Îmbrăţişarea – o terapie a vieţii cotidiene (2)

Bondingul poate fi asociat cu iubirea – în sensul de emoţie primară – iar în societatea noastră traim o puternică restrictie socială a iubirii. Iubirea este îngrădită pe considerentul că ea angajează şi de aici un sentiment de pericol şi ameninţare. Însă din perspectiva bondingului, iubirea este o emoţie de bază pe care o putem trăi în legătură cu ceilalţi pur şi simplu.

În ce priveşte condiţiile individuale putem constata că cei mai mulţi dintre noi ignorăm faptul că bondingul este o nevoie biologică. Astfel, punând în mod exagerat accentul pe independenţă, nevoia este ignorată fără ca măcar să ştim acest lucru. Ceea ce ar fi putut să fie o experienţă de plenitudine, iubire şi plăcere printr-o asumare deplină a nevoii de bonding, sfârşeşte într-un deşert afectiv.

Bondingul este considerat ca fiind singura nevoie biologică pentru satisfacerea căreia depindem de alte persoane, adică implică faptul ca oamenii să fie apropiaţi unii de alţii. De foarte multe ori putem vorbi despre un conflict în privinţa bondingului. Ne este frică să ne deschidem şi să fim apropiaţi în acelaşi timp. Astfel, oamenii sunt uneori emoţional deschişi, dar urlă la telefon sau îşi mărturisesc sentimentele prin e-mail; persoana este deschisă emoţional, dar nu este şi fizic apropiată. Sau poate să fie fizic apropiată, cum este ‘pensionara’ de la bordel, dar nu este şi emoţional deschisă. Este o incompletitudine şi în ultimă instanţă, o suferinţă.

Bondingul poate fi considerat un fundament al normalităţii, dar mulţi avem probleme în zona asta. În aceste condiţii, dezvoltarea noastră are de suferit, aşa cum o casă a cărei temelie este şubredă, nu poate avea o stabilitate durabilă pentru că fragilitatea se propagă şi la celelalte straturi. În aceste condiţii, dacă bate puţin vântul, ai de suferit  pentru că este o fragilitate acolo, în structura profundă a construcţiei. De aceea este esenţial să ne întoarcem la bază, să identificăm şi să reparăm deficitul existent sau altfel spus, să punem bazele unui bonding funcţional.

Bondingul este o experienţă dar este şi o abilitate. Am integrat bondingul ca abilitate, ca atitudine? Sunt persoane care spun lucruri de genul: eu când mă duceam la mama să o îmbrăţişez, ea spunea: “Hai lasă-mă că sunt obosită! Ştii că nu îmi place chestia asta.” Deci copilul acela nu a putut să îşi creeze un tipar de bonding viabil.

Un tipar sănătos de bonding este esenţial pentru un ataşament sigur care să-mi confere siguranţa şi sentimentul că sunt protejat. Într-o relaţie în care m-am simţit protejat, am putut să internalizez sentimentul de siguranţă şi prin urmare, mă simt în siguranţă. Astfel, pot fi eu însumi şi mă pot exprima liber pentru că mă simt în siguranţă. A, păi dacă spun ce gândesc, mă vor respinge sau vor râde de mine. Nu mă simt în siguranţă şi astfel, trăiesc o stare de vulnerabilitate şi fragilitate.

Însă dacă am o bază de siguranţă, dacă ştiu că sunt în casa Tatălui meu şi simt iubirea Mamei mele, atunci mă simt puternic şi pot să spun în mod liber ce gândesc, nu într-un sens contrafobic, ci în mod sincer, autentic.

Va urma…