Wellness (3) – Starea de bine şi nevoile psihologice

Putem afirma că starea de bine este indisolubil legată de satisfacerea nevoilor fundamentale, iar atunci când aceste nevoi nu sunt satisfacute intervine o stare de deficit, suferinţă sau chair o stare patologică. De foarte multe ori oamenii nu îşi cunosc nevoile, nu ştiu să le denumească şi să le circumscrie şi evident că într-un asemenea caz nu ştiu nici cum să le satisfacă. Este important să ne cunoaştem nevoile, dar este necesară şi abilitatea de a le satisface. Individul sănătos este acela care îşi poate împlini nevoile esenţiale, iar starea de bine emoţional se instalează atunci când nevoile sunt împlinite.

În ansamblul nevoilor, planul psihologic, reprezintă un corpus aparte care se distinge printr-o complexitate deosebită şi necesită moduri mai elaborate pentru a putea fi satisfăcute implicând şi o dimensiune interpersonală. Planul interpersonal se referă la relaţia cu celălalt şi la calitatea relaţiei cu acesta.

În decursul timpului au fost elaborate diverse liste cu nevoi, în general, şi cu nevoi psihologice în special. Propun aici o serie de nevoi care mi s-au părut congruente în raport cu planurile wellness-ului pe care   le-am prezentat anterior:

  • Nevoia de bonding (apropiere fizică şi deschidere emoţională)
  • Nevoia de ataşament
  • Nevoia de recunoaştere şi stimă de sine
  • Nevoia de identitate
  • Nevoia de sens şi spiritualitate

Nevoia de bonding. Pare să fie nevoia cea mai puţin conştientizată, mai ales în contextul vieţii adulte. Se manifestă şi implicit se construieşte chiar de la începutul vieţii în contactul mamei cu bebeluşul printr-un sistem de semnale emoţionale şi senzoriale care implică atingerea, contactul fizic. Dar bondingul este mai mult decât o simplă nevoie a unui bebeluş, este un adevărat sistem, este o matrice, o fundaţie a vieţii.

Sistemul de bonding înseamnă de fapt contactul cu celălalt prin schimbul de emoţii şi apropiere fizică. Copiii caută în mod natural îmbrăţişarea şi deschiderea emoţională cu persoanele apropiate din viaţa lor şi trăiesc această experienţă ca pe o expresie a intimităţii şi a iubirii.

De foarte multe ori adulţii au dificultăţi în a fi deschişi emoţional şi fizic apropiaţi în acelaşi timp. Sunt mame care nu îşi iau copiii în braţe pentru că nu au experienţa şi trăirea de bonding şi astfel resping sau intelectualizează. Omul care a trăit respingerea este înclinat să respingă şi să ia distanţă pentru că îi este în mod fundamental frică. În plan interior trăieşte experienţa unei lipse profunde şi dureroase.

Prin urmare dacă această condiţie de bonding nu este bine aşezată în sistemul motivaţional al persoanei, toate celelalte nivele ale devenirii personale vor fi într-o măsură mai mică sau mai mare afectate. De aceea va fi necesar să ne întorcem la bază şi să ne creem acel tipar care să ne permită să integrăm bondingul. Fără un exerciţiu de bonding sistematic confortul nostru emoţional şi fiziologic, starea de bine în fond, vor fi într-o măsură mai mică sau mai mare afectate.

Abilitatea de a ne apropia este fundamentul sistemului de comunicare, este nucleul legăturilor umane şi trăim la acest nivel o sincronizare mutuală. Bondingul este un temei pe care omul îl construieşte într-o etapă preverbală şi reprezintă o conduită esenţială a existenţei pentru că într-un anumit sens de ea depinde viaţa.

Nevoia de bonding ne va însoţi pe tot parcursul vieţii şi evident că va trebui satisfăcută în mod corespunzător. Odată integrat, bondingul ca atitudine va fi o sursă constantă a stării de bine până la cele mai înaintate vârste.

