Stare de flux (14)

• Omul nu se poate sustrage sentimentului zădărniciei decât printr-o ancorare temeinică în divin.

• Ateul nu poate fi decât un imbecil, ontologic vorbind, chiar și atunci când posedă un intelect de geniu, pentru că viața lui este trăită sub semnul unei zădărnicii fundamentale.

•  Este plină lumea de gânditori fără Dumnezeu și tot felul de liberi cugetători care ne consiliază să tolerăm aberațiile și dezmățul fără limite al patimilor și să facem din asta un reper al vieții. Aceștia vor să conducă societatea actuală, propunându-ne să aruncăm la gunoi valorile perene ale vieții.

• Omul privit temporal și istoric a ajuns în pragul unei disoluții identitare. El și-a pierdut legătura cu esențialul și anume condiția de fiu al lui Dumnezeu, ajungând un simplu locatar al cimitirului.

• În “robia” față de Adevăr, omul își găsește cea mai profundă libertate.

• Creștinismul trăit la nivelul vieții cotidiene este limitat de condiția pătimașă a omului obișnuit. Doar în sfințenie poate fi exprimat deplin.

• Creștinismul în sens fundamental este aproape imposibil de trăit. Doar sfântul îl poate exprima la adevărata lui măsură pentru că acesta într-un anumit sens a murit și nu mai este din lumea aceasta, pentru că “nu eu mai trăiesc ci Hristos trăiește în mine”.

• Iubirea și libertatea la care ne cheamă creștinismul sunt copleșitoare. De aceea omul preferă să se închidă într-o nevroză chinuitoare dar totuși suportabilă.

• Creștinismul ne oferă singurul ideal care are cu adevărat sens: dobândirea Duhului Sfânt și mântuirea.

• Moartea ca punct terminus al vieții îi face pe oameni să se miște între disperare și viclenie fără să cunoască cu adevărat sentimentul împlinirii. În afara credinței omul este un animal hăituit fără liman izbăvitor.

• În afara adevărurilor perene care sunt revelate nu există adevăr. Adevărurile omenești, relative și pasagere, au cel mult utilitatea hârtiei igienice.

• Știința, arta și filozofia nu posedă adevărurile fundamentale ale vieții. În cel mai bun caz le exprimă.

• Să lucrezi la proiectul care simți că te împlinește este lucrul cu cel mai mult sens pe care îl poți face.

• Nu pe mărimea profitului se întemeiază adevăratul succes, ci pe bucuria și plăcerea de a munci.

• Eșecul pe care îl putem trăi în raport cu visele și obiectivele noastre se datorează fricii și lipsei de angajament susținut.

• Cu cât devenim mai conștienți de adâncul ființei noastre, cu atât devenim mai liberi și mai senini.

• Viața este un drum plasat între naștere și moarte. Majoritatea lucrurilor le facem pentru a uita acest adevăr.

• Căutăm permanent să ne îmbunătățim circumstanțele vieții exterioare, dar uităm de esența ființei noastre. Astfel continuăm să alergăm fără să găsim cu adevărat împlinirea.

• De cele mai multe ori suferința se datorează faptului că ne opunem cu îndârjire realității.

•Viața este plină de mizerii și nedreptăți, dar ne oferă în același timp și alternativa lucrurilor bune. În ultimă instanță contează opțiunea noastră.

• Viața aceasta devine o continuă rătăcire fără o alianță solidă cu Adevărul. “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.

• Oamenii cu adevărat excepționali au înțeles care este atitudinea corectă față de viață. De cele mai multe ori îi privim cu ambivalență. Pe de-o parte îi venerăm, dar pe de altă parte ni se par imposibil de urmat.

• A trece la un moment dat prin sentimentul acut al ratării este șansa noastră de a ne înnoi viața.

• Acolo unde stăpânește patima și nu este loc pentru virtute, dezastrul este garantat.
• Atunci când munca devine un dar pentru mai binele semenilor, aceasta primește întotdeauna recunoașterea Creatorului.

• Munca este mijlocul cel mai important pentru a educa și dezvolta personalitatea.
 

• Când reușești să-ți conturezi un obiectiv de viață valoros atunci vei putea munci cu entuziasm și plin de energie.

• Geniul are întotdeauna un aliat fără de care s-ar rata cu certitudine și anume munca asiduă.

• Doar o munca întemeiată pe iubire ne da garanția că vom ajunge la liman cu sentimentul împlinirii.

• Drumul acestei vieți duce spre moarte, dar munca și iubirea ne pot salva de disperare și sentimentul lipsei de sens.

• Când munca nu mai este motivată de nevoia de siguranță și de sentimentul importanței de sine ea se poate transforma în creație și dar de iubire pentru ceilalți.

• Garanția împlinirii vietii este întotdeauna legată de o munca plină de sens.

• Când activitatea în care ești angajat are un sens profund ea se transformă în placere și bucurie.

• Ne preocupăm în mod obsesiv să organizăm lumea exterioară dar ignorăm până la uitarea de sine universul nostru lăuntric. În fond, “la ce îi folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?”

• Când suntem preocupați de ce gândesc oamenii despre noi, trăim într-o logică a judecății și nu a iubirii, astfel că judecata va fi și atitudinea noastră față de semeni.

•Atâta timp cât lucrezi doar pentru bani nu se poate spune că ai ajuns la prosperitate. Cu cât îți permiți să fii mai generos, cu atât sentimentul împlinirii este mai mare.