Gânduri pentru înnoirea vieţii (100)

Putem spune că păcătuim atunci când pierdem legătura cu natura noastră profundă prin gândurile, cuvintele şi felul în care înțelegem să acționăm. Păcatul este un mod de a rata ţinta deşi motivația noastră cea mai profundă este aceea de a ne recăpăta integritatea şi relația cu ceea ce suntem în mod fundamental. Trăim de fapt o stare de rătăcire căutând fără succes ieșirea către lumină. De aceea este esențial să avem un Ghid care să ne îndrume în procesul regăsirii de sine. “Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi URMEAZĂ Mie nu va umbla în intuneric, ci va avea lumina vieții”.

Ansamblul obiceiurilor noastre dau măsura stilului nostru de viaţă. Ele ne conduc pur şi simplu existența. Întrebarea firească este dacă ne conduc în direcția bună. Promovează sănătatea, starea de bine şi echilibrul sufletesc? Uneori da, alteori nu. În acest ultim caz de ce continuăm să le practicam şi nu renunţăm la ele? Răspunsul este relativ simplu. Ne menţin într o zonă cunoscută și implicit de confort. Funcționează automat şi nu necesită efort pentru a fi exersate, se pun de la sine în mișcare. Astfel continuăm să le repetăm în pofida faptului că rezultatele sunt uneori negative. Renunţarea la obiceiurile care ne fac rău reprezintă un prim pas în procesul schimbării. Al doilea pas este să întreprindem acțiuni congruente cu nevoile şi obiectivele noastre pozitive. La început va fi dificil, dar pe măsură ce noile acţiuni tind să se automatizeze prin repetiție vom crea o nouă zonă de confort şi apoi ne va fi mult mai uşor.

Suntem în Adevăr în masura în care acesta locuiește în noi. Prin urmare Adevărul se trăieşte nu se declamă pur si simplu. Cunoaşterea pe care o acumulăm este în cea mai mare măsură şi în cel mai bun caz despre Adevăr, nu este pur şi simplu Adevărul. Ne construim reprezentări care ne permit să ne raportăm mai mult sau mai puţin adecvat la această lume. Este un mod de a ne împropietări cu o copie a acestei lumi sau cu hărți care să ne permită deplasarea în realitatea materială. Dar oare ce vom face dacă vom cunoaște toată această lume, dar sufletul nostru nu-l vom cunoaște? Cu alte cuvinte care va fi deznodământul vieții noastre dacă nu ne vom cunoaște esența nemuritoare şi Sursa acesteia. Ceea ce contează în ultimă instanţă este în interior şi transcende materialitatea celor văzute şi copiate în creierul nostru prin intermediul simțurilor. Adevărata viaţă este în Adevărul care ne locuieşte pentru că “nu eu mai trăiesc ci Hristos trăieşte în mine”.