Darul iertării (integral)

Toţi am greşit şi prin urmare, toţi avem nevoie de iertare. Când ierţi şi eşti iertat, eşti binecuvântat de Dumnezeu, pentru că iertarea este expresia iubirii, iar Dumnezeu este Iubire. Adevărata iertare este har şi arată prezenţa lui Dumnezeu în sufletele noastre. Odată cu iertarea, se schimbă şi percepţiile pe care le avem, dar pentru a intra în procesul iertării avem nevoie de curaj. Prin asumare consecventă, ea devine o condiţie stabilă a personalităţii noastre, o adevărată constantă perceptivă.

Astfel, iertarea devine o sursă de energie pentru o viaţă trăită în bucurie şi o pârghie a mântuirii noastre. Adevărata iertare vine din inimă şi aduce cu sine vindecare, linişte şi pace sufletească. De aceea, o inimă închisă rămâne nevindecată şi suferindă.

Atunci când ceilalţi ne rănesc, avem de ales între iertare şi răzbunare sau închidere în sine. În iertare ne tămăduim rana, însă în răzbunare rămânem cu ea nevindecată. De aceea, iertarea înseamnă şi să ne eliberăm de ţinerea de minte a răului, dar a ne elibera de ură şi resentimente se face cu mijlocire divină, pentru că cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu. Înţeleasă astfel, iertarea este un dar ceresc şi o virtute. Astfel se produce în fiinţa noastră o adevărată transformare.

Adevărata iertare este fără limite, de şaptezeci de ori câte şapte, de aceea este o taină şi putere divină. În iertare este şansa noastră de a ne înnoi viaţa. Resursele profunde, comoara care este în noi, pot fi scoase la suprafaţă doar dacă iertăm. Prin urmare, să ne rugăm pentru a primi darul iertării.

Este practic imposibil să nu greşim unii faţă de alţii, prin urmare procesul iertării este o lucrare pe care o avem de făcut cu toţii. Nu ne putem începe călătoria de creştere personală fără a face pace cu semenii noştri şi în primul rând cu apropiaţii. Du-te mai întâi şi te împacă cu fratele tău, ne învaţă Mântuitorul.

În iertare se află şansa noastră de a ne înnoi viaţa. Adâncul cel tainic al inimii nu se poate descoperi fără decizia de a ierta şi a ne ierta. În spatele resentimentelor noastre adânci se ascund nevoi neîmplinite. Doar printr-o acordare deplină a iertării ne putem elibera energiile creatoare ale sufletului.

Jertfele pe care suntem dispuşi să le facem, eforturile şi perseverenţa noastră în lucrarea personală nu vor da roade cu adevărat bune fără această frângere a egoului pe care o implică decizia de a ierta şi de a ne cere iertare. Egoul, însă, nu are vocaţia iertării, de aceea posibilitatea de a ierta este trăită ca o frângere dureroasă.

Astfel, de foarte multe ori, amânăm acest proces şi chiar luăm decizia fie să nu iertăm pentru că cel vizat nu merită iertarea noastră, fie să nu ne cerem iertare, pentru că de fapt, nu noi am fost de vină. Deşi formal putem accepta că iertarea este un lucru important şi plin de înţelepciune, practic, realizarea ei reprezintă o provocare majoră şi nu este uşor de împlinit.

De fiecare dată când parcurgem acest proces trebuie să plătim un preţ care uneori ni se pare prea mare. În felul acesta păstrăm în interiorul nostru conflictele care ne împiedică să creştem. Uneori ne îngropăm durerea şi resentimentele, uitând aparent, tot ce a fost rău, alteori dimpotrivă, ne construim scenarii de răzbunare, considerând că doar aşa se va face dreptate. Nici una dintre cele două abordări nu ne va conduce, însă, la vindecare.

Putem să facem ani de terapie sau de psihanaliză, ne putem spovedi formal păcatele de nenumărate ori, dar dacă nu ne facem cu adevărat lucrarea iertării, inima noastră va rămâne închisă. Uneori mergem cu amăgirea până acolo încât facem cursuri despre iertare, dar care rămân fără rezultate notabile, atâta timp cât nu ne hotărâm să ne răstignim egoul. Ori mândria noastră rănită ne alimentează resentimentele şi ceea ce trăim de cele mai multe ori este mânie, ură şi un impuls de răzbunare faţă de cel care ne-a rănit.

