Scrisoare către o domniță care suferă

Vreau să îți spun că atunci când este vorba despre emoții cel mai bun lucru pe care putem să îl facem este să ne asumăm să trecem prin ele.

Spre exemplu, dacă eu nu sunt dispus să primesc rușinea și să trec prin ea atunci nu o să pot să mă spovedesc în mod autentic. O să mă duc la spovedit și o să fac o comedie pentru că în general lucrurile pe care omul le are de spovedit sunt de rușine.

Ideea este să îți asumi să simți emoția, indiferent care este ea – frică, rușine, mânie – până când simți că ai ieșit la liman. Prin acceptare omul integrează acele aspecte care inițial trezesc un discomfort emoțional și îl fac să dezvolte tot felul de evitări.

Aceste evitari nu sunt datorate unor incapacități și limite obiective ci sunt datorate unor trăiri pe care persoana nu este dispusă să și le asume.

Când tu spui că nu vei lua cuvântul în public ca să nu te faci de râs, ascest mă fac de râs îți contrariază stima de sine și proiectezi că vei trăi un sentiment de umilință. Ori tocmai asumarea aceste trăiri te va vindeca.

Treaba lumii este să te umilească. Lumea cu asta se ocupă, cu umilirea semenilor și dacă vrei să te vindeci de sentimentele de inferioritate vei trece prin această frică de umilință și chiar vei accepta unele critici.

De cele mai multe ori părerile celorlalți  nu vorbesc despre noi ci despre ei. Este esențial să înțelegi că în realitate este vorba despre un fenomen proiectiv. Dacă tu integrezi această experiență, judecata celorlalți te va atinge mai puțin și te vei simți mult mai liberă să fii tu însăți cu toate ale tale.

Ori anxietatea și celelalte emoții intense despre care vorbețti preîntâmpină această nenorocire de a fi umilită și această moarte de a fi umilită. Trăiești cu aceste stări care funcționează ca un permanent semnal de alarmă, dar care de fapt îți consumă resursele și te împiedică să faci lucruri bune pentru tine.

Evident vobim despre un context care implică egoul. El va fi umilit și ucis, el este cel cu care ne-am identificat și atunci sigur că vom încerca să supraviețuim în logica egoului prin atitudini de tipul  fă plăcere sau încercând să fii o angajată perfectă, o fiică perfectă sau chiar o proastă perfectă.

Ori dacă tu îți propui să fii perfectă în toate ariile vieții tale, atunci nu o să poți fi vreodată tu însăți, iar nevoile tale îndreptățite nu vor putea să fie satisfăcute.

Și atunci eul tău liber, autentic va suferi pentru că tu îl vei pune tot timpul în niște chingi ale perfecțiunii și te vei exprima pe nivelul acesta, adică vei juca un rol.

Dar acest efort nu generează un bine real ci doar supraviețuire, plătind pentru asta prețul lui fă plăcere sau fii perfectă, adică un preț de pervertire și chiar de ipocrizie. Nu este vorba de a nu mai fi bine crescuți ci despre o artificializare a ființei.

Idea este să îți iei libertatea să spui lucruri mai delicate, dar care conțin adevăruri importante pentru că doar adevărul ne va elibera. Încet, această atitudine va face parte din noua ta identitate și nu vei mai trăi un raport conflictual nici cu tine și nici cu ceilalți.

Până la urmă poți să accepți că ai făcut și prostii, nu te mândrești cu ele, dar îți asumi că le-ai făcut și că evident nu ești o ființă perfectă, dar poți să fii o ființă întreagă. Este timpul să faci pace cu tine.