Cum să iubesc cu o inimă plină de ură?

Este important să ne rezolvăm problemele trecutului, în esenţă să ne curăţim inima. Cum să iubesc cu o inimă plină de ură? Nu pot să mă iubesc nici pe mine şi nici pe altcineva pentru că organul iubirii pur şi simplu nu este disponibil. Iubirea vine de la Izvorul Iubirii şi se revarsă în inima noastră. Dacă inima este plină de ură acest Izvor nu are cum să umple inima pentru că ea este plină cu altceva. Omul nu este Sursa iubirii, nu generează iubire, este un canal al iubiri, dar are şi el libertatea lui să primească sau să respingă. De aceea avem nevoie de purificare, de curăţire cum se spune în tradiţie, astfel încât inima să devină un vas ales care să poată primi iubirea. Dacă vasul este plin de învolburări nesănătoase nu are cum să primească iubirea.
Iată cum ne învaţă Sfântul Efrem Sirul să ne rugăm pentru a face această lucrare de curăţire: Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert depărtează-l de la mine. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie slugii tale. Aşa Doamne Împărate dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti, în vecii vecilor. Amin!

Procesul integrării umbrei înseamnă în mod esenţial o schimbare de paradigmă. Această decizie este începutul procesului şi îmi permite să plec la drum trecând inevitabil prin suişuri şi coborâşuri. Am trăit mult timp într-o logică a radicalismului şi a disocierilor profunde. Ce înseamnă asta de fapt? Etalez o faţă la un moment dat, pentru o perioadă de timp după care umbra iese la suprafaţă, intră în prim plan şi scoate din joc vechea persona.Este exact ca în nuvela lui R.L. Stevenson cu Dr. Jekyll şi Mr. Hyde. Este acolo o răsturnare profundă a identităţii. Doctorul Jekyll a fost un om impecabil, de o extremă bunătate, dar cu preţul unei enorme umbre care la un moment dat l-a escaladat, l-a stăpânit şi l-a scos din joc, astfel încât în prim plan a apărut cel rău, Mr. Hyde.
Este o metaforă remarcabilă pentru o epocă în care societatea avea o umbră enormă datorită unei formalizări extreme a vieţii cotidiene, plină de interdicţii, în care reprimarea era modul curent de a regla lucrurile. De aceea psihoterapia laică aşa cum o înţelegem noi în ultima sută de ani a debutat cu eliberarea cuvântului. Freud a făcut asta. Un prim pas esenţial şi întru totul salutar, în pofida limitelor teoriilor lui. A făcut asta în condiţiile unei socităţi laice care a mers în paralel cu viaţa spirituală, pentru că Hristos eliberase cuvântul şi în mod fundamental fiinţa umană cu două milenii în urmă.
Cine cunoaşte spovedania ştie că are libertatea de a-şi dezvălui condiţia lăuntrică fără nici un fel de problemă, fără nici un fel de cenzură. Cine are experienţa spovedaniei ştie că poate să spună orice are pe conştiinţă. Este un proces eliberator, iar Freud a venit cu o fărâmă din acest proces şi a avut pretenţia că este marele imperator al cunoaşterii psihicului omenesc. În realitate el a descoperit o bucăţică dintr-o instanţă pe care Sfinţii Părinţi o cunoşteau şi o prezentau lumii de 2000 de ani într-o deplină congruenţă. Asta nu-i anulează unele merite respectivului autor, dar este de asemenea important să înţelegem şi faptul că trăim o epocă în care încercăm să redescoperim lucruri de mult cunoscute. Slavă Domnului că acestea nu sunt uitate fiind ţinute minte, dar şi trăite şi transmise din generaţie în generaţie pentru cine vrea să cunoască adevărul deplin.

Program de coaching pentru dezvoltarea rezilientei, din 17 ianuarie

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual