Funcții și atitudini implicate în procesul integrării umbrei

Dar dacă inima mea este îngheţată, eu nu mai pot avea aceste experienţe. Problema delicată cu inima, cu emoţiile este că la început orice dezgheţ doare, asta e. Ce te doare? Te doare ce-ai trăit cândva şi n-ai mai vrut să trăieşti după aceea şi astfel inima ta a intrat într-o altă stare. Dacă vrei să-i redai condiţia normală va fi important într-un fel sau altul să accepţi ce ai refuzat atunci, fără asta nu se poate, pierdem timp indiferent cât de mult am cunoaşte, adică mai citim o carte, mai citim încă o carte, ştiţi, şi poţi să citeşti multe cărţi şi inima să rămână în aceeaşi stare de îngheț, în aceeași stare de împietrire. Deci cu alte cuvinte să nu ajungi la adevărata cunoaştere.

Citeşti despre iertare şi spui că în principiu este corect să ierţi şi chiar ai iertat, dar în momentul ăla te crispezi, te tensionezi, nu mai vrei să mai ştii oricum de persoana aia. Ai iertat-o. „Am iertat-o, este la trei metri sub pământ, nu mai am probleme cu ea.” Este o înşelare. Este o confuzie şi asta se poate vedea foarte uşor după felul în care persoana exprimă sau nu exprimă emoţiile, după felul în care se raportează la realitate, se poate vedea tonusul propriului corp. Nu putem să nu comunicăm ceea ce suntem. Este imposibil.

Sunt oameni care te scanează instantaneu. Unii văd în tine atât de adânc încât, deşi nu te-au văzut până atunci în viaţa lor, te ştiu după nume şi-ţi spun pe nume: „Ce faci, cutare?”… Şi îţi spun şi ce probleme ai şi de ce-ai venit la ei. De unde ştiu ei aceste lucruri? Ne e greu să înţelegem de unde ştiu, dar aş putea să folosesc o metaforă. Într-un anumit sens ne gândim că noi suntem în lume şi aşa şi e, dar în ce-i priveşte pe aceşti oameni, lumea este în ei şi atunci sigur ştiu, te ştiu pe nume, ştiu şi ce necazuri ai, ştiu şi ce te vindecă, ce ai de făcut ca să te vindeci. Tu încerci să le explici că, de fapt, lucrurile n-ar sta chiar aşa, că procesul tău de vindecare ar trebui să fie mai confortabil şi încerci să le explici, să înţeleagă şi ei: „Fără injecţii!” Dar în măsura în care inima începe să se deschidă, aceste mesaje pot fi primite şi acceptate.

Procesul integrării umbrei implică în mod fundamental o stare de prezenţă, o stare de luciditate. Starea aceasta este o condiţie definitorie a persoanei atunci când activează banda integrării. E foarte greu să desenezi ce se întâmplă cu aceste conținuturi ale umbrei atunci când intră în această bandă a integrării. Totuşi, putem spune că în banda integrării este important să laşi să vină, să nu reprimi emoţia pe care ai început s-o simţi, să nu reprimi intuiţia care a apărut, chiar dacă acea intuiţie te dezonorează, chiar dacă acea intuiţie te doare, las-o acolo. Las-o acolo! Până la urmă n-o să te omoare.

Este important să o recunoşti, este, de asemeni, important să nu judeci. În banda integrării intervine aparatul critic, chiar suntem asaltați de acest aparat critic: „e rău, e bine, asta da, asta nu”. Este important să suspenzi acest aparat critic şi să accepţi tot ce vine fără să judeci. Aceasta este o atitudine esențială. În momentul în care ai început să judeci te-ai plasat în eul condiţionat nevrotic. În momentul în care ai început să judeci ai început să te disociezi. Este important să nu judeci în pofida faptului că exerciţiul tău cotidian este să judeci. Este important să te abţii de la judecată și să lași procesul să curgă.

De asemeni, este important să accepți, să îţi asumi acel aspect. „Sunt o persoană egoistă, nu mă judec şi nu mă condamn, aceasta este realitatea mea actuală, aceasta face parte din condiţia mea”. Intervine ulterior un moment foarte important, pentru că unii merg până acolo încât ajung să se identifice cu acel conţinut, „eu sunt egoist”, şi ajung să se considere egoişti într-un sens absolut, într-un sens general. Într-adevăr, acel conținut îmi aparține, dar în acelaşi timp nu mă identific cu el, eu sunt asta, dar nu sunt doar asta. Deci este foarte important să relativizez acel lucru. Să-l relativizez nu ca un, să zicem, truc sau ca simplă strategie. Nu! Ci pentru că pur şi simplu aşa stau lucrurile, este un aspect relativ al fiinţei mele, este unul dintre poli.

În altă ordine de idei, sau altfel spus, este important „să las lucrurile să vină şi să treacă”, adică să nu mă agăţ de acel ceva, să nu-l menţin în continuare în conduita mea şi să-l repet la nesfârșit. Identificarea unui aspect negativ al umbrei nu înseamnă punerea în acţiune a acelui aspect. Nu despre asta este vorba. De cele mai multe ori respingem un conţinut sau altul, pentru că ne închipuim că dacă îl acceptăm ne va fi rău şi atunci preferăm să îl respingem. În realitate însă lucrurile nu stau aşa. Lăsăm „să vină şi să treacă” şi rămânem disponibili pentru noul conţinut.

Acest exerciţiu sau această atitudine o obţinem exersând, avem nevoie şi de feed-back, avem nevoie să comunicăm. „Ce se întâmplă acum în mintea mea, care este experienţa mea lăuntrică şi care ar fi făgaşul cel mai bun pe care aş putea să pun această experienţă?” Este nevoie de un anumit timp pentru a-ţi însuşi o asemenea atitudine şi, evident, este nevoie de timp pentru a integra umbra. Nu este suficient să declari că vrei asta. Pentru a integra umbra avem nevoie şi de anumite aptitudini. Acest proces implică o serie de aptitudini, dacă persoana nu are acele aptitudini, dacă persoana nu are o aşezare corespunzătoare, procesul nu se poate pune în mişcare. Deci cu alte cuvinte, este nevoie de o anumită deprindere, de un anumit exerciţiu, doar cu exerciţiu putem dobândi toate aceste abilităţi.

Așa cum spuneam, procesul integrării umbrei implică mai multe   dimensiuni: o dimensiune cognitivă, o dimensiune emoțională și de asemeni, o dimensiune corporală și comportamentală. Oricare dintre ele ar lipsi procesul ar fi incomplet, neviabil, persoana tinzând să cadă din nou în vechile tipare. Reţineţi această subliniere, pentru că este una esenţială.

Va urma…