Tranziţia de viaţă

Proiectul nostru actual de viaţă  se sfârşeşte într-un anumit sens, intrăm într-o perioadă critică, mai mult sau mai puţin profundă, nu ne mai regăsim pe deplin în ceea ce facem, fie din punct de vedere al unor activităţi, fie din punct de vedere al unor structuri în care suntem prinşi, fie din punct de vedere al unor valori pe care le exersăm şi care sunt nişte factori esenţiali de motivare. Şi atunci în mod natural intrăm într-o perioadă de tranziţie, adică într-o perioadă de schimbare, în care clasăm o parte din lucruri şi începe un proces de înnoire.

Acest proces poate să fie mai profund sau mai superficial. Cu alte cuvinte putem vorbi despre o minitranziţie, o reajustare a proiectului de viaţă actual sau o tranziţie majoră, o tranziţie propriu-zisă de viaţă care implică o întoarcere în interior şi o reelaborare a valorilor. Adică persoana nu mai poate trăi pe baza aceloraşi repere, ceva se schimbă la un nivel mai profund. Şi evident că într-o asemenea perioadă persoana este mai retrasă, investeşte mai puţin în exterior, poate să trăiască această perioada ca fiind una critică sau chiar de criză. Şi poate să fie etichetată ca fiind o perioadă grea sau rea.

În realitate, tranziţia de viaţă este o necesitate. Reînnoirea vieţii este o necesitate, prin urmare nu este o perioadă rea. Este o perioadă necesară a vieţii pe care persoana o parcurge într-un interval de timp mai scurt sau mai lung. De regulă nu mai puţin de şase luni. Dar de cele mai multe ori o tranziţie completă poate să dureze şi un an şi doi, poate chiar şi mai mult, depinde de conjuncturi, depinde de perioada de vârstă în care se află persoana, depinde de cât de profundă este această transformare.

De regulă o tranziţie de viaţă poate produce modificări profunde chiar în plan spiritual. Spre exemplu, o convertire a persoanei în ordine spirituală echivalează de cele mai multe ori cu o tranziţie de viaţă.