Gânduri pentru înnoirea vieţii (88)

Nu o viaţă mai bună ne lipseşte de cele mai multe ori, ci posibilitatea de a avea o perspectivă pozitivă faţă de viaţă, aşa cum este ea. Dacă Dumnezeu converteşte totul în bine, lucrarea noastră este să ne adâncim în acceptarea vieţii cu toate ale ei, pentru că vindecarea se dobândeşte prin acceptarea totalităţii. Modul în care realizăm această acceptare este iubirea. Ea ne conduce dincolo de conflicte şi opoziţii. Lumini şi umbre, bucurii şi suferinţe, le acoperă pe toate, aşa cum ploaia cade şi peste cei buni şi peste cei răi. Astfel, vor rodi în viaţa noastră mulţumirea şi recunoştinţa.

Dăruind vei dobândi, se spune în tradiţie, dar mai precis, ce vom dobândi? Recunoştinţa celorlalţi sau daruri pe măsura celor oferite de noi? Este posibil şi chiar probabil să le obţinem pe amândouă, dar adevărata miză nu ar trebui să fie asta, ci o inimă plină de iubire şi mulţumire, o stare de plenitudine care se naşte pur şi simplu din exerciţiul darului. Ceea ce contează cu adevărat este atitudinea pe care o avem. Doar darul necondiţionat ca expresie a iubirii necondiţionate împlineşte cu adevărat. Altfel, rămânem în logica schimbului şi a supravieţuirii.

Nu putem fi de acord cu faptele abuzive ale semenilor noştri, dar putem ierta fie şi pentru că în spatele gesturilor nederepte se află o rană nevindecată. Exersând compasiunea ne permitem să ne eliberam de resentimente şi să ne abţinem de la a răspunde răului cu rău. Chiar dacă nu reuşim întotdeauna să ne eliberăm de dorinţa revanşei, este important să ştim că în iertare se află şansa celei mai profunde vindecări.