- Un om al lui Dumnezeu nu a înțeles de la început că fiecare acțiune a sa va avea consecințe în timp. De aceea a crezut că cel mai bun lucru este să uite trecutul. Dar trecutul nu l-a uitat pe el și într-o zi i-a bătut la ușă; astfel a cunoscut angoasa, vinovăția și rușinea. Doar așa însă a putut să plângă și să trăiască regretul.
- Un om al lui Dumnezeu este un virtuos și un păcătos în același timp. Dacă ar fi doar virtuos nu ar mai avea de ce să se smerească și să se pocăiască; dacă ar fi doar păcătos nu ar mai avea de ce să nădăjduiască. El a înțeles că cea mai înaltă măsură a omului este desăvârșirea nedesăvârșită.
- Omul lui Dumnezeu a învățat să deosebească ceea ce folosește de ceea ce iubește. Este atent la această distincție, pentru că unde va fi comoara sa, acolo îi va fi și inima.
Ateliere de dezvoltare personală