Îmbrăţişarea – o terapie a vieţii cotidiene (5)

Bondingul, un instrument terapeutic

În bonding putem pleca de la trei întrebări fundamentale: Cum se naște suferința sau patologia, cum se manifestă aceasta și cum se produce schimbarea sau vindecarea? Astfel, rezultă trei dimensiuni pe care le vom avea în vedere: etiologic-explicativă, diagnostic-evaluativă și terapeutic-ameliorativă. Aceste noțiuni se conturează în raport cu felul în care sunt satisfacute și gestionate nevoile biopsihosociale și relația lor cu cele două răspunsuri umane fundamentale, respectiv plăcerea și durerea.

Din perspectiva abordării de față, oamenii au valoare prin simplul fapt că există, fiecare având dreptul la identitate proprie, împlinirea nevoilor și fericire. La nivel individual, această perspectivă poate fi afirmată astfel: exist, am nevoie, am dreptul. În copilărie – o perioadă în care suntem în mod natural dependenți – satisfacerea nevoilor depinde de părinții și protectorii noștri. Protecția și dragostea – cele două nevoi fundamentale ale copilăriei – sunt filtrate de atitudinile pedagogice ale adulților, care le pot oferi condiționat sau necondiționat. În mod natural, comportamentele sunt motivate de căutarea plăcerii și evitarea durerii.

Prin urmare, dacă părinții noștri se ocupă de nevoile noastre protector și iubitor, învățăm că avem dreptul să simțim și durerea este minimă. Dimpotrivă, dacă nu primim dragoste și grijă, dacă trebuie să le merităm, să fim ceva ce nu suntem pentru a le câștiga, învățăm că nu avem dreptul să simțim, că iubirea și grija ori nu există, ori nu sunt pentru noi și atunci durerea este mare.

Plecând de la aceste premise – gestionarea plăcerii și evitarea durerii – se conturează două mari categorii de tulburări: nevrozele și caracterozele. Deciziile privind modul de operare cu durerea vor diferenția nevrozele de tulburările caracteriale.

Nevroticii conștientizează durerea, dar le este teamă să o exprime. Astfel dezvoltă o serie de sisteme defensive, mai ales față de furie: Dacă exprim … , atunci voi fi respins etc. Apar, astfel, tulburări anxioase, somatizări, reacții depresive. În ce privește persoanele cu tulburări caracteriale, acestea au decis să nu mai simtă: Durerea este prea mare, nu o voi mai simți. Astfel, se detașează de durere, îngheață sufletește și devin destructivi atât pentru ei înșiși, cât și pentru ceilalți. Delincvenții, persoanele drogate de muncă, alcoolicii și narcodependenții își blochează durerea pe care nici nu mai știu că o au.

În ce privește tipurile patologice sau de suferință, acestea sunt evaluate în funcție de modul în care persoanele se raportează la nevoile fundamentale: hrană, aer, apă, temperatură, sex, micțiune … și bonding. Toate aceste nevoi pot fi împlinite solitar cu excepția bondingului. Ceea ce diferențiază bondingul de celelalte nevoi umane fundamentale este faptul că implică relaționarea cu ceilalți. Astfel, poate fi definit ca: apropiere fizică și deschidere emoțională.

O serie de studii și observații au arătat că bondingul este esențial pentru sănătatea umană. Lipsa bondingului în copilăria timpurie poate conduce la leziuni cerebrale. Inabilitatea de a controla violența, respectiv capacitatea de a experimenta afecțiunea au nivele invers proporționale. Astăzi bondingul este definit ca o nevoie biologică, fapt recunoscut și la nivel academic de către American Medical Association. Nesatisfacerea nevoii de bonding generează și menține durerea. Cu cât nevoia de bonding este mai profund satisfăcută, cu atât o experimentăm ca plăcere, dragoste, tandrețe, împlinire și echilibru.

Mecanismul este același ca și în cazul celorlalte nevoi fundamentale. Spre exemplu, atunci când nu primim mâncare apare foamea și apoi durerea. De altfel, expresia de foame este folosită și în cazul deficitelor afective. Mai mult, în unele cazuri – nu puține – întâlnim fenomenul compensării prin mâncare al carențelor afective. Un argument: ciocolata se vinde foarte bine.

Daniel Casriel a identificat în cadrul relațiilor umane două moduri fundamentale de comportament suficient de caracteristice pentru a le considera tipuri de personalitate aparte. Aceste tipuri umane sunt puse în relație cu modul în care gestionăm plăcerea și evităm durerea în raport cu nevoia de intimitate, afecțiune, dragoste. Acestea sunt acceptorul și rejectorul.

Acceptorul este în stare de orice pentru a primi puțină dragoste. El gândește cam așa: Trebuie să-mi îndeplinesc nevoile indiferent de … . Acceptă orice fel de dragoste chiar dacă în schimb trebuie să sufere și să se înjosească. De fapt, această nevoie de contacte umane poate să ascundă teama de a nu-și pierde identitatea. Probabil un vechi mesaj parental – nu exiști – se developează atunci când rămâne singur și un sentiment insuportabil de abandon îl face să se orienteze către ceilalți indiferent de preț. Insistând ca ceilalți să-l iubească, evită astfel să se confrunte cu teamă și durerea. Preferă umilința în locul unei confruntări autentice cu sine și cu durerea eliberatoare de o condiție limitativă și permanent frustrantă.

Rejectorul, dimpotrivă, este incapabil de a trai o relație bazată pe încredere. Întotdeauna cu garda ridicată, el nu se poate relaxa, nu se poate abandona în intimitate. Expectând că durerea va fi mai mare decât plăcerea, va rămâne la distanță indiferent de preț. Astfel, în opoziție cu acceptorul, este ferm convins că nu are nevoie de nimeni. Pentru el, plăcerea și durerea nu pot fi separate și de aceea evită orice relație afectivă. Astfel, chiar dacă experimentează intimitatea, o schimbare la 180 de grade este inevitabilă. El preferă răceala singurătății în locul unei confruntări autentice, cu teamă de contacte umane, de deschidere și intimitate, trecând prin aceeași durere eliberatoare de o condiție limitativă și frustrantă, la fel ca și în cazul acceptorului.

În ce privește terapia prin bonding, avem în vedere:

· Ansamblul interacțiunilor la nivel emoțional și comportamental

· Corpul, ca organism bioneurochimic

· Un ansamblu de procese care vizează:

– conectarea la surse pentru satisfacerea nevoilor

– asimilarea și transformarea acestor resurse în energie

– eliminarea și descărcarea acestei energii

În ce privește problemele pe care le avem în vedere atunci când apelăm la bonding ca proces terapeutic, acestea se exprimă în cea mai mare parte a cazurilor, la trei niveluri: emoțional, comportamental și cognitiv-atitudinal. Se are în vedere o intervenție simultană la aceste trei niveluri cu scopul unor acțiuni reparatorii.

La omul sănătos, echilibrat procesele cognitive și afective contribuie la organizarea percepției și experienței constituind un ghid pentru comportamente, astfel încât să se realizeze o gestiune adecvată a senzațiilor de plăcere, respectiv durere.

Va urma…

Urmăriţi conferinţa STAREA DE BINE