Gânduri pentru înnoirea vieţii (42)

Când omul se percepe ca fiind rău, nimic nu mai poate fi cu adevărat bun în viața sa. Când ne impunem standarde imposibile legate de ceea ce credem că trebuie să fim, ajungem în situația de a ne respinge sau chiar de a ne urî. Astfel, nevoile noastre de acceptare și recunoaștere vor fi permanent frustrate iar noi vom suferi. Perspectiva de a fi respinși ne va trezi anxietatea iar noi vom anticipa critica, judecata și condamnarea.

Când nu ne putem accepta cu imperfecțiunile noastre, nu ne vom putea iubi pe noi înșine și în felul acesta ne va fi permanent frică de judecata celuilalt. A fi rău în mod fundamental înseamnă a fi damnat fără șansă și, deci, fără speranță. Este important să devenim conștienți de faptul că suntem fundamental buni pentru a ne putea iubi cu adevărat pe noi înșine.

Să ne iubim cu toate ale noastre, cu scăderile, cu neputințele, cu greșelile și cu trecutul nostru, pentru a redobândi acest chip fundamental al binelui, care ne dă perspectiva corectă asupra vieții și ne eliberează de frică, vinovăție și resentimente. În felul acesta, acțiunile vor putea fi congruente cu aspirațiile noastre firești, iar noi le vom împlini cu încredere, curaj și bucurie. Trecerea noastră de la condiția unui eu nevrotic la aceea a unui eu liber necesită conștientizare, asumare și efort.