Nevoia de ataşament. Sentimentul de siguranţă personală se întemeiază într-o relaţie de ataşament. Această relaţie se constituie într-o adevărată bază de siguranţă pentru propria viaţă. Experienţa pe care ajung să o trăiesc este aceea de a mă simţi protejat experimentând astfel o încredere fundamentală în bine pe care o trăiesc în plan interior.

Ataşamentul implică o bună internalizare a bondingului care este cadrul în care se dezvoltă acest sentiment de siguranţă. Copilul nu se poate simţi în siguranţă fiind izolat şi emoţional închis. Ataşamentul se construieşte într-un context de apropiere şi deschidere emoţională faţă de persoanele investite ale copilăriei.

De foarte multe ori, adulţi fiind rămânem închişi pentru că nu ne simţim în siguranţă. Posibilitatea de a trăi apropierea şi intimitatea şi de a putea să fiu eu însumi în relaţia cu celălalt, fără să mă gândesc la evaluare se construieşte aici, în acest fundament bonding-ataşament.

Este crucial pentru copil să simtă că poate găsi în mama sa o bază sigură care poate fi chemată respectiv la care se poate întoarce când se simte neliniştit. Se vorbeşte în psihologie despre aşa-numitul ataşament sigur sau nesigur. Când ataşamentul este nesigur se poate dezvolta un ataşament evitant sau anxios. În ce priveşte ataşamentul sigur acesta are în vedere o relaţie previzibilă care implică legături afective stabile şi de durată.

Se pare că omul afectiv este mai greu de integrat decât omul social. De cele mai multe ori oamenii au o profesiune, poate chiar o carieră, dar ceva mai puţine relaţii afective satisfăcătoare, de aceea problema singurătăţii şi a golului existenţial a ajuns o temă atât de importantă a timpului actual.

Nevoia de autonomie. Stilul nostru de ataşament este format în primii ani de viaţă, în relaţia cu persoanele care ne acordă îngrijire. Când persoana se simte în siguranţă se dezvoltă nevoia de autonomie. Copilul îşi îndreaptă atenţia spre mediul înconjurător, spre lumea exterioară.

Lumea poate să fie astfel explorată şi cucerită independent pentru că am o bază de siguranţă la care mă pot întoarce şi care mă protejează. Copilul descoperă că poate interacţiona cu lumea exterioară prin acţiuni proprii. Pot lua decizii în legătură cu mine pentru că sunt o persoană autonomă.

Pe de altă parte, nevoia mea de a explora această lume va fi mai mult sau mai puţin marcată de angoasă şi de evitări în funcţie de sentimentul de siguranţă pe care îl trăiesc. Este important să îmi consolidez sentimentul lăuntric de siguranţă pentru a putea trăi în mod deplin autonomia. În măsura în care mă simt autonom voi putea să răspund pozitiv unei alte exigenţe importante a vieţii şi anume stima de sine.

Nevoia de stimă de sine. Atunci când faci lucruri, când explorezi lumea şi când începi să îţi pui în valoare calităţile poţi trăi un sentiment al valorii personale. Astfel poţi avea o perspectivă pozitivă asupra vieţii şi poţi rezista mai uşor eventualelor respingeri.

Dar nu se întâmplă întotdeauna aşa. Scheme disfuncţionale, convingeri negative asimilate cândva în istoria noastră timpurie ne împiedică uneori să ne satisfacem această nevoie:  nu sunt ok, nu sunt suficient de bun, nu am dreptul.

Schimbarea acestei situaţii implică identificarea şi repunerea în discuţie a vechilor convigeri negative, combaterea lor cu argumente şi adoptarea unor atitudini şi comportamente diferite, congrunete cu nevoia fundamentală de stimă de sine.

Noile atitudini ne vor permite să luăm hotărâri pentru viaţa noastră şi să facem noi alegeri cu adevărat viabile pentru dinamica noastră motivaţională. A gândi contructiv, pozitiv, în acord cu realitatea şi întemeiat pe încrederea fundamentală în bine, iată ce este esenţial să exersăm.

