Omul lui Dumnezeu (XIII)

Omul lui Dumnezeu știe că a avea gânduri nu înseamnă neapărat a gândi. A cunoscut stresul și anxietatea făcându-și o mulțime de gânduri despre ce poate și cum va fi. Acum mintea lui s-a înnoit, înțelegând că vocația iubirii este aceea de a fi întotdeauna congruentă cu faptele bune.

Viața i-a arătat că cei care pleacă din pole position nu câștigă întotdeauna și nici cei cu un start inițial mai slab nu sunt condamnați la eșec. A înțeles că reușita depinde foarte mult de cum conduci monopostul pe traseu.

Omul lui Dumnezeu a încercat în majoritatea acțiunilor sale să dobândească aprecierea celorlalți și să evite respingerea, consumându-și astfel mult timp și multă energie, dar adevărul pe care l-a descoperit trecând prin frică și durere a fost că doar cei care au capacitatea de a asuma respingerea celorlalți fără sa-i respingă la rândul lor, au posbilitatea să evolueze. Trăiește acum binecuvântarea încrederii, iubirii și a speranței.

Omul lui Dumnezeu s-a hrănit mult timp cu nostalgii, așteptând ca viața lui să se schimbe de la sine și astfel a rămas în același punct vreme îndelungată, plângându-se că prezentul este nesatisfăcător. Dar când a înțeles că viitorul începe să se construiască astazi printr-o atitudine pozitivă, plină de încredere, viața lui a început să se schimbe in bine trăind un acum plin de rodnicie.

Omul lui Dumnezeu a mințit de multe ori pentru că i-a fost frica de semeni și chiar de el însuși. A crezut că astfel va fi pus la adăpost de pericole, dar pe neobservate, minciunile i-au pustiit sufletul și astfel a trăit disperarea. Nu i-a mai rămas decât șansa de a rosti adevărul pentru a nu muri. Pe măsură ce a învățat sa-l mărturisească, a cunoscut însuși duhul Adevărului, care este pretutindeni și pe toate le împlinește. Acum Acesta sălășluiește în el, dăruindu-i împărăția, viața și adevărata libertate. “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.”

Omul lui Dumnezeu s-a mișcat în multe direcții căutând un rost al vieții, dar sufletul lui rămânea neîmplinit, în pofida unor succese considerabile. Într-un moment binecuvântat, a privit în interior și astfel și-a descoperit talanții și chemarea de a-i înmulți. De atunci, proiectele sale sunt pe măsura acestei chemări, iar el se află acum pe Cale.

Omul lui Dumnezeu a trecut de multe ori prin suferință și rătăciri, căutări și conflicte, erori și căderi, pentru ca mai apoi, trecând prin pocăință, să ajungă la lumină, libertate și bucurie. Acest om este un înviat din morți.

Omul lui Dumnezeu a fost un căutător sincer al adevărului. A mers pe calea filosofiei antice și moderne, a căutat în teosofiile orientului, în gnoze și în texte apocrife, dar fără să găsească liman pentru sufletul lui tot mai obosit. Acum, după lungi peregrinări, s-a așezat în Biserica cea vie și luptătoare, unde a aflat vestea cea bună, vestea bucuriei!

Omul lui Dumnezeu a negat mult timp realitățile nevăzute ale lumii. Bazându-se pe simțuri, a ridicat la cel mai înalt rang pozitivismul materialist.
Orgoliul și hedonismul care s-au hrănit din această filosofie nu i-au adus, însă, nici bucurie, nici fericire și până la urmă disperarea l-a copleșit. Atunci, neavând altă șansă, a strigat către îngerii din Cer, iar aceștia i-au răspuns. Astfel a cunoscut omul cel tainic al inimii care vorbește cu Stăpânul lumii.

Omul lui Dumnezeu a crezut mult timp că realizările sale importante sunt meritul său și al calităților sale remarcabile. Această convingere nu i-a adus, însă, pacea, ci mai degrabă o stare de surescitare. Nu era înclinat să mulțumească, ci mai degrabă să se laude. Se credea drept și virtuos, iar asta l-a dus la trufie. După sfâșieri cumplite și nenumărate căderi, a înțeles că faptele sunt nefolositoare pentru suflet, dacă nu există smerenie. „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihna sufletelor voastre.” (Matei 11, 29).