- În logica egoistului nu este loc pentru nobleţe şi împărtăşire. Acesta este întotdeauna dispus să pericliteze interesul general pentru a-şi urmări neabătut interesul personal.
- Egoistului îi lipseşte empatia şi nu este dispus să lase de la el pentru un bine care nu îl priveşte personal.
- Mediocritatea este o mare tentaţie pentru că ne oferă confort, dar vocaţia umanului este creşterea necontenită.
- Nu putem ajunge la nivele mai mari de împlinire fără să trecem prin pasaje de durere şi suferinţă.
- Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru această lume este să ne ridicăm la măsura desăvârşirii la care suntem chemaţi.
- Nu poţi să te laşi în stăpânirea fricii şi în acelaşi timp să nădăjduieşti la o viaţă mai bună.
- Odată ce am produs o schimbare, aceasta va genera o serie de schimbări; viaţa nu mai poate fi la fel.
- Dacă vrem o schimbare în lumea din afară, va trebui să facem o schimbare în lumea din interior; un nou model de gândire va genera o lume nouă.
- O minte înnoită, întemeiată pe convingeri raţionale, va crea un nou elan pentru a înfăptui lucruri remarcabile în viaţa noastră. Să ne înnoim viaţa prin înnoirea minţii!
- Nădejdea şi acţiunea lucrează împreună. Un om care şi-a pierdut nădejdea tinde să devină pasiv, dar atunci când începe să acţioneze, nădejdea se întoarce şi ea.
- Porneşte la acţiune astăzi! Este singurul mod de a face lucrurile să se mişte.
- Dacă astăzi ai ales să faci un pas înainte şi nu ai bătut pasul pe loc, poţi să te consideri suficient de bun. Dacă faci asta în fiecare zi, stima de sine va creşte.
- Doar atunci când trecem la acţiune ne dăm adevărata măsură şi putem vorbi de hotărâri autentice. Altfel suntem în conflicte şi negocieri.
- Viaţa se schimbă prin schimbarea gândurilor şi acţiunilor cotidiene. O zi care este altfel, va conduce la o viaţă altfel.
- Să ne facem din schimbare un aliat. Este singura şansă de a ne înnoi viaţa.
- Omul evoluează prin îmbrăţişarea viitorului, dar şi prin schimbarea semnificaţiilor trecutului.
- Atâta vreme cât vom da putere trecutului, acesta ne va controla, iar înaintarea noastră în viaţă va fi îngreunată.
- Argumente de genul nu fac pentru că nu ştiu ne ţin dezvoltarea pe loc. A pătrunde în necunoscut este o condiţie a creşterii şi evoluţiei personale.
- O viaţă care evoluează este un permanent balans între extreme.
- Putem vorbi cu adevărat de o viaţă înnoită atunci când calitatea trăirilor noastre se înnoieşte.
- O psihoterapie centrată exclusiv pe trecut consacră ideea că suntem victimele unor împrejurări.
- Pentru o viaţă împlinită avem nevoie şi de un proiect de viitor întemeiat pe speranţă şi optimism.
- Oamenii care au atins excelenţa au rutine care promovează excelenţa. Este esenţial să cultivăm obiceiuri care ne ajută să creştem.
- Atitudinea de astăzi dă măsura zilei de mâine. Mintea noastră ne pregăteşte astfel ceea ce vom trăi în viitor.
- Fii astăzi la măsura viitorului pe care vrei să-l trăieşti!
- Schimbarea dar şi refuzul ei sunt motivate în mod paradoxal de acelaşi lucru: o durere care pare prea greu de suportat.
- Când viaţa unui om se îmbunătăţeşte semnificativ înseamnă că a făcut ceva în acest sens. Nu poate fi altfel.
- Traseul vieţii noastre este expresia unei serii de decizii. Încotro?
- Atâta timp cât suntem copleşiţi de frica de evaluare, şansele de schimbare sunt infime.
- Nu putem să rămânem cu acelaşi punct de vedere şi să beneficiem în acelaşi timp de o viaţă înnoită.
- Când te laşi copleşit de gândurile care îţi subminează stima de sine, şansele de a genera schimbare sunt nule.
- Cele mai multe convingeri de viaţă ni le formăm în copilărie. Apoi facem alegeri şi întreprindem acţiuni astfel încât viaţa să le confirme.
- Cel care nu îşi pune în valoare talanţii nu poate avea o viaţă satisfăcătoare.
- Dacă devii cu adevărat conştient de ceea ce este bun pentru tine, atunci poţi alege ceea ce este bun pentru tine.
- Libertatea care te duce până la mormânt este oarecum irelevantă. Doar din perspectiva eternităţii ea capătă sens şi devine un reper central al vieţii.
Seminarul “Procesul Înnoirii Minții”, București, 2 şi 9 noiembrie
Seminarul “Procesul Înnoirii Vieţii”, București, din 16 septembrie
Ateliere de dezvoltare personală