Nevoia de identitate. O nevoie ceva mai elevată poate fi considerată nevoia de identitate, de a fi tu însuţi, de a avea un sentiment al apartenenţei care este mai puţin condiţionat social. Un om care are un sentiment clar al identităţii alege ceea ce consideră că îl reprezintă şi într-un anumit sens face ce îi place şi ce vrea cu adevărat. Se simte liber, are o identitate a lui şi nu este foarte legat de recunoaştere. Nu în sensul că nu ar fi în regulă să fii recunoscut, dar dacă recunoaşterea îţi cere să renunţi la tine însuţi, atunci nu ai nevoie de ea. Ce să faci cu recunoaşterea atâta timp cât nu mai poţi fi tu însuţi?

Asta nu înseamnă că uneori în viaţă nu faci lucruri care nu îţi plac foarte mult dacă vrei să obţii anumite rezultate. Spre exemplu dacă vreau să fiu profesor şi îmi place să predau, atunci trebuie să corectez lucrări, este inevitabil. Dar în ultimă instanţă ceea ce contează este fundamentul decizional la care mă raportez în primul rând şi anume faptul că îmi place să predau.

Sentimentul identităţii îmi permite să aleg în conformitate cu nevoile mele profunde şi cu ceea ce sunt eu şi nu neapărat sau în primul rând cu ceea ce vor alţii.

Nevoia de sens. Pe măsură ce integrăm etapele precedente de maturizare, găsind moduri adecvate de satisfacere a nevoilor devine important pentru noi să dezvoltăm un sistem de valori şi un sistem spiritual care să ofere vieţii noastre un sens viabil.

Înţelegem toate aceste nevoi într-o dinamică evolutivă şi în sensul de etape de maturizare şi dezvoltare personală care au în acelaşi timp un caracter permanent pe parcursul întregii vieţi.

Sensul este o dimensiune esenţială a fericirii şi a unei stări de bine profunde trăită la nivel existenţial. Nu este suficient să avem emoţii pozitive pentru a fi fericiţi; emoţiile pozitive vin şi trec ca şi cele negative. Ele au nevoie să fie puse pe o traiectorie a vieţii, să aibă o semnificaţie şi să se raporteze la un scop al existenţei. Altfel riscăm să trăim confuzia la fiecare răscruce pentru că dacă nu exită un sens în interiorul fiinţei nu ştii încotro. Astfel, la nivel existenţial este nevoie de un sens tot aşa cum în plan cotidian coerenţa vieţii este dată de existenţa unor scopuri.

Starea de bine implică satisfacerea acestui ansamblu de nevoi într-un mod conştient şi responsabil. Altfel spus, starea de bine este un rezultat al raportului adecvat cu sine şi al satisfacerii nevoilor de bază. Este esenţial să ne îmbunătăţim abilităţile personale de a ne satisface aceste nevoi pentru a dobândi un echilibru general.

În sinteză putem spune că este important să poţi fi cu cineva într-o relaţie care să fie fizic apropiată şi emoţional deschisă, lucru care ne va permite apoi să ne construim un sentiment profud de siguranţă. Acest sentiment de siguranţă ne va permite la rândul lui să devenim autonomi pentru a putea explora lumea. Pe această bază ne vom construi un sentiment viabil al stimei de sine care ne va permite apoi să accedem la o identitate proprie. Mai mult decât atât, integrând toate aceste dimensiuni vom putea să ducem o viaţă semnificativă întemeiată pe valori şi pe o perspectivă spirituală asupra vieţii.

Într-un anumit sens starea de bine este o chestiune de alegere, iar alegerea înseamnă disponibilitatea de a întâmpina cu gratitudine micile ocazii cotidiene atunci când bei o cafea sau atunci când îmbrăţişezi o persoană sau atunci când priveşti un cer înstelat.

Fericirea se constituie din aceste momente, iar a putea să beneficiezi de ea implică o atitudine pe măsură, o atitudine de întâmpinare a binelui şi a lucrurilor pentru care putem fi mulţumitori. Viaţa este uneori dramatică, dar de cele mai multe ori îi putem zâmbi.
Va urma…

Citeşte şi: Wellness (1) – ABC-ul stării de bine, Wellness (2) – ABC-ul stării de bine

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, Bucureşti, 14 şi 21 martie

Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *