Să ne luăm timp pentru vindecare

Povestea cineva că 10 ani l-a muncit cumplit judecata aproapelui și unde își mișca privirea numai judecată avea în cap, numai osândire. Se chinuia cu acest duh cu atât mai mult cu cât știa că nu este bine să judece. Dar în pofida acestui fapt continua să o facă și mintea lui măcina în continuare neghina aceasta a osândirii. Pe starețul Iosif din Sfântul Munte l-a chinuit un duh al desfrânării până în pragul morții, tot așa vreo 8 ani.

Deci despre ce vorbim? Natura umană nu se sfințește cu una cu două și nu ne vindecăm de nevroze cât ai zice pește. Cu toate acestea suntem fundamental buni și asta este important să acceptăm. Altfel spus să nu ne mai pălmuim la fiecare impuls interior atunci când ne mai încearcă una sau alta și să ne acceptăm cu toate ale noastre, cu slăbiciunile, cu durerile. Păi nu ne spun sfinții și înțelepții dintotdeauna că viața asta este durere? Nu așa se spune, că viața asta este o vale a plângerii și a durerii. Ce atâta stare de bine? Este și stare de bine, dar după ce îmi asum realitățile vieții așa cum sunt și cele exterioare și cele interioare.

Apostolul Pavel zicea: Doamne ia ghimpele ăsta de la mine. Iar Dumnezeu îi spune să se mulțumească cu harul pe care îl are și să lase problema asta cu durerea sau alfel spus să rabde. În fond și noi spunem același lucru. Nu înțelegem de ce suferim și ne este foarte greu să acceptăm.

Poate că este mai bine așa să nu pricep, cel puțin o vreme. În fond știu că El mă iubește și că nu îmi face ceva cu rea intenție, iar faptul că încă nu înțeleg este partea a doua.