Despre gândurile pătimaşe

Putem vorbi despre gânduri şi dintr-o perspectivă spirituală. Evagrie Ponticul vorbeşte depre opt patimi pe care le numeşte cele opt gânduri ale răutăţii. Deci şi o patimă are la origine un gând de care ne ataşăm, plus un corolar de senzaţii şi trăiri. Aştepţi să trăieşti o senzaţie atunci când consumi alcool, mâncare în exces, atunci când te înfurii sau când devii agresiv.

De ce nu ne detaşăm de aceste gânduri? Pentru că ar însemna să ne detaşăm şi de aceste senzaţii, ori ele sunt o sursă de plăcere. Unii trăiesc această plăcere în imaginaţie, alţii o trăiesc în stomac… şi în alte locuri. Problema este că niciodată aceste gânduri cărora li se asociază senzaţii, nu duc la împlinire, ci vorbim despre un nivel compensator. Întrebarea legitimă este de ce nu renunţăm la ele dacă am constatat că ne fac rău? Persoana şi-a dat seama că îi face rău, a ajuns pe drumuri, nu mai are serviciu, nu mai pune nimeni bază pe ea, dar continuă să bea. Ce este de făcut? De ce continuă să bea sau să consume droguri? Evident, este vorba despre o mecanică psihică care a înlănţuit-o şi din care nu mai poate să iasă.

De aceea, pe cât posibil, este de dorit să nu cedăm acestor gânduri, să nu le transformăm în patimi pentru că patima este deja înscrisă la nivelul reflexelor corporale, este un înscris la nivelul automatismelor comportamentale şi de aici încolo travaliul de despătimire este foarte greu. Să rezişti tentaţiei de a da curs unei patimi dincolo de un anumit prag, devine ceva extrem de dificil. Ieşirea din această zonă a compensărilor se face aproape întotdeauna cu ajutor, cu mult ajutor.