Asta nu contează, pentru că eu nu mă duc la judecată pentru ce a făcut X sau Y, eu mă duc pentru ce am făcut eu, nu pentru ce a făcut altul. Ca și la spovedanie… Încep să-i spovedesc pe alții în loc să mă spovedesc pe mine. E nerelevant, nu se socotește asta, ci doar ce am făcut eu. Ăsta este și punctul de începere al terapiei, când persoana ajunge cu mintea să-și asume propria viață, propria interioritate.

Deci în momentul în care sunt în proiecție nu sunt în mine, sunt în afara mea. Ceea ce este de fapt al meu este proiectat pe un ecran. Și eu nu realizez în prima fază că de fapt nu e vorba de el, ci e vorba de eu.

Important este să îți retragi proiecțiile și să îți asumi răspunderea pentru viața ta. Nu ai a judeca pe cineva, ci ai a regreta ce ai făcut tu. De asemenea, este important să îți asumi lucrurile pe care ai fi în stare să le faci. Propun aici un exercițiu – atitudine provocator: Tot ce s-ar spune depre mine, este adevărat.

Altfel, dacă omul nu se cunoaște pe sine și nu se acceptă cu toate ale lui, va proiecta asupra celorlalți.

La nivel inconștient personajele discutabile pe care le judecăm nu sunt, de fapt, decât aspecte ale propriului sine. Noi putem să proiectăm aceste conținuturi în afara noastră, asupra unor personaje reale sau putem să proiectăm la nivelul visului asupra unor personaje onirice. Noi suntem, de fapt, aceste personaje sau altfel spus, acestea sunt aspecte din noi înșine.

În procesul integrării umbrei este nevoie de o preparație, adică să înțelegi cum funcționează lucrurile și să ajungi la punctul acela intuitiv, astfel încât să realizezi că ceea ce vezi în afară este, de fapt, în interior.
Până la urmă să asum că eu am făcut și că eu sunt, că dacă nu, nu mă vindec. E necesar un eu disponibil care să poată să accepte și care să se poată smeri. Nu e o tehnică, asta e realitatea psihologică a omului. Este un mecanism psihic numit proiecție și ne folosim de această proiecție pentru a ne întoarce la noi. Această disociere de sine pe care o generează proiecția este un mecanism universal. Majoritatea trăim, într-o măsură mai mică sau mai mare, această disociere care ne menține și într-o iluzie față de viață,  față de lume. Să ne întoarcem la noi înșine și la o condiție de integritate, prin retragerea și asumarea proiecției.