Mişcarea în spirală şi nevoia universală de susţinere

Dacă am ales să rămânem în aceeaşi condiţie, evident că la o proximă ocazie vechile limite ni se vor aşeza din nou în faţă, iar noi, poate, vom fi mai pregătiţi să le depăşim. Este important să fim atenţi la ceea ce vine, să ne asumăm experienţa şi să ne exprimăm pe un nou nivel, altfel, putem spune că am blocat procesul şi că am ales să dăm încă o dată înapoi în faţa unei limite. Nu este ceva rău în mod absolut, ci este o măsură a momentului, asupra căreia este important să reflectăm. Însă dacă alegem să mergem cu un ciclu până la capăt, lucrurile vor începe să stea altfel, ceva se schimbă, iar noi ne vom mişca pe o spirală ascendentă.

Dacă revin aceleaşi lucruri, este evident că ne mişcăm într-o buclă, într-un cerc vicios sau oricum, într-un cerc. Este important să înţelegem că schimbarea şi evoluţia se exprimă în spirala, iar bucla consacră starea de fapt, aceleaşi şi acelaşi lucruri pe care continuăm să le trăim, parcă, la nesfârşit.

Ca să ne ridicăm din buclă şi să intrăm în spirală, este necesar un efort, atenţie, consecvenţă şi susţinere. Este important să înţelegem că de foarte multe ori omul nu poate să izbândească singur, el are nevoie de ajutor. Există o categorie de oameni care nu acceptă neputinţa. Să accepţi o slăbiciune este o umilinţă şi astfel, îşi refuză şansa unui proces de evoluţie, necerând ajutor. Sigur, unii profită de slăbiciuni şi de neputinţe şi se consacră ca victime – este cealaltă extremă.

Lucrarea personală implică, în primul rând, un timp interior. Ori de foarte multe ori nu ne facem timp pentru ceea ce este cu adevărat important pentru noi şi atunci viaţa bate pasul pe loc. Dacă nu ne facem timp să trecem la acţiune şi să ne provocăm limitele, vom rămâne pe aceeaşi poziţie. Dar dacă ne asumăm un timp interior pentru schimbare şi realitatea se va reconfigura, conform cu schimbările pe care ni le asumăm în plan lăuntric.

Asta nu înseamnă, însă, că nu putem să recădem în buclă, mai ales dacă nu este nimeni lângă noi să ne atragă atenţia şi să ne susţină. Uneori este ca o stare hipnotică. Condiţia aceasta de a fi singuri, este de cele mai multe ori, o condiţie perdantă în ce priveşte schimbarea. Fiecare dintre noi are nevoie de un antrenor, inclusiv antrenorul. Nu este posibil să fim în vârful piramidei şi deasupra să nu mai fie nimeni. Asta este trufie, iar trufia este întotdeauna perdantă. Este reconfortant să ştim că în ultimă instanţă, deasupra nu poate fi decât Dumnezeu.

Şi în terapie, şi în coaching, şi în dezvoltarea personală în sensul cel mai general, avem nevoie de susţinere. Asta nu înseamnă că trebuie să ne care cineva în spate, iar noi să dezvoltăm mentalitatea unui sac de cartofi, în niciun caz. Este important să găsim acea dinamică şi acel echilibru între efortul personal şi solicitarea unei susţineri. Lucrurile încep să meargă atunci când eu cer ajutor într-un mod smerit şi de asemenea îmi fac partea mea cu responsabilitate. Este o împreună lucrare, astfel încât să ne putem mişca pe o spirală ascendentă.