Banda integrării. Un loc al conștiinței de sine și al stării de prezență

Transcrieri din conferinţa ‘Personalitatea – lumini și umbre’
Lucrul cu umbra se face într-o zonă pe care eu am numit-o banda integrării. Acest loc al integrării este un loc al conştiinţei. Este o experienţă pe care o pot avea la nivelul vieţii cotidiene în relaţia cu aproapele meu, în relaţia cotidiană cu aproapele meu, nu este zi de la Dumnezeu să nu suferim câte un pic în relaţia cu aproapele, e aproape imposibil. Ceva intervine, un „dă-te mai încolo”, un „n-ai făcut ce trebuia” şi te doare. Acesta este un moment foarte prielnic pentru a asuma umbra, pentru a rămâne acolo, pentru a sta în ceea ce s-ar putea numi „un non-răspuns”. Este o stare de prezenţă care acceptă, nu proiectez, nu expulzez şi nu reprim. Păstrez ceea ce e aici şi acum în banda conştiinţei. Pot să fac asta? Atunci când tu m-ai făcut să mă simt umilit, pot să rămân în această stare? Pot să nu reacţionez? Pot să nu mă reped la tine? Pot să nu mă îndepărtez de tine? Pot să rămân aici?

Starea de prezenţă este atitudinea princeps în travaliul cu umbra. Nu gânduri, nu analize, nu luptă, nu apărare – nimic din toate astea – nu îndreptăţiri, nu „stai să-ţi explic că de fapt nu eu, ştii, celălalt” Nu! Nimic din toate astea. Aici şi acum, să rămân prezent cu această stare, pentru că tu mi-ai creat oportunitatea să lucrez cu o condiţie care până acum câteva clipe era în inconştientul meu. Acum este în conştient.

Ce fac de obicei? De cele mai multe ori vreau să scap, să nu mai simt.„Dă-mi, te rog, un pahar cu apă că nu mă simt prea bine, am avut o discuţie neplăcută cu şeful”. Da? E un mod de a fugi, un mod de a părăsi scena, o laşitate și în această laşitate trăiesc de când mă ştiu. „Cine, dom’le, eu, laş? Eu am fost la revoluţie, dom’le, am stat în faţa gloanţelor. Îmi spui mie că sunt laş?!” Eu ştiu că sunt laş, am fost de atâtea ori laş, chiar dacă la revoluţie am stat în faţa gloanţelor. Mă întreb dacă n-am stat din mândrie, nu ştiu dacă a fost curaj. „Cum dom’le, ce mândrie, dom’le?! Ăia fugeau ca potârnichile şi eu eram acolo şi… cu pieptul gol”.

Ne creăm un mit despre noi, ne creăm o poveste, fie o poveste eroică ca asta de revoluţionar, da, fie o poveste de cenuşăreasă, ştiţi, pentru că ţi-a spus ţie cândva mămica ta să fii modestă, să nu te dai mare, să nu fii importantă, pentru că oamenii n-or să te placă, oamenii or să te urască dacă ai succes, dacă arăţi că eşti talentată aşa că, fii modestă, da? Şi te-ai făcut modestă până la ratare. Te-ai “curăţit” până la frigiditate, eşti curată bec, n-ai impulsuri de-astea murdare şi dacă cumva apare vreunul ţi se face scârbă. N-ai voie să ai aşa ceva, da?

Iată, altul e altruist până la epuizare. Un altul e atât de principial încât vede peste tot numai lichele. Alţii sunt atât de generoşi, ştiţi, încât dau faliment. Da frate, nu mai ai bani de întreţinere, să plăteşti lumina… ești un mare generos. Iar alţii devin atât de „perfecţi” încât nu mai fac nimic. Există şi această posibilitate. Ştiţi că aceasta este consecinţa ultimă a perfecţionismului, persoana nu mai face nimic, are garanţia că nu va greşi, este cert.
Va urma…

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, 2 şi 9 noiembrie

Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, București, din 16 septembrie

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *