Gânduri de vară… (20)

  • Adevărul își pierde uneori vizibilitatea, dar mai devreme sau mai târziu revine în lumină şi se face cunoscut.

 

  • Ne pierdem în lucruri complicate care nu duc de fapt nicăieri, uitând că marile adevăruri sunt simple şi clare.

 

  • Bogăția poate oferi prestigiu doar în cazul în care se întoarce către semeni. Altfel este pierzătoare de suflet.

 

  • Uneori apărarea de sine este necesară pentru a ne păstra integritatea, alteori însă aceasta încearcă să mențină o condiție fără perspectiva.

 

  • Un om nu se judecă după o reacție oarecare ci după un parcurs îndelungat. Doar acesta îi dă adevărata măsură.

 

  • Pentru a-și atinge scopurile nobile, chiar şi adevărul are nevoie de un veşmânt potrivit.

 

  • Orice operă, fie ea artistică, sociala sau științifică îmbină cu iscusință lucrarea mai multor unelte: talent, voință, inspirație, statornicie şi generozitate deplină. Altfel avem contrafacere şi rezultate îndoielnice.

 

  • Vindecarea noastră se împlinește întotdeauna într-o împreună lucrare, prin ascultarea de Vindecător.

 

  • Eşti deprimat şi fără putere? Mergi către cei care au nevoie de ajutor şi slujeste. În felul acesta te vei vindeca iar producătorii de medicamente își vor reduce profitul.

 

  • Altruismul şi recunoştinţa vindecă depresia şi fac Prozacul inutil.

 

  • Bestia din lăuntrul nostru poate fi domesticită doar atunci când învăţăm să ne punem în slujba unui bine comun care merge dincolo de egocentrismul şi interesele noastre imediate.

 

  • Omul matur, ajuns la deplinătate, găseşte o bună măsură între speranță şi amintiri, punându-le pe amândouă în slujba binelui.

Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, un program original de coaching şi dezvoltare personală, București, din 16 septembrie

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *