Nu este o strategie, chiar asta simţi pentru el, compasiune. De ce? Pentru că îl doare, pentru că este rănit şi pentru că de fapt are nevoie de înţelegere, nu de judecată, chiar dacă la prima vedere el arată lucruri criticabile.
În felul acesta compasiunea devine o formă de cunoaştere profundă care promovează o atitudine suportivă. Cine nu are compasiune nu poate să cunoască lucrurile din interior, interiorul celuilalt. Compasiunea înseamnă să mă pot conecta la tine dar şi la mine.
Într-un anumit sens, în primul rând faţă de mine trebuie să am compasiune. Ea îmi permite să mă pun în legătură cu mine şi să încep să mă cunosc din interior, cu toate ale mele. Altfel, închiderea din interior va rămâne închidere şi faţă de exterior, iar criticul din mine mă va reduce la tăcere.
Astfel oamenii ajung să îşi poarte dramele ca pe nişte poveri din ce în ce mai grele şi să nu mai aibă nicio diponibilitate pentru ceilalţi. Este important să avem puţină compasiune faţă de noi înşine în acest proces de deschidere. Astfel, dacă nu există acceptare, deschiderea nu se poate produce şi oamenii ajung să se saboteze şi să îşi facă rău singuri.
Putem să trecem de la o atitudine de ostilitate şi chiar de ură faţă de noi înşine la o atitudine de compasiune şi iubire. Sunt ok aşa cum sunt cu toate ale mele. Aceasta este o alegere care se poate proiecta şi în atitudinea noastră faţă de celălalt. Eşti ok, eşti suficient de bun.
Stabilizarea într-un asemenea registru funcţional ţine de o practică şi este adevărat că trebuie să ne antrenăm în sensul acesta. Avem însă nevoie de curaj pentru a porni în direcţia bună.
Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, 7 şi 14 decembrie
Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, București, din 16 septembrie
Ateliere de dezvoltare personală