Putere şi vulnerabilitate

Însă, paradoxal, asumarea acestei stări-pe care o trăim în primul rând în raport cu celalalt -poate să devină un exercițiu de antrenare a puterii, a adevăratei puteri de asumare a ceea ce sunt în mod integral, inclusiv a vulnerabilităţilor mele.
În general, oamenii eminamente “puternici” se disociază de emoție, trăirile nu apar în discursul lor. Aceştia pot să ofere cel mult informaţii, dar informaţiile nu schimbă oamenii, este nevoie de relaţie. O relație înseamnă să te implici ca om cu toate ale tale şi astfel putem avea parte de o experienţă vie, care ne transformă.

Ori condiția de om “puternic” ne menține în cel mai bun caz în starea de persoană adaptată la nivel social, unde raporturile umane sunt în cea mai mare măsură reglementate. O reglementare care implică ordine, voință, gândire rațională și raporturi cantitative. Dar dacă eşti cu iubita în parc şi sunteţi în faţa unui lac şi eşti un tip prea reflexiv vei fi tentat să calculezi câţi metri cubi de apă are lacul.

Pe de altă parte, când ne exprimăm emoțiile devenim vulnerabili şi nici excesul în această direcţie nu este bun. De aceea va fi important să dăm drept de cetate ambelor dimensiuni, să le permitem să coexiste. Daca una o exclude pe cealaltă atunci nu poate să fie armonie şi echilibru, şi în felul acesta va persista o luptă interioară, o stare de conflict.

Atunci când vom înţelege că este în regulă să fim şi vulnerabili, şi puternici vom putea să trăim o stare de acord interior. Vom putea să fim şi puternici, dar vom putea să fim şi vulnerabili, vom putea să ţinem strâns hăţurile atunci când este cazul, dar vom putea şi să le dăm drumul. Ideea este să integrăm aceste dimensiuni şi să dezvoltăm acele atitudini care să le permită integrarea, pentru că vocaţia lor este în ultimă instanţă coexistenţa. Iar această experienţă a coexistenţei se concretizează în sentimentul integrităţii, al plenitudinii finţei.