Gânduri de vară… (44)

• Curajul este pârghia celor care vor să facă saltul de la mediocritate la excelență.

 

• Măsura curajului este direct proporțională cu distanța față de familiar.

 

• Acolo unde este speranță nu mai este nevoie de Prozac. Nu poţi fi plin de speranță și în același timp depresiv.

 

• Curajul are un iz de moarte, de aceea alegem să ne repliem în zona de confort. Supravieţuirea este preferabilă înfruntării riscurilor, chiar dacă prețul este stagnarea.

 

• Singura șansă de a scapa de mediocritate este să riști să faci lucruri extraordinare.

 

• Atâta timp cât ceea ce faci se întemeiază pe Cuvantul Adevarului ai încredințarea că te afli pe drumul cel bun.

 

• Consecvenţa neabătută în fapte bune este strategia cea mai simplă pentru o viaţă împlinită.

 

• Cele mai ziditoare lecţii pe care le primim în viaţă sunt faptele bune ale celorlalţi faţă de noi. Putem deveni şi noi maestri ai binelui prin faptele noastre bune îndreptate către semeni.

 

• Ceea ce credem în adâncul sufletului despre noi înșine și despre viaţă ne dă măsura faptelor şi acțiunilor noastre.

 

• Doar un sentiment profund de siguranţă lăuntrică şi încredere fundamentală în bine ne permite să ne deschidem inima şi să iubim. Însă faptele noastre arată de cele mai multe ori că ne lipseşte siguranţa.

 

• În momentul în care începi să cauți în geanta sau agenda partenerului fie este cazul să mergi la psihoterapie, fie să îţi vezi de drum pe cont propriu.

 

• Adevărata reuşită se întemeiază pe impactul pozitiv al faptelor noastre asupra celorlalţi. Foarte multe personalităţi ale istoriei şi-au marcat epoca, dar fără să acumuleze bunuri personale considerabile.

Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, un program original de coaching şi dezvoltare personală, București, din 16 septembrie

Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”

Ateliere de dezvoltare personală

Coaching individual

Cărţile pot fi comandate la tel. 0722.716.075 (apel sau mesaj)

Ganduri pentru innoirea vietii - poza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *