Gânduri pentru înnoirea vieţii (77)

În măsura în care unele lucruri s-au schimbat în interiorul meu, aceasta s-a întâmplat pentru că am luat nişte decizii în anumite momente ale vieţii, făcând în acelaşi timp şi un salt în necunoscut. În felul acesta, viaţa mea s-a înnoit în bună măsură. Dar alte lucruri par să aibă în continuare nevoie de îngăduinţă. Nu ne este întotdeauna uşor să ne consolăm cu imperfecţiunile noastre, însă atunci când se întâmplă acest lucru, starea de spirit se schimbă mult. Cu alte cuvinte, nu trebuie să faci întotdeauna ceva special, doar să te accepţi aşa cum eşti, adică să fii într-o stare de acord cu tine. Cel mai bun lucru pe care pot să-l fac astăzi este să mă accept aşa cum sunt pentru că doar aşa pot să merg mai departe. Până la urmă asta este, sunt cum sunt.

La un anumit nivel sau privită dintr-un anumit unghi, vindecarea înseamnă integrarea polarităţilor. Polarităţile pot să însemne emoţii aflate sub interdicţie, diverse conţinuturi refulate sau anumite trăsături care ajung să ne marcheze comportamentul într-un mod incontrolabil. Ca să încep acest proces, am nevoie de un eu disponibil care înseamnă, printre altele, şi o posibilitate de a ne smeri, pentru a putea accepta, astfel, anumite condiţii ale vieţii. Cum aş putea să mă întorc către mine cu compasiune şi cu dragoste, dacă nu aş putea să mă mângai aşa cum sunt, cu scăderile mele. Să mă iubesc şi aşa… altul nu am! Aşa m-a făcut Dumnezeu, cu potenţialităţile astea, cu sensibilităţile şi fragilităţile astea, chiar şi cu neputinţele astea. Este nevoie să ajungem la o înţelegere din care să se poată naşte acceptarea de sine. Dacă înţelegerea mea nu mă ajută în procesul de acceptare de sine, înseamnă că n-am înţeles corect.

Într-un sistem psihic sănătos sentimentul identităţii personale nu este dat de ceea ce crede celălalt despre mine sau despre ceea ce spun eu. În ce mă priveşte mi-am construit o identitate şi ţi-o pot comunica şi ţie. Faptul că perspectiva ta asupra vieţii este oarecum diferită de a mea, este o chestiune care te priveşte pe tine. Eu aleg să rămân ceea ce sunt şi pot să respect faptul că ai o altă perspectivă. Dacă reuşim să găsim numitori comuni, foarte bine, dacă nu, fiecare îşi vede de drumul lui, iar faptul că tu ai o identitate diferită de a mea nu îmi afectează cu nimic propria identitate. Este în regulă să ne asemănăm aşa cum este în regulă să fim diferiţi.