Siguranţa

Dacă ne vom hotărî să fim sinceri cu noi, vom descoperi că aproape tot ce facem este într-un fel sau altul legat de nevoia noastră de siguranţă. Investim atât de mult această nevoie pentru că o asociem cu însăși supraviețuirea noastră şi credem că îi putem răspunde controlând fiecare aspect al vieții.

Paradoxul este că viaţa nu poate fi controlată şi, slavă Domnului!, nici distrusă, iar curgerea ei este mai presus de voinţa noastră. De aceea a încerca să condiţionăm mişcarea vieţii prin intermediul controlului ne aruncă în angoasă şi suferinţă, uneori până la disperare. A rămâne în această paradigmă ne menține însă în tulburare şi stare de rău.

De fapt, singurul mod viabil de a ne păstra sentimentul de siguranţă, starea de bine şi sănătatea sufletească este să investim viaţa cu încredere, o încredere fundamentală în bine, în sensul în care înţelegem că lucrurile se mişcă într-o direcţie bună şi că ea își urmează cursul, chiar şi atunci când conform percepțiilor noastre obișnuite trecem printr-o vale a plângerii.

În fond viata îmbrăcă o multitudine de forme, iar realitatea care ne înconjoară este expresia ei. Sigur că nu este uşor să asimilăm o asemenea perspectivă atâta timp cât rămânem în vechile convingeri legate de control, iar mizele noastre rămân ancorate în imediatul vieții materiale şi sociale. În ultimă instanţă doar privirea îndreptată către Cer ne poate schimba perspectiva.