Astfel, ajungem să ne hrănim cu fantasme despre evoluţie şi dezvoltare personală şi reuşim uneori să teoretizăm impecabil, dar roadele întârzie să apară. Constatăm că nici preotul, nici psihologul şi nici psihanalistul nu ne pot ajuta, dacă noi nu suntem dispuşi să luăm tratamentul pentru a ne vindeca şi a ne pune astfel viaţa pe o traiectorie evolutivă.

Din păcate şi cei menţionaţi mai sus continuă să practice jalnice excomunicări reciproce, reclamând cu orgoliu exclusivitatea, în loc să facă o împreună lucrare. Faptele arată că pot fi la fel de ineficienţi, indiferent de premisele formale de la care pleacă. Adevărul este că sunt persoane care şi după 15 ani de terapie sau de mers la biserică rămân tot cu inima împietrită şi plină de resentimente şi de ostilităţi. Nici preotul şi nici terapeutul nu i-au ajutat, pentru că iertarea şi vindecarea necesită în primul rând o hotărâre lăuntrică. Putem să rămânem la nivelul unor acţiuni de suprafaţă şi să folosim impecabil atât jargonul psi, cât şi pe cel duhovnicesc fără să trăim o schimbare semnificativă.

Ce este de făcut? În primul rând să înţelegem ce este, dar şi ce nu este iertarea. Iertarea este, în mod esenţial, o expresie a iubirii. Alegem să nu-l mai considerăm vinovat pe cel care ne-a greşit, iar noi, la rândul nostru, ne eliberăm de sentimentele de vinovăţie faţă de cei cărora le-am greşit, după ce le-am cerut iertare. Prin urmare, iertarea este un proces în ambele sensuri, care ne oferă un sentiment de eliberare. Nu ne eliberăm de responsabilitate şi de consecinţele faptelor noastre, dar ne reabilităm ca persoane, făcând o distincţie esenţială între comportament şi persoană. Urăsc păcatul, dar iubesc pe păcătos.

Persoana care iartă decide în mod liber, fără nici un fel de pretenţii faţă de cel căruia îi acordă iertarea. Doar aşa ne putem depăşi blocajele şi conflictele interioare. Astfel, printr-o acordare deplină a iertării, ne putem reconecta la motivaţiile noastre sănătoase şi putem să ne eliberăm energiile creatoare ale sufletului.

Paradoxal, pe lângă hotărârea de a parcurge procesul iertării, este important să ne asumăm, atunci când este cazul, şi neputinţa de a ierta şi să mergem la Cel care are toată puterea şi să cerem ajutor. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Aceste cuvinte sunt pentru noi toţi şi au o semnificaţie deosebită. Cu ajutorul lor ne ridicăm din neputinţă şi ne recăpătăm curajul pentru că ele ne arată care este adevărul reazem pentru viaţa noastră, neclintit şi neînşelător. În felul acesta, şi împreuna noastră lucrare cu preotul, psihologul sau coach-ul va da roade, iar ei vor deveni pentru noi persoane cu adevărat providenţiale.

A ne face partea noastră în această paradigmă – Eu-Tu-Dumnezeu – înseamnă şi să ne rugăm pentru a dobândi pocăinţă şi smerenie. Regretul sincer, inima frântă şi smerită, sunt temeiul de la care plecăm în îndreptarea greşelilor noastre. De asemenea eliberearea celui care ne-a greşit, prin acordarea iertării, ne face ascultători de porunca supremă: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Cea mai înaltă măsură a vindecării sufleteşti o trăim atunci când iubirea noastră pentru celălalt merge dincolo de adversitatea lui faţă de noi, cerând şi acordând iertare. Când ierţi eşti binecuvântat de Dumnezeu pentru că iertarea este expresia iubirii, iar Dumnezeu este iubire.

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”

Seminarul “Comunicare şi dezvoltare personală”

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *