Să trecem prin frică

Orice proces de dezvoltare este însoțit de anxietate. Dacă ies din perimetrul meu de siguranță de până acum, din universul meu cunoscut, mă voi confrunta cu incertitudinea, cu ambiguitatea și implicit cu anxietatea.

În momentul în care fac un pas în afara acestui perimetru va trebui să tolerez un disconfort care în ultimă instanță evocă pericolul morții. Tentația de a face pasul înapoi în teritoriul cunoscut este enormă și vai, de cele mai multe ori chiar asta se întâmplă. În felul acesta blochez accesul în conștiința mea a acelor conținuturi și resurse care se află în spatele anxietății pe care nu sunt dispus să o confrunt.

Am șansa unui nou început, mă pot exprima la un alt nivel calitativ, dar am de plătit un preț. Am să reușesc sau n-am să reușesc? Îmi este teamă. De aici atitudini de felul: vreau sau nu vreau, pot sau nu pot, nu știu, să mai vedem și astfel amân decizia.

Atâta timp cât rămânem în ambivalență și nu decidem și schimbarea se amână. Este un mod de a activa un scenariu de eșec care se repetă la nesfârșit.

Dar în ultimă instanță nu anxietatea este problema ci felul în care îi răspundem. Este de dorit să facem lucrurile trecând prin frică și nu să așteptăm să treacă frica pentru a face lucruri. Este singura modalitate de a merge înainte și de a progresa.